Luni spre seară, a treia zi de doliu naÅ£ional, dispus de Guvern, meci al FC BotoÅŸani etapa a XVI-a a campionatului. Pe Municipal urmează FC BotoÅŸani- ACS Poli TimiÅŸoara, bănăţenii venind deciÅŸi să tranÅŸeze meciul în favoarea lor.
Din echipă face parte ÅŸi fostul căpitan al BotoÅŸaniului, Marius Croitoru, considerat de oricine cunoaÅŸte fenomenul cât de cât ca fiind un soi de "armă secretă" ce va fi folosită de antrenorul Florin Marin.
AÅŸa a început!
Ai noÅŸtri joacă în alb, ai lor în movuliu ÅŸi toÅ£i poartă pe braÅ£e banderole negre, în semn de doliu faţă de tragedia din BucureÅŸti. Echipele ÅŸi arbitri ies în teren, se pregăteÅŸte momentul de reculegere. Ambele echipe, faţă în faţă, arbitrii în laterala lor, suporterii în picioare. Va fi singurul moment de liniÅŸte al meciului pentru că imediat ce jocul începe, începe ÅŸi spectacolul din tribune.
Asta în contextul în care, în urmă cu câteva etape, schimbarea antrenorului a adus un plus de suflet echipei, dar ÅŸi suporterilor. Ca atare, toată lumea se aÅŸtepta să urmeze un meci în care "ai noÅŸtri" să dea drumul la picioare ÅŸi să lupte pentru cele trei puncte puse în joc.
În paranteză fie spus, la primul meci al BotoÅŸaniului la care am asistat, în urmă cu mai bine de un an, m-am distrat teribil din cauza scandărilor suporterilor. De departe cea mai amuzantă zicere avea legătură cu freza unui "adversar", care semăna cu o creastă. "Ce-ai făcut, măi, ai mâncat găina cu tot cu pene?", striga un nene în spatele meu. Apoi, din cauza meseriei, am mers la fiecare meci al echipei, indiferent de condiÅ£iile meteo, ba chiar m-am surprins susÅ£inând echipa ca ÅŸi cum eram suporter. DeÅŸi eram jurnalist la muncă
şi uşor paralelă cu fenomenul.
Meci pe teren, meci în tribune
Revenind la meciul de luni seară, chiar din primele minute, "ai noÅŸtri" păreau obosiÅ£i, lipsiÅ£i de vlagă. DeÅŸi prima repriză s-a jucat mai mult în jumătatea timiÅŸorenilor, echipele nu au reuÅŸit să convingă, iar suporterii s-au răzbunat, ca de obicei, pe arbitri. De fiecare dată când li se părea că am fost furaÅ£i, săreau de pe scaune urlând din tot sufletul.
Când auzi "Măi nebunule!" deja ÅŸtii ÅŸi unde să te uiÅ£i, pentru că un singur suporter strigă asta. La fiecare meci, indiferent cui i se adresează. Fie că îl ceartă pe arbitru, fie că strigă la unul "de-al nostru", fie că sancÅ£ionează verbal un adversar. "Măi nebunule!" a devenit un soi de brand al suporterului.
Apoi, un altul răguÅŸeÅŸte din primele minute. Nici nu contează cât de frig e afară, pe om îl auzi urlând de la început până la sfârÅŸit, chiar dacă pe parcurs vocea devine tot mai ascuÅ£ită. "Măi animalule!", iar omul se înroÅŸeÅŸte la faţă, suferă, dă indicaÅ£ii, strigă la Cristi Pustai, trăieÅŸte meciul cu pasiune. Te ÅŸi gândeÅŸti că echipajele de ambulanţă aflate la marginea terenului vor avea treabă. Dar nu, inima suporterului e tare.
La fel "trăiesc" meciul ÅŸi domnii din faÅ£a mea, ajunÅŸi cam la a doua tinereÅ£e, zic eu că sunt pensionari. ÎÅŸi Å£in mâinile în buzunare ÅŸi tropăie nervoÅŸi. Din când în când, se ridică în picioare ÅŸi întind mâinile. Pe stânga, avem un "Fănică- Hamsterică" (da, da, ca cel din reclamă), ce ronţăie nervos seminÅ£e. Are un spor teribil la "forfecat" ÅŸi între două seminÅ£e mai scoate câte un strigăt de luptă, cu care-i îndeamnă pe fotbaliÅŸti să nu doarmă în ghete. Da' de unde? Ai noÅŸtri sunt obosiÅ£i, nu le iese mai nimic.
Åži, colac peste pupăză, fix când tuÅŸierul arată că prima repriză se prelungeÅŸte cu un minut ÅŸi toÅ£i ochii erau îndreptaÅ£i către el, Hernandez scapă spre poartă ÅŸi marchează cu o lovitură de la 10- 12 metri, executându-l pe bietul nostru Iliev. Supărare în teren, dar ce supărare în tribune. Câte spurcăciuni au emanat suporterii cărora genunchii le îngheÅ£aseră deja. Toată lumea în picioare petrece cu privirea jucătorii care se retrag către vestiare. O ÅŸarjă de înjurături la adresa arbitrilor ÅŸi se lasă din nou liniÅŸtea pe stadion.
