Condiţii de divizia A

Condiţii de divizia A

 Dacă până acum, principala problemă era că în municipiul BotoÅŸani nu exista nicio sală care să îndeplinească condiÅ£iile impuse pentru organizarea unui meci de divizia A, la volei, handbal sau baschet, de acum această  

Dacă până acum, principala problemă era că în municipiul Botoşani nu exista nicio sală care să îndeplinească condiţiile impuse pentru organizarea unui meci de divizia A, la volei, handbal sau baschet, de acum această problemă nu va mai exista. Singura problemă va fi găsirea resurselor financiare pentru promovarea în divizia A. `La volei primăria finanţează şi există intenţii serioase de a promova în divizia A. Cei de acolo vor să îşi îmbunătăţească lotul şi speră la o promovare în divizia A, iar pentru celelalte discipline sunt echipe şcolare la nivel de liceu care au nevoie de o asemenea sală pentru competiţiile care se organizează. Este o sală bună care poate acoperi gama tuturor sporturilor şi dacă vor fi bani vom avea şi echipe`, a spus Romulus Eram. Cât priveşte beneficiarii, Cătălin Buhăianu patronul echipei Pro Volei Botoşani susţine că de acum vor trebui sprijinite mai mult sporturile de echipă astfel încât Botoşaniul să aibă o reprezentantă în divizia A. `Sunt bucuros că s-a finalizat Sala Polivalentă deoarece aveam nevoie de aşa ceva. Ca să joci într-o sală polivalentă, trebuie o echipă competitivă iar noi la momentul acesta încercăm să o facem competitivă. Problema este că pentru a forma o echipă care să aspire la divizia A, ne trebuie şi un sprijin mult mai mare din partea comunităţii locale şi a agenţilor economici. Cât priveşte utilizarea acestei săli, vom avea discuţii cu reprezentanţii primăriei şi ai Consiliului Local, deoarece la bugetul actual nu ne putem permite să o cheltuială în plus. Important este că s-a reuşit finalizarea acestei săli, pentru că încă de când eram junior speram să joc în această sală polivalentă`, a spus Cătălin Buhăianu. (S.B.)

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Atenție, șoferi! Vizibilitate redusă și polei pe străzile din Botoșani până la miezul nopții!

astăzi, 17:59

Conduceți prudent! Până la ora 00:00, pe drumurile din Dorohoi, Ungureni, Hudești, Coțușca, Suharău, Havârna, Vorniceni, Rădăuți-Prut, Ibănești, Șendriceni, Vârfu Câ...

Florin Prunea l-a auzit pe Leo Grozavu și l-a „taxat”: „A exagerat!”

astăzi, 17:30

Hermannstadt a învins-o pe FC Botoșani, scor 3-1, în deschiderea etapei cu numărul 29 din SuperLiga României. Marcatori: Chorbadzhiyski (17), Neguț (32) și Chițu (50) pentru ...

Și-a făcut de cap în trafic. Un bărbat aproape de comă alcoolică s-a urcat la volan și a ajuns în arestul Poliției!

astăzi, 16:52

La data de 28 februarie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 28 de ani, din comu...