Sorina Pintea promite că Spitalul Regional din Iași va fi gata în 2024: Este exclus să nu se facă acest spital

​Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a promis, marți, la Iași, în legătură cu spitalul regional, că "finalitatea nu va fi 2023, ci 2024, dar exclus să nu se facă acest spital şi să nu se finalizeze". "Nu putem spune că s-a pierdut timpul, că s-au tergiversat lucrurile. Mai mult, pot să vă spun că Iaşi, din punctul meu de vedere, este un exemplu de bună colaborare între autorităţile locale", mai spune Sorina Pintea despre proiectul spitalului regional, potrivit Ziarul de Iași. 

 

"Spitalul Regional Iaşi se va face. Este cel mai înaintat. Reiterez mulţumirile mele Consiliului Judeţean şi Primăriei că au conlucrat astfel încât acest proiect în faza studiului de fezabilitate să fie finalizat. (...) Teoretic, ar trebui să terminăm spitalul în 2023 ca să ne putem recupera toţi banii. Ştiţi că e vorba de proceduri şi posibile contestaţii şi atunci am achiesat la discuţiile pe care le-am avut cu cei din Comisia Europeană. Ministerul Sănătăţii propune fazarea acestui proiect astfel încât nu se va întârzia construcţia. Finalitatea nu va fi 2023, ci 2024, dar exclus să nu se facă acest spital şi să nu se finalizeze", a afirmat Sorina Pintea.

Ministrul Sănătăţii mai spune că în septembrie 2017, printr-o hotărâre de Guvern, s-a alocat suprafaţa de teren necesară Spitalului Regional Iaşi, în octombrie s-a încheiat un protocol prin transmiterea terenului pentru construcţia spitalului, în mai 2018 a fost eliberat certificatul de urbanism, în luna august 2018 a fost finalizat studiul topografic, iar în luna decembrie a fost finalizat studiul geotehnic şi a fost organizată o dezbatere publică a studiului de evaluare a impactului asupra mediului.

"Prin urmare, nu putem spune că s-a pierdut timpul, că s-au tergiversat lucrurile. Mai mult, pot să vă spun că Iaşul, din punctul meu de vedere, este un exemplu de bună colaborare între autorităţile locale: Consiliul Judeţean şi Primăria Iaşi pentru a putea obţine toate aceste documente necesare finalizării studiului de fezabilitate. În luna iulie, prezentam la Iaşi, împreună cu reprezentanţii Băncii Europene de Investiţii, un draft al studiului de fezabilitate, draft care trebuia completat cu acest studiu de fezabilitate, impactul de mediu. După anexarea studiului de mediu finalizat, acest studiu de fezabilitate poate să stea la baza celei de finanţare pe care Guvernul României trebuie să o depună la Bruxelles", mai spune ministrul Sănătăţii.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Acoperișul pentru terasă: cum alegi o soluție potrivită pentru casă și grădină

Wednesday, 30 September 2026

Începe cu modul în care folosești terasa Primul pas nu este alegerea modelului, ci stabilirea funcției principale. Dacă terasa este folosită pentru mese în familie, trebuie lÄ...

Cum alegi dispozitivele smart potrivite pentru casa ta?

Wednesday, 30 September 2026

Înainte să cumperi, gândește-te la lucrurile pe care ai vrea să le faci mai simplu. Poate vrei să verifici de la distanță ce se întâmplă acasă, să controlezi alimentar...

O zi istorică la Păltiniș: Ziua Școlii a fost fixată, pentru totdeauna, de ziua de naștere a Episcopului Doctor Partenie Ciopron

Wednesday, 30 September 2026

Școala Gimnazială „Episcop Doctor Partenie Ciopron” din Păltiniș, una dintre instituțiile de învățământ cu cea mai profundă istorie din regiune, marchează astăzi o p...