A vrut să treacă granița cu o carte de identitate falsă, care l-a costat 500 de euro. Polițiștii de frontieră botoșăneni i-au dejucat planul

Vineri, 21 februarie a.c., în jurul orei 21:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, ca pasager într-un autoturism marca Volvo, înmatriculat în Republica Moldova, C.T., un moldovean în vârstă de 24 de ani.

Astfel, asupra persoanei a fost descoperită o carte de identitate având însemnele autorităţilor române, iar cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.

 

„Cu privire la cele constatate, persoana a declarat că a procurat cartea de identitate descoperită la controlul de frontieră de la un conaţional, în schimbul sumei de 500 de euro şi intenţiona să o folosească în Franţa”, a declarat Minodora Răcnea, purtător de cuvânt al Serviciului Teritorial de Poliție de Frontieră din Botoșani.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Târgul Mărțișorului, deschis la Botoșani cu lacrimi și aplauze: ”Cultura adevărată nu depinde de forme administrative!” - FOTO, VIDEO

Thursday, 26 February 2026

Joi la amiază, pe Pietonalul Unirii din Botoșani s-a deschis Târgul Mărțișorului, aflat la cea de a XVI-a ediție, un eveniment care se va desfășura în perioada 26 februarie - ...

Meseria de pompier nu ține cont de program: A intervenit primul la un incendiu, deși era în timpul liber!

Thursday, 26 February 2026

Un dezastru a fost evitat, joi seara, datorită intervenției prompte a pompierilor. Alarma a fost dată de un vecin, pentru că proprietara nu era acasă. Primul care a ajuns la casa cuprinsă de fl...

Anunțul lui Ilie Bolojan despre noul ministru al Educației: „În zilele următoare…”

Thursday, 26 February 2026

Vineri, 27 februarie, este ultima zi de mandat a lui Ilie Bolojan ca ministru interimar al Educației. Aflat la Bruxelles, Ilie Bolojan a declarat că ministrul Educației va fi nominal...