Stoian Silvian, la CSM Alexandria!

CSM Botoșani și CSM Alexandria au ajuns la un acord în privința jucătorului Stoian Silvian. Jucător de bază al echipei în sezonul precedent, Stoian va evolua în sezonul următor al Diviziei A, sperând să ajungă în Liga Zimbrilor.

Stoian va ajunge gratis la Alexandria, însă, din primele informații, se pare că vorbim de un schimb. Tiberius Moldovanu, jucător născut la Botoșani, care are în palmares echipe precum Vaslui sau Galați, este favorit să vină sub comanda lui Florin Ciubotariu.

 

"Când am venit la Botoșani, am venit cu gândul de a face performanță și mă bucur că am reușit asta. A fost un an și cu bune și cu rele, dar am avut niste colegi extraordinari și am reușit să trecem peste tot greul. Vreau să mulțumesc publicului care ne-a susținut constant și ne-a împins de la spate în momentele grele. Multumesc frumos pentru tot și mult succes în continuare. Hai CSM Botoșani!" ne-a spus noul jucător al celor de la Alexandria.

Stoian a ajuns la Botoșani în urmă cu un sezon, de la Medgidia. Farul Constanța și Știința Municipal Dedeman Bacău sunt celelalte formații la care a evoluat centrul format de CS1 Constanța.

(Iosif Pintilie)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Atenție, șoferi! Vizibilitate redusă și polei pe străzile din Botoșani până la miezul nopții!

astăzi, 17:59

Conduceți prudent! Până la ora 00:00, pe drumurile din Dorohoi, Ungureni, Hudești, Coțușca, Suharău, Havârna, Vorniceni, Rădăuți-Prut, Ibănești, Șendriceni, Vârfu Câ...

Florin Prunea l-a auzit pe Leo Grozavu și l-a „taxat”: „A exagerat!”

astăzi, 17:30

Hermannstadt a învins-o pe FC Botoșani, scor 3-1, în deschiderea etapei cu numărul 29 din SuperLiga României. Marcatori: Chorbadzhiyski (17), Neguț (32) și Chițu (50) pentru ...

Și-a făcut de cap în trafic. Un bărbat aproape de comă alcoolică s-a urcat la volan și a ajuns în arestul Poliției!

astăzi, 16:52

La data de 28 februarie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 28 de ani, din comu...