Vezi cum va fi vremea joi si vineri!
Stiri Botosani Wednesday, 13 November 2013 ActualitateJoi, vremea va fi în general închisă şi se va răci. În cea mai mare parte a ţării, temporar, va ploua slab sau va burniţa, iar în zona montană precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va prezenta intensificări în regiunile sudice şi sud-estice, iar noaptea şi în Banat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 grade în nordul Moldovei şi în depresiuni şi 14 grade în Banat, iar cele minime se vor încadra între 1 şi 9 grade, mai scăzute în depresiuni, spre -2 grade.
Vineri, valorile termice se vor menţine uşor mai ridicate decât cele normale la mijlocul lunii noiembrie, mai ales în regiunile vestice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 grade în nordul Moldovei şi 15 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime se vor încadra între -5 şi 6 grade. Cerul va prezenta înnorări temporare în regiunile extracarpatice, unde, izolat, va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări ziua în sudul şi estul ţării. În zonele joase, spre dimineaţă, izolat se va semnala ceaţă.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Foc în curtea școlii, pompierii au stins flăcările și au evitat un dezastru!
Pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină, în această seară, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de lemne de foc din curtea școlii din localitatea Cristești...
Marius Budăi, atac la Ilie Bolojan: „Ați scumpit viața românilor!”
Deputatul PSD și fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a lansat sâmbătă, 10 octombrie, un atac la adresa premierului interimar Ilie Bolojan, pe care îl acuză că a majorat taxele È...
Cu câteva zile înainte de ziua lui: Vlad Pamfil urcă pe podiumul Campionatului Mondial de Karate din India!
La doar câteva luni de la participarea la Campionatul Mondial de Karate Shito Ryu din Ungaria, unde câștiga titlul de campion mondial cu Medalia de Aur, Vlad Pamfil reușește o nouă per...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.53 secunde