Comunicat Floarea Marocico (ALDE): Palatul Victoria a fost transformat în bastion de campanie și propagandă electorală PNL

Documentul ajuns în presă relevă foarte limpede cum un angajat al guvernului, cu rang de consilier de stat, dădea directive propagandistice despre modul în care echipa de campanie PNL trebuie să relaționeze cu presa, ce să spună, cui să spună, sau cine din presă trebuie evitat. Parcurgând documentul respectiv , nici nu știu ce este mai grav: faptul că presa este tratată într-o manieră ce nu are a face cu un regim democratic, ori că toată această activitate privată, de campanie internă a PNL, este desfășurată de angajați plătiți din bani publici.

 

Ipocrizia, și dubla măsură au devenit normă pentru o parte a politicii și presei românești, însă indiferent de interese personale, simpatii, ori antipatii, este absolut imposibil să nu observi că pe o speță similară fostul președinte PSD, Liviu Dragnea, a fost trimis după gratii. Acum putem observa că mulți încearcă să-l cauționeze pe premierul în funcție doar pentru că face parte din “echipa câtigâtoare”, adică are în spate Cotroceniul și zone de putere oculte cu care este bine să nu te pui. Deși, inițial Florin Cîțu a negat autenticitatea acelui document, ulterior au urmat o serie de bâlbe ce au culminat cu o demisie la ceas de seară. Mioara Coman, consiliera premierului al cărei nume se regăsește pe documentul emis cu antetul guvernului a demisionat. Cu alte cuvine, de la Palatul Victoria ni se spune că nu a fost nicio problemă acolo, însă oficialul responsabil a fost subit îndepărtat din funcție. În mod evident cei implicați în această afacere sulfuroasă ar trebui deferiți justiției, dacă mai avem pretenția ca cineva să mai păstreze un respect minimal față de instituțiile acestui stat.

În același context, au ieșit la suprafață detalii cu privire la modul în care este tratată presa acreditată la guvern. Am putut afla de la jurnaliști cum s-au făcut grupuri de WhatsApp preferențiale în care numai cei de la publicațiile agreate primesc în timp util informații despre agenda premierului, ori alte informații de interes public, în vreme ce jurnaliștii incomozi, sunt obstrucționați să-și facă meseria. Nu trebuie uitat că cei afectați, ca ultimă consecință, sunt cetățenii, consumatorii de informație, care au dreptul fundamental să cunoască detalii despre activitatea celor aflați în demnități publice.

Toate aceste derapaje aduc atingere unor valori fundamentale, din sfera justiției, ori libertății presei, astfel că începem să ne punem serioase întrebări despre sănătatea democrației în România.

Floarea Marocico,

vicepresedinte ALDE Botoșani

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un tânăr din Iași a murit electrocutat în Botoșani, în timpul unor lucrări la rețeaua de energie electrică. Cosmin avea 23 de ani

astăzi, 15:01

Tragedia a avut loc în localitatea Tudor Vladimirescu, din comuna Albești, județul Botoșani, și a adus în prim-plan riscurile uriașe la care se expun muncitorii din domeniul rețelelo...

Botoșăneni premiați la Olimpiada Tehnică 2026, care a avut loc la Mediaș!

astăzi, 14:29

Peste 1100 de specialiști s-au înscris la etapa locală a competiției, 229 în faza zonală și 40 în etapa finală. Nu mai puțin de 20 de premii au revenit specialiștilor Delgaz ...

Bărbat din Botoșani urmărit internațional, arestat în Spania!

astăzi, 12:26

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au desfășurat activități pentru identificarea și depistarea unui bărbat, în vârstă de 55 de ani, pe numele căruia fus...