Armă ridicată în timpul cercetărilor pentru omor calificat și tentativă la omor la Corlăteni

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și a specialiștilor criminaliști, au pus în executare, ieri, patru mandate de percheziție domicilară, la locuințele a patru bărbați, care în prezent se află deja în stare de arest preventiv.

Acest lucru după ce polițiștii au început efectuarea cercetărilor privind infracțiunile de omor calificat și tentativă la omor.

“Cu ocazia perchezițiilor, la locațiile vizate, de pe raza comunei Corlăteni, au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, mai multe mijloace materiale de probă, respectiv topoare, bâte și alte bunuri susceptibile a proveni din activități infracționale. 

 

De asemenea, de la locuința uneia dintre persoanele implicate,  a fost identificat și ridicat un pistol, neletal, calibru 9 mm, dintre cele supuse autorizării, împreună cu trei cutii de muniție, deținute fără documente legale”, au anunțat polițiștii de la Botoșani.

În continuare se efectuează cercetări atât pentru infracțiunile de omor calificat și tentativă la omor, precum și pentru infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, urmând ca în funcție de rezultatele acestora să se dispună măsuri legale, au mai adăugat polițiștii botoșăneni.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tragedie în Spania: 46 morți și zeci de răniți în urma coliziunii a două trenuri!

astăzi, 12:29

Un tren de mare viteză AVE s-a ciocnit cu un tren Iryo care era oprit pe șine. Accidentul feroviar din Spania ar fi fost cauzat de o eroare umană, relatează presa spaniolă. Bilanțul provizori...

Anunț pentru călători: Ce se întâmplă cu trenul Iași – Dorohoi!

astăzi, 11:37

Regio Călători face un anunț important pentru publicul călător. În perioada 29.10.2026 – 6.11.2026 se vor efectua lucrări la șina de cale ferată, iar circulația trenurilor va sufe...

Schimbare de paroh la Știubieni: Părintele Iulian Ciobanu preia ștafeta spirituală după aproape 50 de ani de slujire ai părintelui Ioan Grosu!

astăzi, 11:18

Noul preot paroh al Bisericii „Sfinții Voievozi” din Știubieni a fost instalat marți, 27 octombrie, în cadrul unei slujbe solemne dedicate Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou....