Un fost luptător în Legiunea străină a reuşit să clădească un adevărat paradis ecologic într-un sat din Botoşani. Pensiunea agroturistică e amenajată în conacul unui fost paharnic al domnitorului Ştefan cel Mare, iar cei care-i trec pragul descoperă bucuriile traiului simplu, de odinioară.
Şoldăneşti, un sat din judeţul Botoşani vechi de câteva sute de ani, este una dintre cele mai pitoreşti aşezări rurale din Moldova. Ferit de zarva oraşului, cu uliţe şi fâneţe ademenitoare, satul este îmbrăcat cât vezi cu ochii de păduri dese şi sălbatice, pline de animale şi păsări. Cu alte cuvinte, este un adevărat refugiu pentru cei care vor să ia o pauză de la civilizaţie şi să se relaxeze în mijlocul naturii. Până acum zece ani, satul Şoldăneşti, ca multe alte zone rurale cu potenţial turistic uriaş, suferea la capitolul infrastructură. Drumeţii care se aventurau prin aceste părţi nu aveau unde să înnopteze şi unde să mănânce. Totul s-a schimbat însă odată cu apariţia lui Ducu, un personaj exotic pentru săteni.
Ducu Bucşinescu este un botoşănean uşor trecut de 50 de ani, care a renunţat la viaţa de oraş şi a construit, pe ruinele unui conac boieresc al strămoşilor săi, un adevărat paradis ecologic. „Fata verde“ este o pensiune agroturistică întinsă pe o suprafaţă impresionantă, unde totul este natural, până şi sursele de energie. Şi pentru că-i place să-şi folosească imaginaţia, Ducu pune la cale tot felul de proiecte turistice, pentru a le oferi celor care-i trec pragul experienţe unice.
Fata verde de la Şoldăneşti
Ducu Bucşinescu a ales numele de „Fata Verde“ ca o metaforă a naturii libere şi sălbatice. Întreaga construcţie este făcută pe structura unui conac boieresc, vechi de peste 150 de ani şi aflat la marginea pădurilor dese din Şoldăneşti. De altfel, numele satului, parte a comunei Blândeşti, vine de la „şoldani“ - iepurii de mari dimensiuni care-şi făceau vizuini în zonă.
Pensiunea are peste 340 de metri pătraţi, iar terenul cu toate dependinţele se întinde pe câteva hectare, incluzând o peluză impresionantă, un iaz bun de scăldat, dar şi de pescuit, un mic parc dendrologic, grădini, dar şi un beci uriaş, vechi de peste 200 de ani, folosit pe post de cramă. Ducu a reuşit să amenajeze inclusiv două tiroliene, una pentru adulţi, care străbate toată peluza din faţa conacului, şi una pentru copii. O altă atracţie este trăsura din faţa conacului, iar turiştii se lasă uşor ademeniţi la o plimbare cu murgul prin pădure.
La conac sunt 16 locuri de cazare, iar cei care poposesc primesc de-ale gurii la un restaurant cu mâncăruri tradiţionale. Amatorii de petreceri boiereşti sunt lăsaţi să mănânce şi să bea vin de casă în crama veche din piatră, săpătă adânc în pământ. Conacul-pensiune, precum şi toată infrastructura gospodărească, e opera lui Ducu.
„Am refăcut totul, la început, cu ajutorul sătenilor, apoi, singur, ajutat de soţie“.
Mai multe, pe Adevărul.