Pasionată de poezie și pictură, Lucica Babyi, în vârstă de 66 de ani, din Botoșani, este imobilizată la pat de șapte ani, o femeie al cărei destin crud a lăsat, totuși, în inima sa iubire pentru frumos, simplitate și bunătate. O lecție de viață din care putem învăța cu toții ceva, indiferent de vârstă.
„Mi-aș dori, din ceea ce urmeză să spun, să poată învăța și alte persoane”, așa își începe povestea de viață Lucica Babyi.
Existența sa a cunoscut o turnură dramatică cu mulți ani în urmă, încă de la nașterea primului copil, Silviu. Acesta a fost diagnosticat cu distrofie musculară. La doar trei ani, a venit pe lume și cel de-al doilea copil, o fetiță pe care a numit-o Claudia. La doar patru zile de la nașterea sa, Claudia a fost scăpată din brațe de către asistenta de serviciu care o schimba. Copila s-a ales cu o luxație congenitală de șold iar până la vârsta de 2 ani a urmat tratamente cu toate că medicii nu îi mai dădeau șanse la o viață normal.
„La vârsta de cinci ani am ajuns cu fetița la operație de șold cu placă de susținere a osului și transplant de os de la mine la ea. Șase luni am stat cu ea în spital timp în care, Silviu, primul copil bolnav, era îngrijit de soțul și bunica lui. Întreaga mea viață a fost o luptă dar nu am ezitat nici un moment să lupt atât timp cât știam că ai mei copii sunt bine”, își relatează Lucica Babyi.
După două intervenții chirurgicale cu transplant de os de la mamă la copil, Claudia și-a recăpătat parțial sănătatea și a putut să-și continue viața într-un mod normal dar cea mai mare bucurie a mamei sale a fost când a văzut că fiica sa poate să se bucure de cele mai mărunte și nesemnificative lucruri.
„Cea mai mare bucurie a fost când copilul meu a putut să se urce pe munte sau să danseze”, a subliniat Lucica.
Cu toate acestea, femeia are în girja sa, încă din anul 2001, doi copii luați dintr-un centru de plasament. Lucrând ca asistent maternal profesionist, femeia a luat primul copil sub aripa sa de la 4 ani, iar cel de-al doilea copil la 14 ani.
„A fost atunci cea mai frumoasă perioadă din viața mea. Întotdeauna am iubit copiii mai ales pe cei cu nevoi speciale pentru că aveam în familie probleme cu proprii copii”, mai spune Lucica.
În prezent, copiii sunt căsătoriți, au propria lor viață dar nu au uitat de cea care le-a dat aripi pentru a putea zbura.
Problemele mamei țintuită în prezent la pat au început în anul 2006, atunci când a fost operată având un nodul tiroidian. La puțin timp de la acea intervenție au început durerile de spate. A urmat un tratament dar boala a evoluat nefavorabil în scurt timp.
După un eveniment nefericit în care a căzut în baie și și-a fracturat piciorul, femeia a ajuns la Spitalul din Iași unde i s-a făcut un tomograf, fiindu-i pus diagnosticul de hernie de disc. A urmat o serie de intervenții chirurgicale, dar starea sa de sănătate s-a înrăutățit. În urma unui RMN efectuat, s-a concluzionat diagnosticul de tumoră vertebrală.
Cruntul diagnostic a coincis cu decesul soțului.
În prezent Lucica Babyi este imobilizată la pat și, după șase operații nereușite, își dorește să meargă la un nou control, pentru că știe că mai există șanse de recuperare. Dar lipsurile financiare o împiedică să facă acest lucru.
„Simt nevoia de lumină, de aer, simt nevoia de o adiere de vânt, de o picătură de ploaie! Mi-e dor să văd florile sau copiii!”, a explicat Lucica.
Cei care vor și pot să ajute o pot face prin intermediul Andreei Ursu, care poate fi găsită pe Facebook, sau la numărul de telefon 0751.888.007.
(Anca Savel)