Organizația Mondială a Sănătății, date noi despre pandemie: Transmiterea coronavirusului de către asimptomatici este foarte rară

Un studiu realizat de 8 cercetători, publicat în National Library of Medicine, pe care l-am făcut public și noi la data de 1 iunie, și care arată că cei care sunt asimptomatici nu-i pot contamina decât foarte rar pe cei din jur, a fost îmbrățișat și de Organizația Mondială a Sănătății.

OMS a concluzionat că pacienții asimptomatici, care sunt cei mai mulți, și al căror număr este greu de estimat, transmit doar în cazuri foarte rare virusul.

În plus, participarea la o adunare de masă nu s-ar înscrie în definiția contactului cu un bolnav. Sunt două dintre comunicările făcute luni de oficiali ai OMS într-o conferință de presă care reprezintă o schimbare de poziție.

 

„Se pare că este rar ca un individ asimptomatic să transmită mai departe virusul. Vrem să ne concentrăm pe cazurile simptomatice”, a declarat luni Maria van Kerkhove, epidemiolog OMS, într-o conferință de presă.

Studiul a schimbat din temelii ceea ce se știa până acum despre transmiterea coronavirusului și a bulversa lumea medicală internațională.

Unii oameni, în special cei tineri sau cei care nu au și alte afecțiuni, pot să nu dezvolte simptome sau să fie vorba despre simptome foarte ușoare. Alții dezvoltă simptome după multe zile de când au fost infectați.

OMS a mai făcut și o altă afirmație care schimbă radical modul în care este privită pandemia Covid-19 și viața noastră pe  mai departe: Participarea la o adunare de masă nu s-ar înscrie în definiția contactului cu un bolnav. Este vorba cu precădere de adunările în aer liber, iar OMS s-a referit la marșurile și demonstrațiile care au intrat în actualitate în ultimele săptămâni odată cu evenimentele din Statele Unite.

„Definiția normală a unui contact este dacă cineva a fost mult timp în proximitatea unui caz confirmat. În acest sens, cineva care a participat la o adunare de masă nu se înscrie neapărat în definița unui contact”, a spus Michael Ryan - director OMS.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...