Când drumul spre școală se oprește în nămol. Mamă din Botoșani: „Este periculos și umilitor pentru copii” (Foto)

astăzi, 11:57 

„Investiția în educație îți returnează cea mai mare dobândă”, susține marele Benjamin Franklin. Cu toate acestea, într-un sat nu departe de municipiul reședință de județ, accesul copiilor la educație, potrivit unor părinți, vine și cu riscuri. Aceșt...

La Botoșani are loc în aceste zile etapa zonală a Olimpiadei Naționale de Interpretare Instrumentală pentru Învățământul Gimnazial

Saturday, 21 March 2026

Competiția reunește 103 elevi din Zona 2 - Moldova, provenind din județele Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Galați, Neamț, Vaslui și Vrancea.

Iftime, (din nou) supărat pe autorități: ”Suporterii și clubul merită condiții decente!”

Saturday, 21 March 2026

Valeriu Iftime, principalul finanțator al FC Botoșani, în același timp președinte al Consiliului Județean Botoșani și lider liberal la nivelul organizației județene, a vorbit din nou despre situația clubu...

Trei incendii de vegetație într-o zi, pompierii au intervenit pentru limitarea dezastrelor!

Saturday, 21 March 2026

În cursul zilei de ieri, pompierii au intervenit pentru stingerea a trei incendii de vegetație uscată, produse pe raza județului Botoșani.

Gellu DORIAN: Poezia va salva lumea

Saturday, 21 March 2026

Cel care a așezat Poesia în rândul ființelor, definind-o Corp viu, a fost Aristotel. Profetul orb al lui Apollo, Tiresias, a fost un fel de alter ego, adus de Homer în epopeea sa, nu doar pentru a-i d...

Calendar ortodox, 21 martie: Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul; Sfântul Cuvios Serapion

Saturday, 21 March 2026

Sfântul Iacob (sec. 8) a trăit pe vremea împăratului Constantin al 5-lea Copronim (741-775) şi a îmbrăţişat viaţa monahală de tânăr, înfrânându-se cu postiri, cu privegh...

Invitații de la Știri: Cum trei copii din Botoșani au transformat o comedie într-un brand local! (Foto, Video)

Friday, 20 March 2026

De la un plan eșuat la inimile a milioane de oameni: Care este povestea din spatele personajelor „Ion”, „Vasile” și „Leana”!

Muniție distrusă prin explozie controlată în Poligonul din Copălău!

Friday, 20 March 2026

Vineri, în poligonul militar Copălău au fost distruse, prin explozie controlată, 11 muniții și elemente de muniție: o grenadă de mână ofensivă, un proiectil exploziv calibru 76,2 mm, un proiecti...

Bugetul a fost adoptat, după zile de atacuri și contre. Bolojan: „O centură de siguranță împotriva unor eventuale derapaje”

Friday, 20 March 2026

Parlamentul a adoptat bugetul pe anul 2026, cu 319 voturi „pentru”, 104 voturi „contra”, o abținere, iar 2 parlamentari nu au votat, după mai multe zile de tensiuni, contraziceri și atacuri &ic...

Chuck Norris a murit. Actorul american avea 86 de ani!

Friday, 20 March 2026

Chuck Norris a murit, joi dimineață, în Hawaii, a anunțat familia sa într-un mesaj publicat pe Instagram. Potrivit publicației mondene americane TMZ, el era internat într-un spital. „Cu ini...

Când vor fi plătiți banii câștigați de profesori prin hotărârile judecătorești definitive!

Friday, 20 March 2026

Până pe 26 martie, toate inspectoratele școlare au de transmis Ministerului Educației cuantumul acestor sume.

ANAF a publicat lista cu marii datornici la stat. Ce companii stau cel mai prost cu obligațiile față de Finanțele Publice!

Friday, 20 March 2026

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat recent lista marilor datornici la stat, ordonată după obligațiile fiscale acumulate, la circa un an după ce instituția și-a luat angajamentul să fac...

Sub Crucea de pe Măgura Ibăneştiului: Preoți și credincioși uniți în rugăciune - FOTO

Friday, 20 March 2026

În inima Postului Mare, în Duminica Sfintei Cruci, credincioșii se opresc din graba vieții pentru a-și îndrepta privirea și sufletul către simbolul jertfei și al biruinței creștine: Sfânta...

Un jucător de la FC Botoșani în lotul ales de selecţionerul Marin Ion pentru grupa preliminară B1!

Friday, 20 March 2026

Echipa naţională U18 a Românie va juca în perioada 25-31 martie în cadrul preliminariilor pentru UEFA EURO U19 2027.

Sportiv din Botoșani abandonat (sau nu?) în Spania, reacția Federației Române de Snooker!

Friday, 20 March 2026

Situația lui Iustin, un băiat de 16 ani, din Botoșani, care ar fi fost abandonat în Spania, în timpul Campionatelor Europene din Gandia, a stârnit numeroase controverse în spațiul public. A...

Nouă pentru ”naționala” de Matematică, șapte elevi provin de la același liceu din Botoșani!

