Anomalii în spitale din cauza crizei de locuri la ATI. „Și pacienții non-COVID trebuie serviți ca atare” (video)

Este criză de locuri în secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) din Botoșani, după ce numărul de paturi alocat pacienților infectați cu COVID-19 a fost majorat. Se întâmplă ca bolnavii care au nevoie de terapie intensivă să beneficieze de unicul ventilator mecanic disponibil pe bază de programare. Și lipsa personalului afectează actul medical, spun autoritățile sanitare.

„Este o situație nefericită. Dacă pacienții Covid acum au avut acces la toate paturile, avem o situație pe chirurgie: operațiile cu anestezie generală. După ce se fac aceste operații, pacienții trebuie transferați în secția ATI non Covid, unde nu avem ventilatoare libere. Acestea sunt ocupate fie cu cazurile non Covid la chirurgicale sau cu pacienți Covid”, a spus medicul chirurg Iulian Preda.

O altă problemă o reprezintă deficitul de personal de la terapie intensivă COVID, unde numărul de paturi a fost suplimentat cu trei, însă cadrele sunt insuficiente.

Pentru a suplini necesarul de asistenţi şi infirmieri din secţiile ATI, conducerea Spitalului Judeţean a decis transferul unor cadre de pe alte secţii şi asta pentru ca personalul medical cu experienţă în acest domeniu să poată merge şi în sălile de operaţii în timpul intervenţiilor chirurgicale.

Din cauza situaţiei grave cu care se confruntă unitatea sanitară, chirurgul Iulian Preda a făcut un apel către populaţie.

„Dacă nu sunteți urgențe reale, nu veniți la Spitalul Județean. Noi ne zbatem în fiecare zi să obținem încă un pat sau încă un ventilator ca să putem face o operație cu caracter de anestezie generală, să putem transfera din sala din operații. Am încercat tot felul de trucuri din acestea, cu un pacient ieșit din operație, trezit în sector. Dar nu toți pecienții pot fi duși direct, unii au nevoie de ATI. Asta este o problemă. Cu alte cuvinte, și pacienții non-COVID trebuie serviți ca atare din punct de vedere medical”, a afirmat medicul.

Unitățile spitalicești care deservesc pacienți infectați cu noul coronavirus au analizat, de altfel, inclusiv extinderea capacității de tratare a bolnavilor, prin mărirea numărului de paturi dedicate acestei categorii. Astfel, la Spitalul de Recuperare „Sf. Gheorghe”, zonele COVID s-au suplimentat cu 18 paturi, iar Spitalul Municipal din Dorohoi poate pregăti alte cinci locuri. La Spitalul de Pneumoftiziologie nu se mai poate extinde niciuna dintre zonele de împărțire a pacienților, 42 de paturi fiind alocate infectaților cu COVID-19, iar 68 celor cu alte afecțiuni respiratorii.

 

 

Spune-ne opinia ta