Nemulțumiri rezolvate cu managerul la un spital din Botoșani. „Suntem bolnavi, nu venim aici să stăm ca la hotel” (foto)

Botoșănenii sunt revoltați că sunt bolnavi, nimeni nu îi bagă în seamă și de luni de zile se chinuiesc să obțină o programare la un spital din Botoșani. Mai mult, pacienții aduc acuze că programările se fac pe „pile”.

După luni bune în care au încercat să își facă o programare la Spitalul de Recuperare „Sfântul Gheorghe” din Botoșani și au întâmpinat doar piedici, pacienții au ajuns la capătul răbdării.

Unii botoșăneni au venit de la zeci de kilometri distanță, alții chiar din celălalt capăt al județului, au plătit bani „grei” pentru o mașină particulară ca să ajungă în municipiul Botoșani, au așteptat de la primele ore ale dimineții așa cum li s-a transmis, însă în zadar. Singurele cuvinte pe care le-au auzit au fost: „Gata, nu mai sunt bonuri!”. Și asta, spun pacienții, se întâmplă de luni bune.

Mai mult decât atât, când au încercat să afle „secretul” botoșănenilor care au reușit să se programeze, au aflat că se „merge pe pile”.

Un pacient a povestit că el a obținut programare pentru consult, ca ulterior să fie internat, prin intermediul nepotului care era deja pe un pat de spital.

A fost cineva aici în spital internat și m-a programat. Eu am venit de la ora 04:00. Nepotul meu era aici internat și m-a programat și pe mine”, a povestit un pacient.

Un bătrân a apelat la relațiile pe care le are o rudă de a sa, care lucrează în spital.

M-a programat cuscra mea aici la fișier, pentru că lucrează aici la spălătorie. M-a programat în noiembrie”, a spus pacientul.

„Nu vreau să mă programez pe pile, vreau să fiu corectă”

Nemulțumirile pacienților se mai leagă și de atitudinea pe care personalul de la ghișeul de programări a avut-o față de ei. O botoșăneancă a povestit că de două luni vine la ghișeu să se programeze, pentru că așa i-a transmis doctorul că este regula în spital.

Doamna doctor este foarte corectă, mi-a zis să vin la fișier să mă programez, pentru că așa este corect. Eu trebuia să fiu internată prin octombrie sau cel târziu noiembrie, am fost și la neurochirurg. La fel mi-a spus, că trebuie să fac fizioterapie. Am sunat, nu mi-a răspuns nimeni prima dată. Când mi-a răspuns mi s-a spus că s-au terminat programările în jumătate de oră. Am venit și am stat aici luna trecută. August, septembrie, octombrie, noiembrie. Vi se pare normal? Astăzi am venit la 07:00, la 07:15 ni s-a spus că s-au terminat (nota red., bonurile). Suntem bolnavi, nu venim aici ca să stăm ca la hotel. Eu nu vreau să mă programez cu pile, eu vreau să fiu corectă. Deci am venit de la 5 dimineața, ne-am așezat la rând frumos, cuminți, iar la 07:00 s-a deschis ghișeul. La 07:15 ne-a spus că nu mai sunt bonuri. Am rugat să ne înregistreze măcar cu buletinul, pentru luna viitoare să ne ia în vedere. Doamna doctor ne-a zis să venim la fișier, că asta este regula, dar când ajungem aici la fișier ni se transmite că nu mai sunt locuri. Dar în acest timp au intrat alte persoane prin spate la fișier și au făcut programări, nu știu, așa spunem. La fișier ni s-a vorbit la per tu, s-a ridicat tonul la noi. Vrem doar să fim respectați. Noi suntem bolnavi, de asta venim aici, nu că ne este plăcere”, a povestit pacienta.

Un alt pacient, venit tocmai din Vorniceni, se plânge că el de patru luni de zile umblă prin spital.

Am patru luni, am fost la doctorul Malancea în particular ca să vadă ce am cu piciorul. Mi-a spus să merg să mă internez în spital și după să vin la el cu diagnosticul dat de un specialist. Să mă programeze, să mă trimită la popă, să știe ce să facă cu mine. Din august tot vin, am patru luni de când vin în fiecare lună și nu reușesc să mă programez. Am fost alaltăieri aici și mi-au spus să vin pe la 06:00 – 06:30, că poate reușesc să mă programez. Am venit la 05:30, sunt din Vorniceni, am stat la rând. Au intrat cinci, șase persoane și după a ridicat mâna: gata, nu mai avem bilete la balneofizioterapie!”, a spus pacientul.

Plângere depusă de pacienți, cer respect și corectitudine!

Pacienții sunt atât de nemulțumiți încât au înaintat conducerii unității sanitare o plângere, prin intermediul căreia cer respect și corectitudine.

Avem și o plângere depusă. Erau foarte multe persoane nemulțumite, dar unii au plecat pentru că erau cu mașini plătite. Ce să fac? Sunt bolnavă! Au venit oamenii în cârje și așteptau la ghișeu. Noi nu vrem să facem scandal, vrem doar respect. Eu vin de două luni aici. Doar în ultima zi din lună se fac programările pentru luna viitoare”, a relatat o pacientă.

Ce spune conducerea Spitalului de Recuperare „Sfântul Gheorghe” din Botoșani

Conducerea unității sanitare spune că situația cu programările nu este una nouă, însă nici nu se poate rezolva peste noapte. Unitatea spitalicească lucrează la capacitate maximă, consultând în jur de 2.000 de persoane pe lună și 400 sunt internate.

