Piețele publice din Botoșani nu s-au închis, dar comercianții încep să pună lacătul pe spațiile concesionate. Ce i-a revoltat pe piețari

Decizia de a se menține deschise cele două piețe din municipiul Botoșani, respectiv Piața Centrală și Piața Viilor, a stârnit un val de nemulțumire în rândul comercianților de produse non-alimentare din ambele piețe, care se plâng de faptul că nu au vânzare aproape deloc, în condițiile în care piața este aproape goală, însă plata chiriilor nu se amână.

Aceștia au cerut conducerii Urban Serv, care administrează cele două domenii publice, să îi scutească de la plata chiriilor aferente fiecărei luni, până la depășirea situației de criză.

 

Din declarațiile comercianților reiese faptul că aceștia au fost îndrumați să depună o cerere de scutire a chiriei la secretariatul Urban Serv, dar care nu a fost luată în considerare în cele din urmă, din cauza faptului că cei din conducerea Prefecturii nu au fost de acord cu această scutire de taxă, recomandându-le să-și continue activitatea.

Contactat pentru a lămuri situația, directorul Urban Serv, Bogdan Buhăianu, a precizat că este exclusă închiderea piețelor pentru produsele alimentare, rămânând la latitudinea Comitetului Central de Urgență ce se va întâmpla cu standurile de produse non-alimentare, iar plata chiriilor nu poate fi decalată, întrucât, oficial, activitatea se continuă.

Raportat la problema existentă zilele acestea în comunitatea noastră, cele două piețe, respectiv Piața Centrală și Piața Viilor rămân deschise 100% pentru produsele alimentare, iar pentru produsele non-alimentare rămân deschise până la luarea deciziei în Comitetul Central de Urgență. Începând de astăzi, piețarii au obligativitatea să-și acopere cu folie produsele. Încercăm în continuare să luăm măsurile care se impun în acest context, și anume dezinfecția pieței centrale în fiecare zi, atât a căilor de acces, cât și a fiecărei tarabe și chioșc în parte. Am montat covoare îmbibate cu soluție pe bază de clor la fiecare intrare din halele de carne și în hala de lactate, am afișat anunțuri foarte clare și concise cu privire la măsurile pe care trebuie să le ia fiecare comerciant pentru a se proteja atât pe el cât și pe ceilalți din jurul lui”, a declarat Buhaianu.

Marți, în fața Primăriei, comercianții au protestat cu privire la această situație, însă fără rezultat.

(Anca Savel)

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Șofer din Botoșani implicat într-un accident în lanț provocat de un sucevean de 68 de ani, fără permis!

astăzi, 08:22

Un bărbat de 68 de ani din localitatea Mereni, oraşul Salcea, care conducea un autoturism marca Mercedes-Benz, nu a păstrat distanţa suficientă faţă de vehiculul din faţă şi a declanşat o s...

Calendar ortodox, 25 iulie: Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; Sfinții Părinţi de la Sinodul al V-lea Ecumenic; Sfintele Cuv. Olimpiada şi Eupraxia

astăzi, 08:00

Sfânta Ana a fost bunica după trup a Domnului nostru Iisus Hristos şi era din seminţia lui Levi, fiind fiica lui Matan preotul şi a Mariei, soţia sa. Matan şi Maria au avut trei fete: Mari...

O săptămână în care învățarea a prins viață prin experiențe Erasmus+ la Albești! (Foto)

Friday, 24 July 2026

În perioada 20–24 iulie 2026, Școala Gimnazială Nr. 1 Albești a organizat Școala de Vară – Ediția a II-a, activitate desfășurată în cadrul Acreditării Erasmus+, proie...