Au început întâlnirile liberalilor care candidează la parlamentare cu cetățenii din cartierele botoșănene! (foto, video)

Luni, 23 septembrie, a debutat seria întâlnirilor membrilor și candidaților PNL la alegerile parlamentare cu cetățenii din municipiul Botoșani.

Au început întâlnirile liberalilor care candidează la parlamentare cu cetățenii din cartierele botoșănene! (foto, video)

   Foto: Știri.Botoșani.Ro/Florin Timofte

Start-ul s-a dat în cartierul de vizavi de Stadionul Municipal, acolo unde s-au adunat mai mulți membri decât botoșăneni dornici să își spună of-ul.

Cu toate acestea, cei câțiva cetățeni prezenți și-au luat inima în dinți și, după venirea lui Valeriu Iftime, au început să prezinte fiecare, pe rând, ce problemă are.

De exemplu, o mamă a venit alături de băiatul ei care are probleme de vedere. Prima dată l-a abordat pe Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani, profitând astfel de prezența sa în cartier. Botoșăneanca i-a transmis că de foarte mult timp încearcă să obțină o locuință socială pentru fiul ei nevăzător, însă fără succes. Copilul nu are alt sprijin în afara ei, fiind fără tată.

 

Prefectul Dan Nechifor i-a transmis să se prezinte a doua zi la sediul temporar al Instituției Prefectului pentru a-i înmâna dosarul și să vadă ce este de făcut în această situație. De asemenea, și Valeriu Iftime i-a dat asigurări că se vor face toate demersurile posibile.

Lipsa locurilor de muncă

O altă problemă pusă pe foaie de un cetățean, membru în Partidul Național Liberal (PNL) – Filiala Botoșani, a fost cea a cetățenilor care pleacă din țară din lipsă de locuri de muncă.

„Asta vrem, să creăm locuri de muncă, dar pentru asta avem nevoie de sprijinul dumneavoastră. Nimeni nu a insistat pe dezvoltare de locuri de muncă. Este foarte rău că au plecat, dar eu ce pot să fac acum, ce pot să vă spun ca să nu vă vând gogoși? Dacă vrem să se întâmple ceva în orașul ăsta, în județul nostru, trebuie să facem o schimbare...”, a declarat Valeriu Iftime, președintele Partidului Național Liberal (PNL) – Filiala Botoșani.

Comercianți confuzi de solicitarea primarului

Cetățenii care dețin standurile din zona Stadionului Municipal i-au transmis lui Valeriu Iftime faptul că primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, le-a solicitat să își reautorizeze chioșcurile stradale. Comercianții spun că 15 ani au funcționat fără să li se ceară acest lucru, iar acum nu înțeleg ce au de făcut, nici măcar ce documente au nevoie.

„Nu cred că este atât de tăun la cap ca să vă scoată de aici. Bănuiesc că poate este nevoie din când în cânt de autorizație, că trebuie făcute cumva”, a precizat Valeriu Iftime.

Altă problemă pusă pe foaie se numără cea a lipsei apei, iar unii cetățeni au vrut să știe când va fi gata noul Stadion Municipal.  

Valeriu Iftime, luat la rost de un cetățean turmentat

La această întâlnire și-a făcut apariția și un cetățean puțin turmentat, care i-a reproșat lui Valeriu Iftime că nu investește bani în FC Botoșani.

Președintele PNL i-a transmis să se retragă dacă nu are nimic de zis în cadrul acestei întâlniri, lucru care nu l-a convins pe botoșăneanul aparent supărat.  La un moment dat conversația a fost puțin contradictorie, aspect care l-a determinat pe Valeriu Iftime să ridice tonul și să îi ceară să asculte ceea ce i se transmite.

„Nu mă supăra, vezi-ți de treaba ta”, i-a transmis Valeriu Iftime.

De la Stadion, Valeriu Iftime, însoțit de membrii PNL, a plecat către parcul de pe strada Sucevei pentru a se întâlni cu alți cetățeni.

Întâlnirile vor continua pe tot parcursul acestei săptămâni, cu excepția zilei de duminică.















 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Prefectul și șeful ISU acuză o comunicare defectuoasă între autoritățile care contribuie la deszăpezirea Botoșaniului! (Video)

astăzi, 14:18

În ședința de Colegiu Prefectural aferentă lunii octombrie a fost prezentat planul de acțiune pentru iarna 2026 – 2027, plan inițiat de toate instituțiile cu atribuții în aces...

Măsurile anunțate de Nova Apaserv pentru populație, două zile fără apă în două municipii și 21 de UAT-uri! (Foto, Video)

astăzi, 12:19

Compania de apă Nova Apaserv a anunțat încă de săptămâna trecută că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29 – 31 octombrie. Măsura este luată în vederea &i...

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...