DAN IORDACHESCU - Baritonul care si-a daruit numele scolii!

Cu greu pot cuprinde cuvintele personalitatea si nemarginirea numelui DAN IORDACHESCU. O istorie de 80 de ani, o poveste care umple tot pamantul, un om mandru de locurile in care a facut primii pasi in viata. 

In anul 2005, scoala din satul copilariei marelui artist a primit un nou nume, devenind Scoala "Dan Iordachescu" Hlipiceni.
 
In acel septembrie mirific, maestrul a devenit si Cetatean de Onoare al comunei Hlipiceni. O distinctie pe care Dan Iordachescu o considera la fel de aproape sufletului sau ca si cele anterioare, baritonul fiind in acelasi timp Cetatean de Onoare al oraselor Mexico-City, Pelarre-Salerno si Salonic.

Baritonul Dan Iordachescu considera Hlipiceniul drept locul unde a facut primii pasi in viata, iar gestul localnicilor, de a atribui scolii numele sau, l-a emotionat adanc. A cantat atunci, pentru oamenii dragi lui, romante cu specific moldovenesc, printre care "A venit aseara mama", "Zi-sa mama catre mine", "S-a gatit badea de nunta".

Desi o mare personalitate a tarii si a lumii, baritonul Dan Iordachescu recunoaste ca titlul de Cetatean de Onoare cu care a fost distins la Hlipiceni este singurul de acest fel primit in tara sa, fapt care confera micii localitati din nordul Romaniei o si mai frumoasa semnificatie. 
Peste aproximativ o luna, Dan Iordachescu implineste 80 de ani. Este cel mai longeviv bariton din tara si din lume, un fapt demn de Cartea Recordurilor.

Dan Iordachescu s-a nascut pe 2 iunie 1930. In peste 60 de ani de activitate, a intreprins aproape 300 de turnee, peste 1000 de spectacole, a fost prezent pe cele mai importante scene lirice din peste 300 de orase, in 61 de capitale si 86 de metropole din intreaga lume. A cantat alaturi de Luciano Pavaroti, Placido Domingo, Montserrat Caballe

A cantat pe scena Scalei din Milano, dar si la Harlau, Falticeni si Dorohoi. A fost numit de presa internationala "cea mai buna voce de bariton din lume" (1975) si "cel mai mare cantaret mozartian".

Dan Iordachescu este unicul castigator al Marelui Premiu Jubiliar Mozart, care i-a fost decernat la Salzburg in 1956, cu prilejul implinirii a 200 de ani de la nasterea genialului compozitor austriac. Anul trecut, la jubileul celor 250 de ani, pentru Marele Premiu Mozart nu s-a gasit nici un artist demn de acest trofeu unic.

Chiar daca este greu de crezut, Dan Iordachescu a fost mai intai… actor! In tinerete, la insistenta fostului sau coleg de liceu, dorohoianul Octavian Cotescu, Dan Iordachescu a urmat Teatrul, fiind student la clasa de actorie de la Iasi a profesoarei Gina Sandry Bulandra, sora marelui Toni Bulandra.

La Iasi a fost coleg cu Octavian Cotescu, dar si cu Tatiana Iekel, viitoarea sotie a lui Florin Piersic, mama lui Florin Piersic Jr.

Dupa absolvirea Facultatii de Teatru, a urmat Conservatorul de Muzica din Bucuresti, dupa care a facut studii complementare de canto la Salzburg (Mozarteum 1956), Paris (1958-60) si Roma (1960).
Din 1979 a susţinut cursuri de masterat în Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Filipine, Grecia, Turcia . A fost Profesor universitar la Academia de Muzică din Bucuresti.

Fiicele sale, mezzosoprana Cristina Iordache-Iordachescu si soprana Irina Iordachescu, ii mostenesc bucuria cantului, spre marea implinire artistica a baritonului.


 
 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșani: Mamă amenințată cu moartea de propriul fiu! Poliția a intervenit de urgență!

astăzi, 11:14

La data de 13 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 44 de ani, din comuna Leor...

Botoșani: Medicina de familie în criză. Prefectul convoacă autoritățile pentru găsirea de soluții!

astăzi, 09:59

În județul Botoșani există în prezent șapte unități administrativ-teritoriale fără medic de familie, iar 44% dintre medicii de familie activi au peste 60 de ani, ceea ce indică un...

O biserică din Botoșani se pregătește de sărbătoare. Pr. Partenie Apostoaie: ”Este sărbătoarea întregii comunităţi!”

astăzi, 09:36

Biserica Vovidenia din municipiul Botoșani își va sǎrbǎtori vineri, 21 noiembrie, hramul istoric, sǎrbǎtoarea Intrarea în biserică a Maicii Domnului. Programul sărbătorii ...