Revoltă a unor locuitori de pe o „uliță” din Botoșani: „Să intrăm toţi în greva foamei sau să iniţiem un Festival al Noroiului?”

După ani de solicitări, petiții și aștepare, o serie de locuitori ai municipiului Botoșani încă circulă pe străzi neasfaltate, cu toate că plătesc taxe și impozite în egală măsură cu majoritatea cetățenilor orașului. Una dintre aceste „ulițe” este și strada Humăriei, al cărei aspect a determinat un cunoscut profesor să propună inventarea unui Festival al Noroiului, pe măsura condițiilor.

„Cam aşa arată str. Humăriei, din MUNICIPIUL Botoşani, într-o zi ca cea de azi, în anul de graţie 2020! Şi pentru că am văzut în spaţiul online că tot incep să-şi anunţe intenţia de a candida la fotoliul de PRIMAR mai multe persoane, m-am gândit că ar fi bine să se ştie cum trăiesc unii oameni, plătitori de impozite, în acest oraş. Este bine că vor fi mai mulţi candidaţi la fotoliul de Primar! Aşa este democratic! Vom avea de unde alege! Dar şi până acum am ales! Cu responsabilitate!”, și-a început discursul în social media profesoara Florentina Dănilă, cunoscut cadru didactic al Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani.

 

Mai mult, aceasta a atașat și un document prin care arată că petițiile localnicilor au fost soluționate doar la nivel declarativ, subliniind că nici administrația PSD, nici cea PNL nu s-a implicat în rezolvarea problemei semnalate.

„Să spunem că până acum s-a tot dat vina pe ,,ciuma roşie”! Noi, mai bătuţi in cap de felul nostru şi mai ameţiţi de licorile bahice, cum s-a tot vehiculat în spaţiul online inainte de alegerile prezidenţiale, am iubit prea mult ,,ciuma roşie”. Bun! Dar nu a fost numai ,,ciuma roşie” in atâţia ani la conducere.Şi acum ne-am mai luminat şi noi! Am dat-o pe galben! Aveţi răbdare şi citiţi şi documentul pe care l-am ataşat. Ca nişte cetăţeni cuminţi şi civilizaţi, am tot inaintat demersuri la Primărie, cu semnăturile celor care locuiesc pe această stradă şi am rugat să beneficiem şi noi de condiţii de oraş, că impozitul pe care îl plătim aşa este. La ultima petiţie din 2012 ni s-a răspuns că suntem cuprinşi in proiectul de reabilitare apă- canal şi după încheierea lucrărilor strada va fi modernizată. Lucrările s-au desfăşurat şi s-au încheiat in 2016. Au stricat şi mai rău strada, că au intors pe dos tot pământul. Din 2016 până acum a trecut ceva vreme”, a adăugat Florentina Dănilă.

Povestea a continuat într-un mod chiar mai surprinzător apoi, un reprezentant al Primăriei deplasându-se la fața locului și spunându-le locatarilor că strada se poate practica, conform celor susținute de către dascăl.

„La un moment dat un oficial din Primărie a dat curs sesizărilor noastre şi a constatat că se mai poate circula.Dar nu a specificat cu ce! Oare ce să facem? Să intrăm toţi în greva foamei sau să iniţiem un Festival al Noroiului, cu invitaţi de marcă?! Zic şi eu! Dacă vii cu taxiul şi mai ai nenorocul să ai ceva sacoşe ai sfeclit-o rău de tot. Soferul, amabil, te lasă la capătul străzii şi te informează cât costă spălatul maşinii. Ca şi cum tu ai fi vinovat că strada arată aşa!”, a relatat profesoara.


 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bolojan, asigurări pentru șoferii români: Măcar două săptămâni vor mai avea combustibil, fără să intrăm în criză!

astăzi, 14:05

Premierul Ilie Bolojan a dat asigurări că piața carburanților din România este stabilizată și că, pentru următoarele două săptămâni, nu vor exista probleme majore de aproviziona...

Cum a murit Valeriu, botoșăneanul care în ultimul moment a scos TIR-ul de pe șosea pentru a nu curma alte vieți!

astăzi, 13:35

Avea 62 de ani și aștepta cu nerăbdare pensia, pentru a se bucura de liniște alături de familie. Valeriu Cardaș nu a mai ajuns acasă din ultima cursă. Cel mai probabil, i s-a făcut rău la vo...

Elevii unui liceu din Botoșani vor învăța meseria pe care inteligența artificială nu o poate înlocui!

astăzi, 12:35

O nouă calificare profesională apare în oferta liceelor tehnologice din România. Din anul școlar 2026-2027, elevii din mai multe județe vor putea opta pentru meseria de „grădina...