Masina si permis de Italia, soferul din Botosani!

Un botoşănean de 24 de ani a fost victima propriei neglijenţe după ce, la primele ore ale dimineţii, a adormit la volan şi s-a izbit frontal într-o autoutilitară!

Duminică dimineaţa, în jurul orei 5.00, în timp ce conducea autoturismul marca Ford Focus, înmatriculat în Italia, pe strada Mihai Viteazu din municipiul Dorohoi, C. CIPRIAN, de 24 de ani, din satul Pădureni, comuna Şendriceni, judeţul Botoşani, posesor al permisului de conducere categoriile A şi B eliberat de autorităţile italiene, pe fondul stării de oboseală a adormit la volan, împrejurare în care a intrat pe contrasens, impactând frontal autoutilitara marca MAN condusă regulamentar de Z. Vasilică, de 38 de ani, din comuna Şendriceni, judeţul Botoşani.

Din accident a rezultat avarierea celor două vehicule, paguba fiind de aproximativ 7.000 lei, precum şi autoaccidentarea uşoară a lui C. CIPRIAN, care a fost transportat şi internat la Spitalul municipal Dorohoi. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

Monday, 26 October 2026

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...

Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate

Monday, 26 October 2026

Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...

Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online

Monday, 26 October 2026

Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...