Accident cumplit la Hutani: Doi morti si un ranit grav! FOTO

Un cumplit accident de circulatie s-a produs, sambata dimineata, putin inainte de ora 06.00, la iesirea din localitatea Hutani.

Doi tineri si-au pierdut viata, iar un al treilea a ajuns in stare grava la spital, dupa ce doua masini s-au ciocnit.









Soferul unui autoturism marca Opel, se deplasa dinspre Suceava catre Botosani, iar la iesirea din Hutani, intr-o curba extrem de periculoasa, din cauza vitezei, a intrat in derapaj, a patruns pe sensul opus de mers, si s-a izbit frontal intr-un autoturism  Audi, care se deplasa catre Suceava, condus de un barbat in varsta de 38 de ani.

Mai multe echipaje de Ambulanta si de descarcerare au ajuns la fata locului.

A fost nevoie de interventia pompierilor pentru scoaterea unei victime din Opel.

In urma impactului extrem de violent, Ana Loredana P., in varsta de 16 ani,  pasagera pe scaunul din fata al Opelului, si Valentin Gabriel P., de 23 de ani, pasager pe bancheta din spate, a aceleiasi masini, au decedat.  Baiatul care se afla pe bancheta din spate a fost aruncat din autoturism.

Soferul Opelului, Bogdan Petru B. A., de 20 de ani, a fost transportat in stare grava la spital.









Autoturismul in care se aflau cei trei tineri s-a transformat intr-un morman de fiare.

In autotursimul marca Audi, se aflau soferul si un pasager, ambii din Botosani, care mergeau la Suceava. Din fericire, acestia nu au fost raniti.

“Cand am ajuns aproape de curba am vazut Opelul ca intra in derapaj si patrunde pe contrasens, dar nu am avut ce sa fac. A intrat in plin in mine", a spus soferul autoturismului Audi.

Cei trei tineri, din Opel, se intorceau de la o petrecere.

"Am intervenit pentru descarcerarea unei tinere, pasagera pe scaunul din dreapta fata in autoturismul Opel, si pentru indepartarea pericolului de incendiu, prin decuplarea bornelor bateriei", a declarat Dorina Lupu, purtator de cuvant al ISU Botosani.

Din primele cercetari, vinovat de producerea accidentului este soferul Opelului.

"Evenimentul rutier s-a produs pe fondul nereducerii vitezei de deplasare intr-o curba deosebit de periculoasa. Autoturismul marca Opel a intrat in derapaj, a intrat pe senul opus de mers, urmand sa stabilim toate imprejurarile in care s-a produs acest eveniment. Zona este una in care viteza de deplasare este redusa la 70 km/h, din cauza starii drumului", a declarat Teodor Orhei, din cadrul Politiei Rutiere.







 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Guvernul Veștea a picat la vot!

Monday, 22 June 2026

Guvernul lui Adrian Veștea a picat, deoarece nu a întrunit numărul de voturi necesare. Guvernul Veștea, care avea nevoie de cel puțin 233 de voturi, a primit doar 189, mult sub cele 233 n...

Eduard Mititelu, aviz favorabil în comisii pentru mandatul de ministru delegat pentru Transformare Digitală: ”Sper ca, de mâine, să ne apucăm de treabă!”

Monday, 22 June 2026

Deputatul liberal Eduard Mititelu a primit aviz favorabil din partea comisiilor din Camera Deputaților și Senat, pentru ocuparea funcției de ministru delegat pentru Transformare Digitală. &rdqu...

Pașaport către viitor: 260 de tineri au susținut examene Cambridge la Cambridge Star!

Monday, 22 June 2026

În weekendul tocmai încheiat, 20-21 iunie, porțile Cambridge Star s-au deschis pentru 260 de copii și adolescenți care au ales să își transforme pasiunea pentru limba engleză &...