Târguri și festivaluri, baluri de caritate, meciuri de fotbal, zilele orașului, comunei, cătunului, revelioane, plantare de puieți, scandări populare, ședinte de bloc, ședințe foto și băi de mulțime...

Da, parlamentarii sunt peste tot!
 
Numai de la aniversarea a 60 de ani de la înființarea Filarmonicii din Botoșani au lipsit!

Un fapt care va fi, din păcate, consemnat în Cartea Culturii botoșănene pentru deceniile ce vor veni!

Zilele George Enescu, organizate la Botoșani în perioada 27-29 septembrie 2013, au fost o rușine pentru oraș și județ... Pentru politicienii care se mândresc în campanii cu măreția unui titan, fără să fie demni de a-i rosti numele.

Domnilor parlamentari, stimați șefi de oraș, de județ, de administrații culturale, inspectorate școlare și de tineret, tineri politicieni care clamați decența și ieșiți în presă cu fiecare ghemotoc de hârtie fotografiat și imortalizat în rapoarte săptămânale către centru, respectabili profesori de muzici și alte simfonii, dragi elevi care umpleți Facebook-ul cu citate inteligente, unde sunteți când, la o frumoasă aniversare, se aude "Rapsodia Română"?

Din respect pentru George Enescu, chiar și numai pentru faptul că ne mândrim cu el, ar fi trebuit să fim cu toții acolo unde era cinstit titanul muzicii universale...

Nu ați observat că, atunci când spui că ești din Botoșani, buzele vin din urmă și rostesc singure: "Da, Botoșani, locul ăla de i-a dat pe Eminescu, Enescu, Iorga, Luchian!". Botoșanii fără ei ar fi ca România fără români...

Întuneric și muzică înaltă!

Vineri, la debutul Zilelor George Enescu, melomanii au fost primiți într-o sală întunecoasă, rigidă, rece, același panou ca și în anii trecuți amintind ostentativ, că se sărbătorește ceva: Muzica!

O mână de oameni în sală, o mână de oameni pe scenă, timorați și privind în gol, apărați doar de instrumentele lor. Și doi oameni cu ochii parcă lucind de lacrima neputinței: Ilarion Ionescu-Galați (carismaticul și entuziastul dirijor care, la aproape 80 de ani, transmite cu o forță incredibilă magia sunetului și spiritul muzicii) și violonistul Florin Ionescu-Galați. Bis-ul care a urmat aplauzelor după Concertul pentru vioară și orchestră nr.3, de Mozart, a fost ilustrarea acestei plânse sărbători: dirijor și interpret, improvizând un număr de vioară și chitară. În fapt, o intimă manifestare a artiștilor, ca o îmbrățișare în agora muzicii, o îngenunchere în dureroasa simfonie a vieții.

A doua zi, și mai puțini oameni, deși concertul a fost unul de zile mari, cu invitat pe măsură: pianistul Mihai Ungureanu. A treia zi, doar un final de Zile George Enescu...

Și muzica trebuie respectată!

Domnilor care vă mândriți cu Enescu, stimați parlamentari, oare v-ați temut că acolo, în sala Filarmonicii, nu veți găsi votanți pe măsura înălțimii domniilor-voastre? Sau poate, mai rău, v-a fost frică să nu vă compromiteți dacă, prin neașteptate întâmplări, vreo fotografie ar fi zburat de acolo spre mări și țări?

Veți riposta probabil, tot politic, mototolind aceleași fraze ușurele, despre un manager și niște artiști, despre proteste, scandaluri și proptele de tot soiul...

Îndrăznesc să vă spun - și iertată îmi fie insistența - că îi sunteți datori lui George Enescu și muzicii lui. Atât, în momente ca acestea!

Dacă vreți respect, respectați-ne valorile! Dacă așteptați recunoaștere, recunoașteți-vă înaintașii! Dacă vă pasă de viitor, cultivați adevărul și luptați pentru el!

O scrisoare de final!

La final, vă vog să parcurgeți o scrisoare a lui George Enescu datând din anul 1949. În anii Războiului Rece, scrisoarea aceasta a fost citată frecvent la Europa Liberă. Este adresată lui Mihail Andricu (1894-1974), compozitor şi pianist, și este scrisă din New York.

"25 ianuarie 1949
 
Preascumpul meu prieten,
 
Mulţumesc pentru frumoasa ta scrisoare. Mă bucur să aflu că lucrezi. Lucrez şi eu fără întrerupere, dar mai mult cu guma decît cu pana. Prinţesa a fost foarte bolnavă cînd am ajuns la New York, dar, mulţumesc lui Dumnezeu, se simte mult mai bine. Cît despre mine, e greu să-mi vină ceva de hac…
 
Şi-acum, apropo de Academia Română, mi s-a spus că a fost schimbată. N-am primit nimic, aşa că nu ştiu nimic precis, dar trebuie să se ştie bine un lucru: este nedrept să fie date afară valori naţionale, mai ales în domeniul ştiinţific, artistic şi intelectual, sub pretext că au alte opinii politice. Politica n-are ce căuta în sferele înalte ale culturii, care trebuie să fie sfîntă, ceva de care nu te atingi. Încă o dată, nu ştiu nimic, căci guvernul nu m-a pus la curent. Dar, dacă ar face-o, aş întreba mai întîi de ce au fost scoşi unii dintre colegii mei eminenţi, iar dacă răspunsul ar fi că e din cauze politice, aş spune că nu am, cu siguranţă, nimic de-a face cu o Academie politică. Am acceptat totul, cu condiţia să fie de ordin exclusiv artistic, şi strig în gura mare că nu înţeleg să fiu amestecat în nimic din ceea ce e de ordin politic. Nu există cale de mijloc. Vreau să văd pînă unde merge respectul necondiţionat pentru muncă pur şi simplu. Eu sînt un muncitor şi atît. Mi-am petrecut cei 7 ani închis în ţara mea; cer eu, care mi-am trăit viaţa în străinătate, ca la vîrsta mea să se recunoască faptul că am dreptul şi datoria să-mi exercit profesia în ţări de veche cultură sau care sînt în plin, formidabil avînt… Chiar aşa. – Îmbrăţişeaz-o din partea mea pe Mişuca, pe care o admir, o iubesc şi o respect profund. Tran¬smite gîndurile mele cele mai bune prietenilor noştri şi consideră-mă în continuare preadevotatul tău, cu afecţiune,
 
Georges Enesco"


Un Enescu chinuit în timpul vieții, prigonit acasă la el și atunci, ca și acum...

Un geniu îngropat și în moarte, precum în viață i-a fost amputat dreptul de a muri în propria țară.

Domnilor politicieni, e timpul să vă împăcați cu Enescu!

(Florentina Toniță)