Studiu. Anticorpii împotriva virusului SARS-CoV-2 se transmit de la mamă la făt

Un studiu făcut la Spitalul de Copii din Philadelphia arată că anticorpii care protejează împotriva coronavirusului sunt adesea transferaţi de la mamă la sugar în timpul sarcinii, scrie Mediafax, care citează CNN. Studiul sugerează şi că vaccinarea femeilor însărcinate ar putea proteja bebeluşii nenăscuţi.

Specialistul neonatolog dr. Dustin Flannery de la Spitalul de Copii din Philadelphia şi colegii săi au studiat peste 1.400 de mame şi bebeluşi. Ei au descoperit că anticorpii IgG au fost transferaţi prin placentă în cazul a 72 de gravide infectate cu Sars Cov-2 din 83.

 

Mai mult, niciunul dintre copiii mamelor infectate nu a dezvoltat infecţie cu coronavirus.

„Ar putea anticorpii materni să ajute la întârzierea apariţiei infecţiei sau să protejeze copilul de la infecţia severă cu COVID-19?”, se întreabă dr. Flor Munoz, un virolog de la Colegiul de Medicină Baylor.

Nou-născuţii sunt vulnerabili la infecţii şi orice protecţie ar fi binevenită, a scris Munoz. Dar se ştie, de asemenea, că anticorpii împotriva altor viruşi, cum ar fi gripa sau tetanosul, se epuizează rapid atunci când sunt transferaţi de la mamă la sugar în timpul sarcinii, deci ar fi important de studiat când şi cum să fie vaccinaţi sugarii, a spus Munoz.

Centrele din SUA pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor recomandă imunizarea copiilor împotriva gripei la şase luni, de exemplu, chiar dacă mamele au fost vaccinate în timpul sarcinii.

Femeile însărcinate sunt sfătuite să se vaccineze antigripal atât pentru protecţia lor, cât şi a bebeluşilor.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Geanina Lăcrămioara DASCĂLU: De ce avem nevoie de educație financiară? Cum ne salvează regulile banilor de la faliment atunci când prețurile o iau razna?

Tuesday, 27 October 2026

Cine nu înțelege regulile de bază ale banilor ajunge, inevitabil, să plătească scump din propriul buzunar. Educația financiară nu înseamnă matematică grea și nici formule complic...

Cristina Ciobănașu, în lacrimi după declarația Ruxandrei Ion: „Ai fost fetița pe care mi-am dorit-o întotdeauna!”

Tuesday, 27 October 2026

Cristina Ciobănașu, actrița născută în Vorona Botoșanilor, căreia participarea la emisiunea ”Dansez pentru tine”, pe când avea doar 12 ani, avea să îi schimbe via...

Tehnicianul arădenilor, înainte de meciul din Cupă cu FC Botoșani: ”Nu cred că Marius Croitoru este un antrenor sub presiune în acest moment!”

Tuesday, 27 October 2026

Partida UTA Arad – FC Botoșani are loc astăzi, 27 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Francisc Neuman”. Duelul va conta pentru runda a II-a din Grupa A Cupa Români...