Oamenii se încurajează că următoarea repriză va fi mai bună, că sigur- sigur Pustai o să-i motiveze pe ai lui "să facă ceva". După pauză, ritmul meciului nu se schimbă prea tare. Suferim cu toÅ£ii, noi în tribune, jucătorii în teren. Suporterul cu "Măi, nebunule!" tentează o încurajare: "FC BOTOÅžANI", iar restul se iau după el. Culmea! Parcă strigă mai cu suflet decât galeria Dark Hooligans.
Galeria oficială, palidă
Cu galeria e o altă poveste. O găşcuţă de tinerei ÅŸi adolescenÅ£i care se Å£in de umeri ÅŸi Å£opăie, strigând după cum le indică liderul cu microfon ÅŸi în ritmul tobelor: "Aaaaaaaaaaaaale! Ale! Pentru tine, pacoste/ Aaaaaaaaaaale, ale! BotoÅŸani, aaaaaaaale ale!" sau "Hai cu gooooooooooolu'/ hai cu gooooooooolu". Adică cam aceleaÅŸi scandări din urmă cu un an. Åži nu mă pot abÅ£ine să nu-mi amintesc de galeria Legiei VarÅŸovia care ne-a făcut pe toÅ£i să ne închinăm cu respect în faÅ£a polonezilor care, după un drum de peste 20 de ore, au urlat continuu în cele 90 de minute ale meciului, la peste 37 de grade ÅŸi înconjuraÅ£i de forÅ£e de ordine. PuÅ£in le-a păsat, ÅŸi-au susÅ£inut echipa ÅŸi când au rămas fără aer. Åži aÅŸa am ajuns la concluzia că suporterii din tribune sunt mai motivaÅ£i decât cei din "galeria oficială".
Zâmbetele reapar ÅŸi speranÅ£a victoriei renaÅŸte în minutul 74, atunci când Hadnagy ÅŸi Ivanovici fac un duo impecabil ÅŸi Petrică marchează. Golul este sărbătorit cum se cuvine de suporteri, însă până la finalul meciului nu se mai întâmplă nimic notabil. Ba chiar de pe la minutul 80, unii se ridică de pe scaune ÅŸi părăsesc stadionul, zâmbind ironic. "Ne-am făcut de râs". Cam aÅŸa ceva.
Meciul se termină, suporterii ies din stadion. Printre ei, un botoşănean care acceptă să vorbească cu mine, deÅŸi e dezamăgit. "BineînÅ£eles că pun suflet ÅŸi-mi pasă, eu vin la meciurile FC-ului încă de când juca la matineu. Mai înjur ÅŸi eu, că doar n-o să mă duc acasă să-mi spurc nevasta. Da' mata nu înjuri?", mă întreabă zâmbind ÅŸugubăţ. "Mai scap ÅŸi eu câte una", admit ruÅŸinată. "Ai văzut? Nici mata nu te poÅ£i abÅ£ine", concluzionează domnul, îÅŸi trage căciula pe urechi ÅŸi mă lasă cu concluzia că de fapt, despre asta este vorba. Când pasiunea depăşeÅŸte raÅ£iunea, nu prea te poÅ£i abÅ£ine.
Despre suporteri, cu dragoste
Printre suporterii despre care am povestit sunt oameni de afaceri, botoşăneni respectabili, oameni care nu au trecut prin ÅŸcoală ca gâsca prin apă ÅŸi pe care îi întâlnesc ÅŸi în afara stadionului. Însă cu totul alta este atitudinea lor în cotidian faţă de cea din stadion.
SpecialiÅŸtii consideră că acele momente reprezintă pentru unii dintre ei defularea de care au nevoie pentru a se relaxa mental, chiar dacă tensiunea pe care o simt numai a relaxare nu "sună". Sociologul Cristian Negrii crede că atitudinea din stadion este normală. "Åži asta pentru că noi definim niÈ™te spaÈ›ii sociale È™i ne comportăm în funcÈ›ie de cum le definim, cum stabilim niÈ™te reguli care funcÈ›ionează în cadrul respectivului spaÈ›iu. Contează cât de mult ne dăm voie, cât de mult mai lăsăm din autocenzură să funcÈ›ioneze. De exemplu, echivalent cu spaÈ›iul stadionului, noi aveam codrul ca opozant al spaÈ›iului social", explică sociologul.
Ceea ce îi mai liniÅŸteÅŸte pe suporteri este prezenÅ£a doamnelor. "Oricât de jos lăsăm garda cenzurii, bărbaÈ›ii care sunt în preajma femeilor vor avea un comportament mai delicat decât cei din grupuri compacte de bărbaÈ›i. Åži asta pentru că apare un joc de rol bărbat-femeie care este È™i în exterior. La fel cei aflaÈ›i în preajma copiilor", susÅ£ine Cristian Negrii.
Cert este că, în stadion, viaÅ£a are o altă dimensiune, iar pasiunea este ceea ce-i uneÅŸte pe botoşăneni. Strigăm împreună, suferim împreună. Pentru că suntem suporteri.
