Medicii de familie: Sistemul va intra în colaps din cauza bugetului pe 2019!

Medicii de familie din Romania si-au exprimat public nemultumirea fata de finantarea medicinei primare in 2019, fapt care "arunca medicina de familie in criza". Societatea Nationala de Medicina Familei (SNMF) solicita autoritatilor sa asigure stabilitate pentru cabinetele medicilor de familie, temelia oricarui sistem public de sanatate functional si eficient.

Cabinetelor medicilor de familie din Romania li s-a alocat in 2018 un buget cu doar 17% mai mare decat in 2017, sub 6% din FNUASS total, fapt care a facut ca functionarea cabinetelor sa fie la un nivel de "supravietuire". In conditiile in care personalul medical (medici si asistenti medicali) din unitatile sanitare de stat (medicina scolara, ambulatoriu integrat, spitale) a beneficiat de finantari (salarii si bugete) marite cu pana la 100%, medicii de familie au asteptat o reparatie a acestor inechitati, se arata in comunicatul Societatii Nationale de Medicina Familei (SNMF).

 

"S-a sperat ca guvernantii vor dispune masurile reparatorii promise cu ocazia rectificarii bugetare din august 2018, respectiv alocarea financiara pentru anul 2019. A fost motivul pentru care medicii de familie au depus eforturi sa asigure functionarea cabinetelor de medicina de familie in conditiile in care nu s-au putut asigura cresteri salariale pentru angajati (asistenti medicali si alte categorii de personal) similare cu cele din sistemul bugetar si nu s-au putut face investitii", precizeaza sursa citata.

In proiectul de buget pentru 2019, bugetul alocat medicinei de familie vizeaza o crestere de numai 6% fata de anul trecut, procent care poate sa acopere doar cresterea costurilor generata de inflatie.

"Argumentele noastre care demonstreaza necesitatea echilibrului in sistemul medical si implicit necesitatea cresterii finantarii in asistenta medicala primara, nu au determinat reactiile firesti in randul unor decidenti preocupati de starea de sanatate a populatiei si de accesul la servicii medicale. Prin subfinantarea sistematica a medicinei de familie se pune in pericol existenta acestui sector medical si implicit pacientii, motiv pentru care ne aflam in situatia de a cauta solutii alternative pentru asigurarea supravietuirii cabinetelor", se mai arata in comunicat.

Medicii de familie isi manifesta speranta ca decidentii, guvernanti si parlamentari, in calitate de alesi ai cetatenilor care sunt de altfel pacientii lor, vor intelege ca au inclusiv obligatia de a asigura sanatatea acestora si accesul la servicii de sanatate.

"Speram ca ne vor sustine solicitarile prin initierea si sustinerea unui amendament pentru cresterea bugetului medicinei de familie, dovedind astfel ca inteleg importanta sectorului de asistenta medicala primara. Consideram ca interesul pacientilor si dreptul la o practica medicala eficienta sunt motivatii serioase care vor depasi barierele administrative si politice", se mai arata in comunicat.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

Saturday, 14 November 2026

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

Saturday, 14 November 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

Saturday, 14 November 2026

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...