Simona Halep despre victoria de la Wimbledon: "A fost visul mamei mele"

Simona Halep a devenit, sâmbătă, prima românca care a câştigat titlul la Wimbledon, iar noua campioană a turneului britanic a oferit, la finalul meciului cu Serena Williams, primele reacţii.

"Niciodată nu am jucat un meci mai bun. A fost cel mai bun meci. Am lucrat mult pentru a ajunge aici, pentru a juca în faţa Curţii Regale. Am avut emoţii înainte de meci, dar am ştiut că nu e timp de aşa ceva. Am intrat pe teren şi am dat tot ce am putut. E ceva special şi nu voi uita niciodată această zi. A fost visul mamei mele, spuneau că dacă vreau să fac ceva în tenis, trebuie să câştig Wimbledon. Îi mulţumesc mamei mele!

 

Am lucrat mult pentru a schimba planul de joc, nu a fost uşor, aici nu prea pot alerga la fel de mult, dar am început să simt jocul, să ştiu ce să fac cu mingea. Abia aştept să mă întorc la anul. Părinţilor, familiei, vă mulţumesc! Nu aş fi aici fără voi. Fără voi, nici nu m-aş fi născut (n.r. - râde). Echipei mele, lui Darren Cahill. Vă mulţumesc mult! Aş vrea să-i mulţumesc ţării mele, pentru că mă susţine oriunde aş juca. A fost uimitor. Vă mulţumesc! Le mulţumesc şi celor din familia Regală. A fost o onoare să câştig la Wimbledon!", a declarat Simona Halep, la finalul meciului cu Serena Williams, potrivit Mediafax.

Halep a câștigat finala de la Wimbledon, printr-o victorie de 6-2, 6-2 revendicată în fața Serenei Williams (37 de ani).

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Susținem performanța: Sportiva de AUR din Botoșani are nevoie de sprijin pentru o competiție internațională! (Foto)

Wednesday, 9 September 2026

După muncă și răsplată! Adolescenta din Botoșani care a adus aurul acasă de mai multe ori a fost convocată de Federația Română de Box să facă parte din lotul național care va p...

Spitalul Municipal Dorohoi organizează concurs pentru un post de îngrijitoare!

Wednesday, 9 September 2026

Spitalul Municipal Academician Leon Dǎnǎilǎ Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judeţul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contrac...

Accident mortal pe drumul Iași – Botoșani, un camion s-a răsturnat peste un autoturism! (Foto)

Wednesday, 9 September 2026

Un accident rutier grav s-a produs în localitatea Lețcani, unde un camion s-a răsturnat peste un autoturism în care se aflau două persoane. Potrivit publicației Ziarul de Iași, &ic...