Coronavirus în Botoșani: șase sancțiuni și un dosar penal, pentru nerespectarea măsurilor de izolare sau carantină

În ultimele 24 de ore, forțele de ordine au făcut verificări cu privire la respectarea măsurilor de izolare sau carantină, în urma cărora au fost aplicate șase sancțiuni și a fost întocmit un dosar penal.

„În urma neregulilor constatate, polițiștii botoșăneni au aplicat două sancțiuni în valoare de 200 lei și au întocmit un dosar penal pentru nerespectarea măsurii de autoizolare, instituindu-se măsura plasării în carantină. De asemenea, au fost aplicate 4 sancțiuni pentru fapte de natură economică în valoare de 3.500 de lei”, informează Centrul Județean de Comunicare din Botoșani.

Zilnic, se efectuează misiuni, în funcție de necesități: paza centrelor de carantină este permanență, verificarea la domiciliu, în echipe mixte, a persoanelor aflate în izolare, verificarea respectării măsurii de închidere a restaurantelor, barurilor etc, misiuni de menținere a ordinii și liniștii publice, de pază și de protecție instituțională, mai arată sursa citată.

 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un inginer silvic a murit lovit de o creangă în timp ce curăța un copac într-o unitate militară din Botoșani!

Sunday, 18 October 2026

Un inginer silvic în vârstă de 46 de ani a murit, sâmbătă, după ce a fost lovit în cap de o creangă căzută dintr-un copac pe care îl curăța împreună cu al...

Un șofer „a zburat” cu mașina în curtea unui service din Trușești, avea o alcoolemie de 1,08!

Sunday, 18 October 2026

La data de 17 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din comuna Durnești, cercetat pentru ...

Patru localități din Botoșani vizate de o avertizare nowcasting a meteorologilor!

Sunday, 18 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 21:00. Sunt prognozate intensif...