Zilele Asistenței Sociale – 2020, sărbătorite la Botoșani prin atelier de lucru deschis și flashmob

În luna martie a fiecărui an, Colegiul Național al Asistenților Sociali din România (CNASR) sărbătorește ”Zilele Asistenţei Sociale” oferind oportunitatea asistenţiilor sociali de a celebra profesia lor şi de a reafirma munca pe care o desfăşoară zi de zi în comunitate.

Tema anului 2020 se desfășoară sub egida „Promovarea importanței relațiilor umane” şi este stabilită la nivel mondial de către Federația Internațională a Asistenților Sociali.

 

Evenimentele organizate urmăresc să celebreze realizările asistenților sociali și să promoveze rolul asistentului social în rândul comunității în vederea transmiterii unui mesaj comun la nivel internațional cu privire la conștientizarea contribuțiilor din domeniul social și nevoia acțiunilor ulterioare.

Structura teritorială Botoşani a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România organizează cu ocazia celei de a XII-a ediţii a Zilelor Asistenţei Sociale un falshmob urmat de un atelier de lucru, care vor avea loc vineri, 28 februarie a.c., la Uvertura Mall din Botoșani, începând cu ora 12:00.

„Flashmob-ul va fi organizat în holul central de la parterul Uvertura Mall, în colaborare cu Grupul de instrumentiști al Fundației Hand of Help Botoșani (aproximativ 40 de instrumentiști de toate vârstele) respectiv cu participarea domnișoarei Raluca Ursu – Liceul de artă ”Ștefan Luchian” Botoșani – câștigătoare a mai multor competiții artistice”, precizează reprezentanții sucursalei din Botoșani a CNASR.

În timpul desfășurării acestui moment artistic, asistenții sociali vor distribui flyere cu informații legate de profesia asistent social și activitatea acestora. Atelierul de lucru ce va urma se va desfășura de asemenea în incinta Uvertura Mall, la etajul IV.

Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România este autoritatea profesională în domeniu care reprezintă, apără și promovează drepturile și interesele membrilor la nivel local, naţional și internaţional, apără onoarea, libertatea şi independenţa profesională a asistentului social în exercitarea profesiei, asigură respectarea de către asistenţii sociali a obligaţiilor care le revin faţă de beneficiari, instituţii şi societate, în concordanţă cu normele deontologice ale profesiei.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Botoșani – Oțelul 0-0, remiză albă pe un ger cumplit!

Monday, 2 February 2026

Circa 600 de fani temerari au înfruntat un frig pătrunzător la Botoșani într-un meci cu implicații importante în lupta la play-off. Gazdele veneau după o serie negativă &ici...

Un botoșănean și mama lui de 95 de ani, la spital după ce casa le-a fost cuprinsă de flăcări! - FOTO

Monday, 2 February 2026

Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări, cel mai probabil, din cauza unei sobe supraîncălzite.  În momentul producerii incendiului, în interiorul casei se aflau...

Ministrul Muncii: Sprijin pentru copii cu dizabilități, din familii monoparentale și familii foarte sărace

Monday, 2 February 2026

Pachetul de Solidaritate al PSD prevede sprijin financiar suplimentar pentru copiii cu dizabilități, copiii din familii monoparentale și copiii din familii foarte sărace, inclusiv cei care frecven...