Mitrov, revelația anului în Liga 1: „Am vrut să plec de la Botoșani, dar am fost sfătuit să am răbdare!”

Mitrov, revelația anului în Liga 1: „Am vrut să plec de la Botoșani, dar am fost sfătuit să am răbdare!”

   Foto: gsp.ro

Zoran Mitrov, 23 ani, a erupt în tricoul Botoșaniului în 2025, contribuind decisiv la menținerea în viață a unei echipe care părea condamnată la retrogradare înainte de venirea lui Leo Grozavu.

Mijlocașul explică, într-un interviu pentru GSP, cel mai bun sezon al carierei și răspunde la întrebări inedite legate de viața sa.

Pe 21 noiembrie 2024, Zoran Mitrov marca un gol miraculos care aducea Botoșaniului trei puncte neașteptate în fața FCSB. Avea să fie ultima înfrângere suferită în campionat de trupa lui Gigi Becali.

 

De atunci, timișoreanul cu origini sârbești a crescut constant în Liga 1, a devenit golgeterul moldovenilor, trecându-și recent în CV inclusiv un grozav hat-trick în victoria cu 4-3 repurtată contra Farului, în play-out. Acum, unul dintre oamenii pe care moldovenii se bazează pentru a-și păstra locul în L1 într-un final de sezon incandescent, vorbește deschis despre traseul său sinusoidal către reflectoarele primului eșalon.

„Am vrut să plec de la Botoșani, dar am fost sfătuit să am răbdare”

-Zoran, ai adunat în ultimele săptămâni goluri și momente speciale la Botoșani, o perioadă de progres după ce, în toamnă, te aflai într-o situație sensibilă, rezervă eternă. Cum s-a produs acest salt peste noapte?

-Au fost, într-adevăr, momente mai delicate în prima parte a campionatului, când mi-am dat seama că eram într-o postură nedorită. Chiar am vrut să plec, dar am decis, finalmente, să rămân după mai multe discuții în club. Am fost sfătuit să am răbdare și iată că lucrurile s-au schimbat până la urmă în favoarea mea.

-Trei elemente care-l definesc pe jucătorul Zoran Mitrov!

-Talentat, orgolios, ambițios.

„Nu știu nimic despre FCSB, dar mă bucur dacă se vorbește despre mine”

-Vorbeam la început despre evoluțiile tale remarcabile din ultimele luni și mi-aduc aminte de acel 1-0 cu FCSB în toamnă, gol marcat în prelungiri din lovitură liberă. A urmat apoi o serie pozitivă, ai scos capul la lumină. Ce s-a schimbat în mod radical?

-Golul cu FCSB a însemnat cumva momentul unei descătușări. Când am pus mingea să execut acea lovitură liberă chiar îmi spuneam că poate fi o șansă extraordinară să-mi regăsesc drumul. Și s-a produs într-adevăr, așa, un declic, fiindcă ulterior am început să dau randament, să am rezultate.

-Goluri cu Dinamo, Petrolul, Farul – un hat-trick, assist cu U Cluj și Petrolul! O serie care i-a stârnit în mod public și interesul lui Gigi Becali pentru FCSB. Ai avut ceva contacte?

-Sincer, nu știu nimic! Dar mă bucur dacă se vorbește despre mine la nivelul unor oameni importanți din fotbalul românesc. Eu doar încerc să-mi fac treaba în cotinuare și voi fi deschis dacă vor mai exista discuții de acest gen.

„Sezonul trecut am suferit mai mult, ne vom salva și acum, fără baraj”

-Vorbeai mai devreme despre modul în care s-a schimbat statutul tău în mandatul lui Leo Grozavu în sensul încrederii acordate. Cum e însă viața într-un club mic, un oraș liniștit, o mână de suporteri?

-E un mediu în care te ocupi doar de fotbal, fiindcă, oricum, nu prea ai la îndemână alte activități. S-a schimbat totul foarte mult prin venirea lui Leo Grozavu, care mi-a dat libertate pe teren, mă ajută cu sfaturi utile. Sper să reușim să ne și salvăm la capătul acestui sezon greu.

-Va fi însă un final complicat de play-out, de acord?

-Nu e prima dată când suferim. Sezonul trecut, când m-a adus Bogdan Andone, am trecut printr-o situație și mai dificilă. Nici măcar noi nu mai credeam la un moment dat că ne salvăm, dar am reușit s-o facem. A fost ca o minune. Eu spun însă că vom reuși să continuăm în Liga 1 și campionatul următor, să evităm inclusiv barajul.

-Când ai venit la Botoșani, erai cotat la 200.000 euro pe transfermarkt. Ai ajuns la 450.000 euro. Nu sună rău!

-E destul de bine, dar această cotă s-a mărit în special în ultimele două luni, când mi-a mers foarte bine. Sper să crească și mai mult până la finalul sezonului.

Citește interviul integral pe gsp.ro…

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bombă de aruncător și focos fuzant de artilerie, găsite de muncitori în timp ce lucrau la Șoseaua de Centură a Botoșaniului!

Wednesday, 28 October 2026

O bombă de aruncător și un focos fuzant de artilerie au fost descoperite, în această după-amiază, în localitatea Orășeni Vale, comuna Curtești. Muniția a fost găsită de o pe...

MAI despre părinții care își sperie copiii pentru vizualizări pe TikTok: „Este un abuz emoțional”

Wednesday, 28 October 2026

Ministerul Afacerilor Interne reacționează, pe pagina de socializare, în legătură cu trendul de pe TikTok prin care părinții îi sperie pe copii. „Dacă cel care filmează r&...

Moșii de toamnă, zi de pomenire a celor adormiți întru Domnul. Credincioșii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie!

Wednesday, 28 October 2026

Moșii de toamnă reprezintă un moment de rugăciune și aducere-aminte pentru cei trecuți la cele veșnice. În această zi, credincioșii ortodocși îi pomenesc pe părinți, bunici, st...