Tudor-Ilie Lăzăruc este medic rezident pediatru la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași. Este şi asistent universitar la disciplina Pediatrie, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.
Născut în Botoșani, a urmat Liceul de Artă „Ștefan Luchian” și a studiat chitară clasică. La începutul clasei a XII-a, a decis să fie medic. Nici acum nu ştie cum a ajuns la această idee. Crede că a fost atras de componenta umanistă a medicinei, că a răspuns unei provocării de a aborda un domeniul complet nou pentru el și că a fost încurajat de părinți. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași în 2021 apoi a urmat rezidenţiatul.
La repartiția după examenul de rezidenţiat știa că îşi doreşte o specialitate care să-i permită să lucreze cu copiii. Dintotdeauna s-a simțit bine alături de cei mici și crede că a ajuns la această specialitate și pentru că a avut o copilărie frumoasă.
Stilul de viață și nu doar pasiunea sunt esențiale în alegerea specialității
Medicul crede că cele mai relevante criterii pentru alegerea unei specialități sunt stilul de viață asociat acesteia, prezența sau absența interacțiunii cu pacienții și posibilitatea unei formări profesionale de calitate în rezidențiatul respectiv.
Pediatria, provocări imense, dar și joacă la serviciu
Parcursul lui spre pediatrie a fost influențat și de întâlnirea cu conf. univ. dr. Magdalena Stârcea, sub îndrumarea căreia a lucrat la teza de licență. Tudor îi mulțumeşte de fiecare dată când are ocazia deoarece consideră că a fost un mentor atât din punct de vedere medical, cât și din punctul de vedere al desfășurării relației medic-pacient.
„Cred că suntem datori să oferim celor mici un start bun în viață și o putem face prin îmbogățirea copilăriei lor. Dacă știi să intri în lumea copiilor, din care noi, ca adulți, nu cred că ar trebui să plecăm definitiv vreodată, te întâmpină bucuria, entuziasmul și speranța. Pediatria e o specialitate aparte prin prisma dualității acesteia. Oferă medicului provocări profesionale imense, dar și posibilitatea de a se juca la serviciu. În ciuda acestor lucruri frumoase, bineînțeles că și în pediatrie ești părtaș la multă suferință și nedreptate, frecvent amplificate în contextul în care și familia copilului se află, sub o formă sau alta, în grija noastră”, a spus Tudor.
El crede că medicii rezidenți sunt esențiali în activitatea spitalelor terțiare din România care nu ar putea funcționa în absența acestora. Pe parcursul pregătirii, aceştia îngrijesc pacienții, iau decizii terapeutice sub îndrumarea și aprobarea medicilor titulari și asigură funcționarea imensei mașinării birocratice dintr-un spital cu sute de paturi.
„E greu când ai «mâinile legate». Când un adolescent bolnav oncologic terminal este transferat din teritoriu și moare odată ajuns în spitalul nostru pentru că nu există suficiente centre de îngrijiri paliative în fiecare județ, unde copii ca el să poate să-și trăiască ultimele zile feriţi de suferința agonizată, aproape de familie şi nu la Iași”, a spus medicul.
Va merge la specializare în Franța, dar nu vrea să rămână acolo
Pe mai departe, îşi propune să crească profesional. Să se reîntoarcă în Franța pentru un stagiu scurt de pediatrie. Povesteşte că a fost acolo 6 luni în 2020, ca student în Grenoble, dar vrea să continue să profeseze în România, pentru că știe că poate face performanță aici, dovadă fiind echipa în care s-a integrat, care reprezintă un model de cooperare.
„Le mulțumesc tuturor celor alături de care lucrez, doar întâmplarea face ca eu să fiu intervievat aici, dar adevărul este că în medicină nu poți fi singur și că pentru un medic tânăr, susținerea din partea echipei medicale este esențială”, este opinia medicului rezident.
Dacă ar putea să schimbe ceva Tudor se gândeşte la o reformă a învățământului medical cu o regândire a examenului de licență și a rolului pe care îl poate juca un absolvent de medicină, care nu a susținut concursul de rezidențiat, în asigurarea asistenței medicale primare.
În al doilea rând, componenta birocratică a sistemului medical românesc este caracterizată de redundanță, care ar putea fi diminuată cu relativă ușurință, ca de exemplu prin uniformizarea practicilor birocratice între spitale, respectiv digitalizarea, de-o manieră inteligentă, a fluxului de lucru.
„Ce aș schimba, înaintea oricăror reforme dependente de voința politică, aspecte economice sau juridice? Este atitudinea față de suferință. Uneori, încrederea pacientului este trădată, inconștient, de gesturi sau vorbe ale personalului dintr-un spital. Desigur, există circumstanțe atenuante, dar cred că nimic nu justifică atitudinea zeflemitoare, iar pentru ca noi să putem avea pretenții din partea pacienților și aparținătorilor, e nevoie să fim un exemplu. Iar când vine vorba de copii, trebuie să fim chiar mai mult, partenerii lor de joacă, în trecerea prin suferință. Așadar, să creștem binele din noi și schimbarea va urma”, a concluzionat Tudor-Ilie Lăzăruc. Integral în Ziarul de Iași…