Luni, 16 septembrie, comunitatea creștină își ia rămas bun de la unul dintre cei mai iubiți preoți din oraș: Părintele Ioan Alupoaiei. Părintele Ionică, așa cum l-au cunoscut toți cei care, vreme de peste 20 de ani, l-au căutat pentru a-și spori rugăciunea sau pentru a primi un sfat duhovnicesc.

Părintele Ionică nu a fost doar un preot cu har. A fost un om cu inimă mare în care a încăput fiecare suflet neajutorat. A știut să vorbească și să aline și bogatul și săracul, a avut puterea de a dezlega răul care se așeza pojghiță grea peste binele atât de necesar în vremuri de restriște. Părintele Ionică a avut duhul blândeții și a cultivat întreaga viață rugăciunea sinceră, curată. A fost un om încercat, un părinte răzbătător, un suflet stăruitor în a căuta frumusețea în fiecare om. A trăit în smerenie, nu a judecat nici atunci când a văzut rodul muncii sale mistuit de foc. A știut să țină creștinii aproape, dar fără să îi împovăreze. S-a rugat alături de ei, iar credincioșii i-au fost alături în grele și chinuitoare clipe.

Multă rugăciune au auzit zidurile bisericuței din Parcul Tineretului. Mult suspin și durere, jertfelnica osteneală și nădejdea în Hristos.

Părintele Ionică s-a stins, pe un pat de spital, în timp ce în biserica pe care a ridicat-o oamenii se rugau, făcându-i parcă drum de lumină către Raiul oamenilor buni. Căci, înainte de a fi preot și păstor, Părintele Ionică a fost un om bun. Și iubitor de oameni.

O poveste din creștinătate

O mărturisire creștină scoate la iveală, dacă mai era nevoie, puterea rugăciunii Părintelui Ionică. O întâmplare din vremea în care preotul se lupta cu problemele legate de construcția noii biserici din Parcul Tineretului.

CITEȘTE ȘI: "Cum funcționează ceasul cu cuc!"

”Să te apuci tu, ca preot, să construiești o biserică în zilele de astăzi e greu, e foarte greu. Sunt probleme de tot felul”, citim în mărturia focută publică pe pagina Librăriei Santec.

”În una din zile, părintele era îngrijorat că nu mai avea materiale necesare și nici bani să cumpere alte materiale. Avea oameni la lucru, dar avea nevoie de cărămidă, ciment nisip etc. Și la un moment dat, părintele Ioan s-a întrebat cu voce tare că de unde face rost de bani să achite o restanță la depozitul de materiale de construcții și să mai cumpere alte materiale”.

Nea Ramel, cel care participa în acea zi ca voluntar și martor la cele văzute, îl încurajează pe părinte și îi spune: ”Lasă, părinte, că mare e Dumnezeu! Are El grija de noi...".

”Și cam într-o oră trece pe acolo, pe la biserica în construcție, un domn cu soția sa. Nu știau de construcție, au trecut întâmplător. Au stat ceva vreme sa urmărească cum se muncește. Se duce bărbatul la părintele care muncea cot la cot cu muncitorii și îi spune ca are niște bani în bancă.

-Părinte, hai cu mine la bancă să-i scot și să-ți dau matale. Eu nu am nevoie de ei!

A primit părintele vreo șaptezeci de milioane de lei și a reușlt să continue. Acum biserica e finalizată, este frumoasă și are hramul IZVORUL TĂMĂDUIRII. Și-a îndeplinit menirea ca preot și a fost chemat la Domnul să se odihnească puțin. Hristos a Înviat, părinte!”, este povestea mărturisită de cei care l-au cunoscut.

Una dintre cele mai ”încercate” biserici din Botoșani!

Înființată în anul 1997, Parohia ”Izvorul Tămăduirii” se află în partea de N-E a municipiului Botoșani, în cartierul Parcul Tineretului. Începând din data de 1 decembrie 2001, aici păstorește preotul paroh Ioan Alupoaiei.

De la biserica din tramvai…

Cu fonduri obținute prin colectă de la enoriași, de la societăți comerciale și de la persoane colaboratoare, inițial s-a amenajat un loc de rugăciune format dintr-un tramvai dezafectat și un altar construit din lemn în prelungirea acestuia.

”Biserica din tramvai”, cum s-a numit acest loc de rugăciune, a funcționat în perioada 13 martie – 25 noiembrie 2003.

…la capela incendiată!

Ulterior, PS Calinic Botoșăneanul a recomandat, în urma unei vizite canonice, construirea unei capele din scândură. Pe locul tramvaiului s-a prelungit construcția de la altar și în data de 25 noiembrie 2003 s-a realizat un locaș mare pentru rugăciune. Această capelă a fost împodobită în interior cu icoane și dotată cu obiecte de cult, cărți, alte obiecte și accesorii pentru a se putea săvârși toate slujbele bisericești.

