Ministrul Sănătății: "Pacientul are dreptul de a se trata în străinătate, atâta timp cât în țară nu are aceleași condiții"

Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, a afirmat miercuri că, până când nu va exista în România posibilitatea efectuării anumitor intervenţii chirurgicale în aceleaşi condiţii ca şi în străinătate, nu se va îngrădi dreptul pacientului de a merge pentru tratament în afara ţării.

“În ceea ce priveşte radioterapia mai avem multe de făcut. Sunt centre care urmează să se deschidă, sunt centre care urmează să fie finanţate. CNAS va asigura acest lucru. Din păcate, numărul centrelor de radioterapie este insuficient astăzi în România. Este adevărat că o intervenţie costă mai puţin în România decât în străinătate, dar, până nu o să existe posibilitatea să o facem în aceleaşi condiţii ca şi în străinătate, cu siguranţă, nu o să îngrădim dreptul pacientului de a merge în străinătate. Sunt mai mulţi paşi pe care deja am început să îi facem – de la dotare la pregătire profesională. Timpul a fost scurt. Încetul cu încetul, sunt patologii care nu putea fi tratate în România, dar în acest moment pot fi tratate”, a spus Pintea, la Palatul Parlamentului.

 

Ministrul Sănătăţii a spus că un medic oncolog consultă anual 2.000 de pacienţi. “Sunt 2.000 de pacienţi consultaţi de un medic oncolog pe an. (…) În ambulator, într-un program normal de şapte ore, un medic poate să consulte 28 de pacienţi. Dacă o privim statistic nu este mult, dacă o privim raportat la numărul cazurilor de cancer care sunt descoperite în fiecare lună, atunci poate părea puţin”, a arătat ministrul.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, consideră că este o nevoie continuă de educare, informare şi prevenţie în domeniul oncologic având în vedere că una dintre principalele cauze de deces în întreaga lume rămâne cancerul.

“Cancerul rămâne una dintre principalele cauze de deces din întreaga lume. De aceea este nevoie continuă de educare, de informare şi prevenţie în domeniul oncologic. Avem foarte multe de făcut, dar cel mai important este ca fiecare dintre noi să conştientizeze necesitatea unui efort comun, a unui parteneriat pentru susţinerea sănătăţii femeii din România”, a declarat ministrul, luni, la ceremonia de iluminare în roz a clădirii Ateneului Român, organizată de Fundaţia Renaşterea cu ocazia Zilei naţionale de luptă împotriva cancerului de sân.

Potrivit ministrului Sănătăţii, în România se înregistrează anual aproximativ 9.000 de cazuri de cancer la sân.

“Din nefericire, în ţara noastră se înregistrează anual 9.000 de cazuri de cancer la sân. Mai sunt şi 3.000 de decese, pentru că peste 50% se depistează într-un stadiu foarte avansat – 3 sau 4. Suntem soţii, mame, fiice, ne gândim întotdeauna la cei din jur şi nu la noi. Dar cred că o oră pe care o petrecem în cabinetul medicului ne poate salva viaţa. Trebuie să avem grijă de noi. Vreau să vă asigur că aveţi un partener loial în Ministerul Sănătăţii”, a spus Sorina Pintea. (Doctorul Zilei)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Se întâmplă în Botoșani: Au atras victima într-un loc izolat, unde au agresat-o și au șantajat-o să nu anunțe poliția!

astăzi, 11:08

La data de 9 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiul Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, din municipiul Botoșani, bănuit de...

Medicii care pleacă de la stat la privat în timpul programului și își transferă pacienții, amenințați cu concedierea!

astăzi, 10:33

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, ia în calcul măsuri drastice împotriva medicilor care își abandonează activitatea din spitalele publice înainte de terminarea pr...

Ce s-ar schimba pentru cetățeni dacă orașele mici și comunele ar fi comasate!

astăzi, 09:57

Reorganizarea administrativă ar putea schimba harta comunelor și a orașelor mici începând cu alegerile locale din 2028. PSD discută un scenariu care vizează aproape 1.700 de comune cu...