O femeie din Botoșani a primit o nouă șansă la viață după ce a fost operată de o tumoră cerebrală gigant de 10 centimetri

O femeie de 47 de ani din Botoșani a primit o nouă șansă la viață după ce a fost operată de o tumoră cerebrală de aproximativ 10 cm.

Pacienta s-a prezentat în Spitalul de Neurochirurgie din Iași după ce a observant că a început să aibă mai multe migrene, dureri de cap foarte intense.

Intervenția chirurgicală a durat aproximativ trei ore, iar specialiștii neurochirurgi au folosit tehnologia modernă, utilizând preparatul Gliolan pentru a crește calitatea vieții pacientei.

 

„Pacienta în vârstă de 47 de ani s-a prezentat în unitatea noastră medicală cu dureri de cap foarte intense. În urma investigațiilor făcute s-a descoperit un glioblastom, o tumoră cerebrală malignă destul de agresivă, dar și foarte voluminoasă, acesta având aproximativ 10 cm. A fost nevoie să intervenim chirurgical pentru a elimina tumora. Am folosit tehnologia modernă și aici vorbim de utilizarea intraoperatorie de fluorescența prin 5-ALA – preparatul Gliolan.

Cu ajutorul preparatului Gliolan am reușit o localizare, delimitare și implicit o rezecție de 98% a tumorei, îmbunătățind prognosticul și crescând calitatea vieții pacientei. Este vorba despre o substanță de contrast care se fixează pe celulele tumorale, delimitând mult mai ușor tumora de țesutul sănătos din jur”, a declarat Șef Lucrări, dr. Lucian EVA, manager Spitalul Clinic de Urgență ”Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași.

La nivelul Spitalul Clinic de Urgență ”Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași acidul 5-aminolevulinic (5-ALA) este utilizat frecvent ca protocol standard de rezecție a glioamelor cu grad înalt (glioblastom) în tumorile cerebrale.

Intervenția chirurgicală a durat aproximativ trei ore și a fost un real succes.

„Medicina este astăzi într-un proces permenent de schimbare. Vorbim despre o medicină axată pe pacient.

În Spitalul de Neurochirurgie din Iași pacientul este partenerul echipei medicale. Acesta este noul concept. Pacientul nu mai este obiectul muncii echipei medicale, ci este partener al echipei medicale, participă efectiv la actul medical în sine. Axarea sistemului de sănătate pe calitatea vieții pacientului este un alt concept pe care trebuie să-l avem în vedere pe viitor. Medicina viitorului este o medicină personalizată și va fi o medicină robotizată.

Cred că toate eforturile care s-au depus în ultimii ani au reuşit să atingă scopul pentru care spitalul a fost creat, acela de a salva vieţi omeneşti. Bolnavul este centrul echipei medicale, el este prioritar și de aici rezultă calitatea vieții pacientului, concept important la nivelul Spitalului de Neurochirurgie din Iași. Fiecare secundă câştigată pentru viața unui pacient este importantă”, a completat dr. Lucian EVA.

Echipa medicală:

Șef Lucrări, Doctor în Neurochirurgie Lucian EVA, medic primar neurochirug

Medic specialist: dr. Sandu RAUL

Medic rezident neurochirurg: dr. Răzvan BUGA

As. Instrumentist: Mariana RĂILEANU

Bioinginer: Vlad DAFINESCU

Anestezist: dr. Nina STRATICIUC

Asistentă: Simona ALEXANDRU 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Antreprenorul Marcel Bîrsan scapă de arestul la domiciliu, o nouă decizie a magistraților!

astăzi, 15:50

Judecătorii Curții de Apel Suceava s-au întrunit, vineri, în cadrul unei ședințe și au admis contestația formulată de inculpatul Marcel Bîrsan cu privire la prelungirea arestu...

Doi copii și doi adulți transportați la spital în urma unui accident cu două mașini în Botoșani! (Foto)

astăzi, 15:40

Un accident rutier s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe strada Calea Națională din municipiul Botoșani.  În eveniment au fost implicate două autoturisme. La caz s-au deplasa...

Alertă de inundații pe râul Jijia: Avertizare Cod Galben emisă de hidrologi!

astăzi, 12:29

Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instruit Cod galben, valabil de astăzi, de la ora 12:00 până mâine, la aceea...