Avem și noi o limită, încercăm să lucrăm la capacitate maximă, consultăm undeva la 2.000 de persoane pe lună, internăm undeva la 400 de persoane pe lună. Avem niște limite. Din păcate, oamenii bolnavi sunt mai mulți decât putem noi să consultăm și din aceste motive apar nemulțumirile. Îi înțeleg pe oameni, încercăm să îi ajutăm, dar situații ca asta vor exista mereu în sistemul sanitar, deoarece noi suntem puțini, iar ei sunt mulți, din păcate. Sunt multe persoane bolnave. Nu este o decizie pe care o poți lua peste noapte”, a declarat Cătălin Dăscălescu, managerul Spitalului de Recuperare „Sfântul Gheorghe” din Botoșani.

Managerul a spus că totuși va verifica dacă se realizează consultațiile la capacitate maximă, deși acest lucru a fost constatat și în urma unui raport întocmit pe primele nouă luni ale anului 2023. Acest raport a dovedit că s-a realizat mai mult de 100% din targhet.

Dacă la noi la ușă vin 1.000 de pacienți, noi putem consulta doar 200. Eu voi verifica dacă se consultă la capacitate maximă și dacă ne îndeplinim targhetul, dar ultima dată, la nouă luni când am verificat, din numărul de cazuri contractate am depășit 100%. Deci am făcut peste contract”, a precizat managerul Cătălin Dăscălescu.

Managerul a mai spus că nici nu poate să ceară medicilor să consulte mai mulți pacienți în cele două ore de activitate pe Ambulatoriu, pentru că atunci actul medical nu ar mai fi calitativ și ar intra la malpraxis.

O consultație se face la 20-30 de minute, în funcție de specialitate. Tu dacă ai două ore de ambulatoriu, câți pacienți poți să vezi? Între patru și șase pacienți, pentru că altfel intri la malpraxis. Nu poți să vezi 10 pacienți în două ore, pentru că nu îi vezi bine, nu oferi calitatea actului medical. Sunt medici care au secție, infiltrații, ecografie și nu pot să le dau șapte ore să stea de dimineață până seara. Am consultații care pică, pentru că se depășește numărul admis pe zi. Mai mult de atât nu pot să fac. Am un proiect în implementare în momentul de față, pentru un soft, să schimbăm și noi cu programările”, a completat Dăscălescu.

„Nu știu ce înseamnă pile, să îmi definească mai corect”

Cât despre acuzațiile cu privire la faptul că s-ar face programări „pe pile”, Cătălin Dăscălescu a spus că este prima plângere de acest fel pe care a primit-o și nu înțelege întocmai ce înseamnă asta.

O declarație pe care v-o poate explica doar ea. Este prima plângere de acest gen pe care o am. Nu știu ce înseamnă „pile”, să îmi definească mai corect. Că dacă ai rugat pe cineva care lucrează în spital să îți facă o programare nu știu dacă este o pilă, pentru că fiind acolo ești mai conectat, știi când se fac și cum se fac programările. Dar să se sară rândul, să se bage oamenii în față, nu cred. Că ajutăm cunoștințe… e altceva. Nimeni nu-și pierde locul. Doamna nu a definit exact, a zis că se fac programări pe pile, e în aer”, a precizat managerul spitalului.

Bolnavii s-au mai plâns de faptul că unii medici îi programează ei pe pacienții lor, iar alți medici refuză să facă acest lucru pentru că nu ar fi corect. În această privință, pentru a nu mai exista diferențe între personalul medical, Cătălin Dăscălescu a spus că va purta o discuție în Consiliul Medical pentru a găsi soluții favorabile fiecăruia.

„O să discut în Consiliul Medical și o să găsim o soluție, care va fi de comun acord, agreată de toți medicii. Ca să nu mai fie diferențe și să apară unii nemulțumiți. Vreau să subliniez că noi muncim la maximum, colegii mei au depășit de mult limita și e foarte greu. În momentul în care ai pacienți și mai vin și 100 de oameni care vor să le găsești loc apar astfel de probleme”, a conchis managerul.

După ce pacienții au apelat la ajutorul managerului pentru a-și rezolva nemulțumirile, aceștia urmează să fie contactați telefonic pentru programare în cursul zilei de miercuri sau, cel târziu, în cursul zilei de joi.


(Foto: Cătălin Dăscălescu, managerul Spitalului de Recuperare „Sfântul Gheorghe” din Botoșani)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Trafic restricționat în noaptea alegerilor, despre ce zonă este vorba! (Video)

Friday, 22 November 2024

Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani, a anunțat, vineri dimineață, că în noaptea alegerilor, adică în intervalul orar 21:00 – 06:00, traficul va fi restricționat pe o a...

Peste 1300 de forțe de ordine mobilizate pentru alegeri, un elicopter Black Hawk va supraveghea traficul în Botoșani! (Video)

Friday, 22 November 2024

În acest sens, sunt angrenați 1300 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și pompieri. Totodată, în sprijin vor veni și jandarmii din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi d...

Neconformități găsite de pompieri în secțiile de votare, despre ce este vorba! (Foto, Video)

Friday, 22 November 2024

Au fost descoperite peste 50 de stări potențiale de pericol, care au fost înlăturate în urma controalelor efectuate de pompieri. Pentru deficienţele care au întrunit elementel...