PSD Botoșani: ”Domnul Iftime este de acord cu asta?”

PNL Botoșani trebuie să spună dacă susține legea care îi permite lui Iohannis să candideze la Senat, fără a pierde pensia specială prezidențială și celelalte privilegii ale funcției.

PSD Botoșani solicită conducerii organizației județene a PNL să le spună botoșănenilor dacă susține inițiativa parlamentarilor liberali, conduși de Nicolae Ciucă, de a da o lege exclusiv pentru președintele-turist Klaus Iohannis, astfel încât acesta să poată candida la alegerile parlamentare pe listele PNL, fără a renunța la pensia specială și la celelalte privilegii ale funcției de președinte al României.

 

De asemenea, PNL Botoșani are obligația de a le spune botoșănenilor dacă susține intenția conducerii centrale a PNL de a rupe coaliția de guvernare și de a provoca astfel o criză guvernamentală pe motiv că PSD a refuzat să susțină „Legea Iohannis”, prin care s-ar crea o inegalitate în fața legii între președintele Iohannis și toți ceilalți cetățeni români.

„Președintele PNL Botoșani, Valeriu Iftime, are obligația să le spună botoșănenilor dacă susține această lege care acordă privilegii unui singur om. Oamenii trebuie să știe că această lege este doar pentru a-i asigura președintelui Iohannis o funcție de senator, fără a pierde pensia specială aferentă funcției de președinte al României. Domnul Iohannis ar fi putut candida pe listele PNL dacă demisiona din funcția de președinte al României, dar astfel ar fi pierdut pensia specială și celelalte privilegii. Pentru asta vrea PNL această lege. PSD nu poate fi de acord! Domnul Iftime este de acord cu asta? Asta înseamnă marea schimbare pe care o promite?! Pensie specială și păstrarea celorlalte privilegii pentru tătucul lor politic?!”, a declarat Doina Federovici, președintele PSD Botoșani.

PSD Botoșani subliniază că ruperea Coaliției de guvernare în actualul context intern și internațional ar conduce la o stare generală de instabilitate care s-ar manifesta prin creșterea dobânzilor, reapariția speculei și a inflației, blocarea investițiilor străine și a fondurilor europene, limitarea activității guvernamentale, incapacitatea Executivului de a demara investiții noi, dar și afectarea profundă a poziției României în raport cu partenerii săi strategici din structurile euro-atlantice.

„Botoșănenii au dreptul să știe dacă PNL Botoșani, condus de domnul Valeriu Iftime, este de acord ca societatea românească să plătească acest preț usturător al instabilității politice și economice doar pentru a-i asigura președintelui Iohannis o leafă de senator, fără a renunța la privilegiile funcției prezidențiale, inclusiv la pensia specială prezidențială”, a subliniat Doina Federovici, președintele PSD Botoșani.

(Comunicat PSD Botoșani)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O seară dedicată solidarității: Spectacol caritabil la Dorohoi pentru Katerina!

Thursday, 8 October 2026

Dorohoi găzduiește, pe 13 octombrie 2026, un spectacol caritabil dedicat Katerinei, un copil pentru care comunitatea s-a mobilizat în ultimele zile. Evenimentul „Împreună pentru K...

Președintele CJ Suceava vrea un stadion nou la Suceava și îl ironizează pe Iftime: ”I-am spus că ar trebui să se apuce să-și construiască cimitirul în centrul orașului”

Thursday, 8 October 2026

După meciul amical FC Botoșani – CSM Cetatea 1932 Suceava, 4-5, la care a asistat, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a promis, iarăși, că va face un stadion nou...

Colegiul Medicilor din România, în contextul îngrijorărilor după cazul suspect de ciumă din Rusia: „Este o boală tratabilă cu antibiotice!”

Thursday, 8 October 2026

Comisia de Boli Infecțioase a Colegiului Medicilor din România aduce în atenție o serie de precizări pentru o informare corectă privind pesta (ciuma), a modului de transmitere, a forme...