Timp de aproape 6 ani, în acest locaș s-au desăvârșit botezuri, cununii, înmormântări, Sfânta Liturghie, Utrenia, Vecernia, Sfântul Maslu și alte slujbe bisericești precum și cateheze pentru copii și credincioși.

În data de 1 aprilie 2009, capela a fost incendiată de o mână criminală și a ars în totalitate, nemaiputându-se recupera nimic.

Biserica de zid și acoperișul mistuit de flăcări

În data de 28 iulie 2004 au început săpăturile la fundația bisericii de zid, iar la 15 noiembrie 2004 s-a turnat betonul.

Sfințirea temeliei, în data de 29 iuie 2006, a fost săvârșită de PS Calinic Botoșăneanul.

Zidirea bisericii a fost realizată în mai multe etape: 13 mai – 23 noiembrie 2007, 3 martie – 10 octombrie 2008 și 27 aprilie – 15 octombrie 2009.

Primul acoperiș al bisericii, care cuprindea și turnul de pe naos, s-a realizat în perioadele 19 octombrie – 18 decembrie 2009, 1 martie – 7 iunie 2010.

Pe 8 iunie 2010, acoperișul a fost mistuit de un incendiu, neputându-se recupera nimic.

Turnul actual al bisericii, zidit în formă octogonală și acoperit cu tablă de cupru, a fost executat în perioada 11 iunie – 30 septembrie 2012.

Acoperișul actual a fost realizat în perioada 2 aprilie – 12 noiembrie 2012, iar învelirea cu tablă de cupru s-a finalizat în data de 8 noiembrie 2013.

Fațada bisericii, însemnând tencuială drișcuită, profiluri la brâuri, cornișe și ancadramente, s-a realizat în perioada 2-17 mai 2015.

Rânduiala înmormântării preoţilor

Potrivit Pr. Conf. Dr. Lucian Farcaşiu, rânduiala înmormântării clericilor de mir (preoți și diaconi) se deosebește de cea a mirenilor întâi de toate prin aceea că trupurile sfințiților slujitori nu sunt spălate după deces ca și cele ale credincioșilor. Trupurile lor sunt doar șterse de către trei preoți cu un burete înmuiat în untdelemn sau cu o bucată de pânză îmbibată în apă curată, la frunte, la ochi, la buze, la piept, la genunchi, la picioare și la mâini, exact ca și ungerea de la Sfântul Botez, adică la cele cinci simțuri. Prin această ungere a trupului adormit se închipuiește ungerea Trupului Domnului cu miresme de către Iosif și Nicodim.

Pe lângă haina preoțească obișnuită, clericii adormiți sunt îmbrăcați și în veșmintele specifice treptei din care au făcut parte, după care sunt așezați în sicriu, fața acestora fiind acoperită cu un procovăț nesfințit. Pe pieptul slujitorilor trecuți în veșnicie, în semn de deosebită cinste, se așază Sfânta Evanghelie, al cărei cuvânt l-au propovăduit în toată activitatea lor pastorală, iar în mâna dreaptă li se așază Sfânta Cruce.

După ce se slujește Panihida obișnuită, preotul sau diaconul este dus spre a fi pus în biserică, fiind așezat în naos sau în partea principală a lăcaşului, în fața Sfântului Altar, de care este legată slujirea preoțească, unde va rămâne până în ziua înmormântării. Așezarea trupului adormit în biserică arată că slujitorul plecat din lumea aceasta aparține Bisericii, ca trup al lui Hristos, al cărei mădular este. Trupul clericului adormit este pus de obicei în biserica parohiei unde a slujit, unde cei îndurerați de plecarea lui simt că se află în duh de comuniune cu păstorul sufletesc adormit, înconjurându-l cu dragostea lor, ei constituind de fapt familia lărgită a preotului.

În toate cele trei seri de priveghere se face obișnuita Panihidă sau Priveghiul, în cadrul căreia se citesc Stâlpii din Sfânta Evanghelie, în restul timpului citindu-se de către preoți din Sfintele Evanghelii, iar de către mireni din Psaltire, așa încât să se facă rugăciune neîncetată lângă trupul celui adormit.

Slujba propriu-zisă

Slujba Înmormântării clericilor se face în a treia zi de la adormire, aceasta fiind mai lungă și mai solemnă decât cea a mirenilor, ca pentru unii care au fost purtători de har dumnezeiesc, săvârșitori ai Sfintelor Taine, ai Laudelor și ierurgiilor bisericești, deci cei prin care se sfințește viața credincioșilor Bisericii. Slujba Înmormântării clericilor este formată din mai multe cântări, rugăciuni și citiri, mai lungi și mai impresionante decât cele de la înmormântarea mirenilor. Această slujbă are mai mult forma unei Utrenii speciale.