In stare grava, dupa ce a fost injunghiat de colegul de munca!

Un bărbat din Botoşani, angajat al unei firme din Gura Humorului, a fost înjunghiat în noaptea de Revelion, principalul suspect fiind un alt botoşănean, coleg de-al victimei.

Pe data de 31 decembrie 2009, în jurul orei 23,15, Mihai O., de 38 de ani, din Botoşani, a solicitat prin 112 deplasarea unei ambulanţe la o firmă din Gura Humorului pe motiv că un coleg de-al său, Ioan O., este tăiat la o mână. La faţa locului a ajuns un echipaj de poliţie şi o ambulanţă, poliţiştii găsindu-i la firma respectivă pe O. Ioan şi A. Florin, ambii din judeţul Botoşani, într-o cameră a cărei uşă era încuiată.

După ce au spart uşa, cadrele medicale i-au acordat primul ajutor lui O. Ioan, care prezenta o plagă tăiată în zona hemitoracică stânga, fiind transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean Suceava, unde i s-a stabilit diagnosticul plagă tăiată flanc hemitoracic stâng, şoc hemoragic, fiind operat de urgenţă. În urma cercetărilor s-a stabilit că victima, O. Ioan, precum şi ceilalţi doi botoşăneni, O. Mihai şi A. Florin, sunt angajaţi ai unei societăţi comerciale din Gura Humorului care are ca obiect de activitate creşterea animalelor.

Cei trei erau cazaţi în două camere amplasate la capătul unui grajd. Potrivit poliţiştilor, pe 31 decembrie 2009, cei trei au fost recompensaţi de administratorul societăţii cu diferite sume de bani. De bcuurie, după plecarea acestuia, cei trei au consumat băuturi alcoolice.

"O. Mihai şi A. Florin erau într-o stare avansată de ebrietate şi nu au putut explica producerea evenimentului. A. Florin a declarat că a auzit un zgomot de geam spart venind de etajul clădiri, a ieşit din camera sa şi a urcat la etaj. Ajuns aici, a văzut geamul de la una din camere spart şi deschis, a intrat în interior şi l-a văzut căzut pe O. Ioan care sângera din zona pieptului, a strigat la O. Mihai şi acesta a apelat Serviciul 112", se arată în comunicatul Poliţiei sucevene.

În urma examinării medico-legale a victimei, O. Ioan, s-a constatat că aceasta prezintă trei plăgi tăiate ce au fost produse prin loviri repetate cu un cuţit.

"Intervenţia operatorie cu splenectomie, pleurotomie, evacuare sânge, suturi au fost necesare şi obligatorii pentru salvarea vieţii victimei care a fost pusă în primejdie, direct şi imediat. Leziunile pot necesita 40-45 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii", se mai spune în comunicatul Poliţiei.

Suspect de comiterea agresiunii este colegul victimei, A. Florin, care urmează să fie cercetat în stare de libertate, infracţiunea producându-se pe fondul consumului excesiv de alcool şi a unui conflict spontan, aplicându-i victimei 3 lovituri de cuţit.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului sub aspectul infracţiunii de vătămare corporală gravă, urmând a se lua măsurile legale ce se impun.

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Polițiștii au depistat doar o cerșetoare dezorientată în cazul panicii legate de „microbuzul cu ucraineni care supraveghează case” în Suceava!

astăzi, 18:25

Polițiștii suceveni au demarat cercetări în regim de urgență, la Cajvana, Milișăuți, Solca și nu numai, după ce pe rețelele sociale s-a propagat o informație legată de un ”mic...

În această seară: Primăria Municipiului Botoșani reaprinde lumina compasiunii!

astăzi, 17:26

Azi, de Ziua Părinților de Îngeri, clădirea principală a municipalității va fi iluminată în culorile roz și bleu – nuanțele simbol pentru recunoașterea doliului perinatal È...

Nicușor Dan, întrebat dacă se simte în siguranță în România ca urmare a incidentelor cu drone: ”Progresăm, învățăm, nu suntem perfecți!”

astăzi, 15:01

Președintele României, Nicușor Dan, a răspuns unor întrebări în timpul participării sale la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles. Nicușor Dan a fost întrebat da...