Peste 160 de botoșăneni infectați cu virusul Covid-19 s-au externat la cerere, în baza Ordinului 1137, la zece zile de la internare, de vinerea trecută până marți, respectiv în perioada 10-14 iulie a.c., de când a intrat decizia în vigoare.
Potrivit medicului Monica Adăscălăliței, director executiv interimar al Direcției de Sănătate Publică (DSP) din Botoșani, circa 90% dintre botoșănenii depistați pozitiv în această perioadă, însă asimptomatici, au refuzat internarea.
„Este vorba despre un număr de 162 de botoșăneni care, de vineri și până ieri, au solicitat externarea în baza Ordinului 1137. Din datele pe care le avem la dispoziție, nu se cunosc cazuri de infectare generate de către cei care au ales să părăsească unitățile sanitare, toți fiind în izolare la domiciliu. Undeva peste 90% dintre pozitivii asimptomatici refuză însă internarea. Anchetele epidemiologice sunt în derulare, monitorizările sunt și ele, momentan nu este vorba despre un focar în colectivitate sau în familie declanșat de către vreun botoșănean externat la cerere. Botoșani este într-o situație chiar în regulă față de alte județe”, a precizat Monica Adăscăliței.
În ultima lună, respectiv în perioada 15 iunie – 14 iulie a.c., au fost efectuate 5850 de teste, pe 4380 de persoane unice, dintre care au fost pozitive 445 de teste, însemnând 185 de cazuri noi de îmbolnăvire cu Sars-Cov-2.
În intervalul temporal menționat, potrivit statisticilor Direcției, 11 pacienți asimptomatici au refuzat internarea în spital, 99 de botoșăneni au cerut să fie externați în baza OUG 1137, iar alți 49 de pacienți au fost eliberați cu rezultat pozitiv, fiind în izolare la domiciliu.
În această perioadă de referință, s-au înregistrat 17 decese, dintre care șapte ale unor femei și zece ale unor bărbați, toți suferind și de alte comorbidități, toți având vârste de peste 50 de ani.
Potrivit prevederilor Ordinului 1137 al Ministerului Sănătății, publicat în Monitorul Oficial pe 23 iunie, ca urmare a declarării neconstituționalității carantinării și internării celor în speța următoare, pacienții asimptomatici cu factori de risc, precum și pacienții simptomatici care au forme ușoare pot fi externați după minimum 10 zile de la internare și lipsa febrei și ameliorarea simptomatologiei pentru cel puțin 72 de ore, testarea de control efectuându-se în ziua 8 de la internare.
Pacienții asimptomatici care sunt pozitivi la testul de control pot fi externați după 10 zile, dacă medicul curant consideră oportun pe baza criteriilor clinice, cu condiția izolării la domiciliu până la împlinirea celor 14 zile ale perioadei de izolare care decurge de la momentul internării (respectiv 4 zile de la externare).
Pacienții asimptomatici care sunt negativi la testul de control pot fi externați după 10 zile, fără a fi necesară izolarea la domiciliu.
Pacienții simptomatici cu forme medii sau severe vor rămâne în spitale de faza I sau II care au în structură secții de terapie intensivă sau în spitale suport, în cazul în care spitalele de faza I sau II nu au secții de terapie intensivă. Internarea trebuie să dureze până când sunt îndeplinite toate criteriile următoare: cel puțin 14 zile de la debutul simptomelor și lipsa febrei pentru cel puțin 72 de ore și ameliorarea simptomatologiei.
În prezent, în județul Botoșani există 223 de cazuri active, dintre cei 1087 diagnosticați cu Covid-19 de la debutul pandemiei fiind vindecați 780, iar bilanțul deceselor ajungând la 79. În ultimele 24 de ore, trei botoșăneni au fost testați pozitiv. De asemenea, ponderea femeilor infectate, adică 651, este mai mare decât cea a bărbaților îmbolnăviți cu același virus, adică 436.
Totodată, de la debutul pandemiei, 291 de cadre medicale din județ au fost infectate cu COVID, dintre care 279 s-au vindecat, iar trei au decedat, fiind vorba despre un medic și două asistente.
În acest timp, patru botoșăneni au fost re-infectați cu Covid-19.