Recent, Curtea Constituțională a Bulgariei a considerat drept contrare Constituției prevederile Convenției de la Istanbul. Principalul argument al constituționaliștilor bulgari era legat tocmai de definirea genului drept construct social: "în Convenție, prin definirea genului ca fiind un construct social, granițele de gen dintre bărbați și femei sunt relativizate și, dacă societatea își pierde abilitatea de a distinge între femeie și bărbat, lupta împotriva violenței exercitate asupra femeii devine ceva formal, un angajament neîmplinit".
În fapt, constituționaliștii bulgari s-au raportat la o contradicție inerentă evidentă a ideologiilor radicale de gen. Acestea pornesc de la premisa fundamentală că nu există o natură umană obiectivă, premisă din care decurg, cu necesitate, o serie de consecințe. Una din cele mai importante: negarea binarității și „naturaleței” genului. Astfel, femininul și masculinul nu mai sunt categorii ale naturii umane, ci sunt constructe sociale, produse ale unor procese socio-culturale. Cu alte cuvinte, femininul și masculinul sunt artificiale, nicidecum naturale. Din acest motiv, ideologiile de gen se mai pot numi și constructiviste.
Astfel de filosofii sunt de un reducționism atractiv pentru mințile ideologice, oferind explicații totale și esențialiste cu privire la viața socială. De asemenea, ele par a fi menite emancipării și înzestrării persoanelor lipsite de putere cu drepturi și garanții. La o scrutare mai atentă a acestor ideologii, însă, descoperim că, departe de a întări drepturi, ele le subminează tocmai fundamentul, sursa pe care se întemeiază: persoana umană, așa cum o știm.
Dacă genul este un construct social, atunci identitatea de femeie, nefiind dată, ci artificială, nu are substanță. Neavând substanță, discuția despre drepturile femeii este inutilă sau doar o tactica de tip leninist-stalinist.
Să dezvoltăm și explicăm argumentul. Ideologiile genului ne spun că femeie nu te naști, nu ești de la natura, ci devii în urma constrângerilor sociale. Așadar, nu femeilor, adică nu în virtutea unei identități tari, nechestionabile, dincolo de voința și acțiunea umană, trebuie să acordăm noi drepturi sau să reparăm nedreptăți și inegalități, potrivit constructiviștilor, ci acelor persoane care, în mod artificial, sunt interpelate* (în sensul lui Althusser) drept femei. Contradicția e totală: acceptând drepturi și măsuri reparatorii ca femei, acestea acceptă, totodată, interpelarea, deci constrângerea de a fi denumite drept femei și nu altceva. Mai mult decât atât, daca a fi femeie e doar o devenire sociala, un fenomen artificial, înseamnă ca, de fapt, drepturile sunt acordate unei identități sociale contingente, relative. Drepturile femeilor sunt înrădăcinate într-un construct social, iar orice construct social este relativ, deci și drepturile sunt relative.
Dacă, așa cum unii filosofi queer consideră, si copilăria este un construct social, iar copilul o invenție a societății patriarhale opresive, ca și femeia, atunci discuția despre interesele superioare ale copilului este inutilă sau doar o tactică de tip leninist-stalinist. Copilul, ca atare, nu există, de unde rezultă că acordarea unor drepturi acestei ființe care nu are o natură a sa aparte este doar un artificiu. La ce rost sa dai drepturi cuiva care, în fapt, e doar produs socio-cultural relativ?
Dacă și familia e un astfel de construct socio-cultural, atunci forțarea de a extinde noțiunea și conceptul juridic de familie la alte combinații inter-umane este, din nou, inutilă sau o tactică leninist-stalinistă. La ce bun sa creezi realități juridice tari pentru simple construcții artificiale relative? Care astăzi sunt, mâine poate vor dispărea sau transforma în cu totul altceva?
Ce rezulta de aici?
Discursul filosofico-politic deconstructivist al ideologiilor de gen este acompaniat de o metafizică tare a egalității și a „drepturilor”. Egalitate, aici, nu are o componentă social-economică, ci social-culturală. Atunci când cer „egalitate” în drepturi ce țin de familie și căsătorie, activiștii LGBT afirmă familia și căsătoria. Atunci când se cere „egalitate de gen” și „combaterea stereotipurilor de gen”, activiștii progresiști afirmă genul și diferența de gen. Intră în plină contradicție cu propria lor filozofie, care se bazează întocmai pe ștergerea genurilor, diferențierilor și identităților tari. Cum se explică această contradicție?
Cum poți decreta, senin, că genul, copilăria, familia nu țin de natura umană, ci de construcția socială, și, totodată, emite pretenții transcendentale cu privire la „egalizarea” drepturilor ? Pe ce bazezi aceste pretenții? Pe re-construcția socială? În acest sens, doctrina drepturilor naturale, derivată din creștinism, avea o logică și o coerență: pentru ca ești om, ai drepturi. Pentru că ești femeie, ai anumite drepturi. Pentru că ești copil, ai anumite interese de apărat. Pentru că există familie, există și recunoaștere juridică. În schimb, (i)logica ideologilor de gen este: pentru că nu ești ceea ce crezi ca ești, ai niște drepturi pe care ți le dăm noi și iți indicam, tot noi, ce sa faci cu ele și împotriva cui să le folosești.
Dar, de ce tactică leninist-stalinistă? Pentru că atât Lenin, cât și Stalin, făceau unele concesii de moment sau întoarceri din drum atunci când revoluția permanentă risca să se gripeze. Lenin a folosit NEP-ul, politica economică prin care a lăsat țăranii să aibă impresia că vor avea pământul lor și vor putea să comercializeze liber produsele lor, iar Stalin a încetinit ritmul, în timpul războiului, epurărilor si valurilor de teroare. Însă erau simple decizii tactice, contextuale. Scopul era același: revoluționarea completă a societății. NEP-ul a încetat la scurt timp, urmând colectivizarea și foametea din Ucraina care a dus la milioane de morți și acte îngrozitoare de canibalism. Teroarea și epurările au reînceput după război și puteau fi chiar mai dure, dacă moartea nu l-ar fi răzgândit definitiv pe Stalin.
Apropo, iată, moartea se încăpățânează să rămână un fapt natural, nu unul construit social.
Așadar, contradicțiile interne ale ideologilor de gen nu cred că sunt contradicții, ci doar mișcări tactice care să servească unicului scop de revoluționare a societății in categoriile sale fundamentale. Nu acordarea unor drepturi pentru genuri în care nu cred și pentru copii care, în filosofia lor, nu există, este adevăratul lor scop. Alianța cu liberalismul individualist este doar o tactică de moment. Ci distrugerea identităților tari, a realităților sociale stabilite. Nu a celor economice, ci a celor socio-culturale, ca sa citez din cei care au elaborat faimoasa, deja, Strategie Națională de Educație Parentală.
Dacă vrem cu adevărat drepturi, dacă vrem cu adevărat să combatem violența asupra femeii, atunci trebuie să afirmăm diferența de gen și specificul genurilor. Binaritatea e mai mult decât o valoare, este o structură naturală codată cultural. Iată că bulgarii au înțeles că subminarea acestei structuri înseamnă subminarea societății, a femeii și a bărbatului. Vom înțelege și noi aceasta?
*Potrivit filosofului neomarxist Louis Althusser, structurile care domină societatea se reproduc la nivelul relațiilor și interacțiunilor sociale prin mecanismul interpelării, al atribuirii identităților sociale indivizilor. (Anghel BUTURUGĂ)