Friday, 20 March 2026

Rezultatele obținute de elevii din județul Botoșani la etapa județeană a Olimpiadei de Matematică scoate la iveală un fapt mai puțin obișnuit: dintre cei 9 elevi calificați la faza națională, 7 provin de la C...

VINERI DIMINEAȚĂ! O femeie din Botoșani a ajuns cu mașina pe cupolă, o alta a fost rănită!

Friday, 20 March 2026

Un accident rutier a avut loc, vineri dimineață, la ieșire din municipiul Botoșani, în apropiere de Stațiunea Popăuți. O mașină condusă de o femeie de 44 de ani a ajuns cu roțile în sus în...

Un bărbat care s-a cinstit bine și s-a urcat la volan a fost reținut de polițiștii din Botoșani!

Friday, 20 March 2026

Tânărul a fost pus să sufle în etilotest și avea o alcoolemie de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De Ziua Internațională a Fericirii, polițiștii botoșăneni au adus bucurii unor copii! (Foto)

Friday, 20 March 2026

Ziua Internațională a Fericirii marcată de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier prin organizarea unei activități educativ-preventive cu copiii prezenți la un centru educativ din municipiul Boto...

Născută în Anglia, fiica unei botoșănence a lăsat Finanţele din Londra pentru afacerea din România!

Friday, 20 March 2026

Afacerea din România era pornită de părinții săi - tatăl englez și mama româncă, din Botoșani -, un business cu decoraţiuni şi obiecte de mobilier aduse din Asia şi Africa.

FCSB, baraj cu FC Botoșani pentru Europa?! Gigi Becali l-a ironizat pe Iftime: ”Cred că 3 sticle de șampanie o să bea!”

Friday, 20 March 2026

Gigi Becali e convins că FCSB va câștiga play-out-ul și va juca barajul de calificare în Conference League. Patronul campioanei i-a aruncat mănușa lui Valeriu Iftime.

Marta, eleva din Botoșani cu cinci ”naționale” în anii de liceu sau cum faci performanță pe terenul mlăștinos al incertitudinilor!

Friday, 20 March 2026

Omul poate deveni om numai prin educație, el nu e nimic decât ceea ce face educația din el, spunea Immanuel Kant. Înțelegând rolul crucial al educației în formarea și dezvoltarea personalită...

ZAMBETUL ZILEI Poate TU!

Friday, 20 March 2026

Doi prieteni se intalnesc dimineata la cafea, dintre care unul cu un ochi vanat. – Ce-ai patit la ochi? – M-a lovit nevasta! – De ce? – I-am zis TU. – Doamne iarta-ma, dar care este rel...

Calendar ortodox, 20 martie: Sfinţii Cuvioşi Mucenici din Mănăstirea Sfântul Sava cel Sfinţit

Friday, 20 March 2026

Aceşti părinţi mucenici au trăit pe când la Constantinopol împărăţeau Constantin şi mama sa Irina (780-802), pe vremea când cetatea Ierusalimului era sub stăpânirea arabilor. Sfinţii Pă...

Vilă cuprinsă de flăcări într-o comună din Botoșani, proprietarii erau în curte!

Thursday, 19 March 2026

Un incendiu s-a produs, joi după-amiază, într-o casă din localitatea Strahova, comuna Șendriceni. Bunurile aflate într-o cameră de la etajul clădirii au fost cuprinse de flăcări, cauza probabilă...

Primarul din Dorohoi vrea să interzică sălile de jocuri de noroc!

Thursday, 19 March 2026

Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi, intenționează să interzică sălile de jocuri de noroc. Astfel, a fost inițiat un proiect de act normativ care a fost publicat spre dezbatere. Documentația de...

O botoșăneancă și-a uitat portofelul cu bani la Trezoreria din Botoșani și a dat norocul peste ea!

Thursday, 19 March 2026

O botoșăneancă și-a uitat, joi dimineață, portofelul în sediul Trezoreriei din Botoșani. În portmoneu femeia avea aproximativ 1200 de lei și câteva documente personale. Femeia a avut noroc de...

(P) Cum să îți construiești o fântână arteziană folosind o pompă submersibilă

Thursday, 19 March 2026

Transformarea grădinii tale într-un colț de paradis nu a fost niciodată mai simplă decât cu ajutorul unei fântâni arteziene. Utilizarea unei pompe submersibile îți oferă flexibilitatea...

Elevii Seminarului din Dorohoi, misiune culturală și spirituală în nordul Spaniei!

Thursday, 19 March 2026

În perioada 9–16 martie 2026 s-a desfășurat cea de-a doua ediție a proiectului „Lumina lui Hristos luminează tuturor!” (Fecioara Maria – Maica Domnului și Mama noastră), proiect î...

Ora de vară 2026. Când se dau ceasurile înainte cu o oră!

Thursday, 19 March 2026

În 2026, România va trece din nou la ora de vară prin mutarea ceasurilor înainte cu o oră, un moment care marchează începutul zilelor mai lungi și mai multă lumină naturală seara. Ajusta...

Valeriu Iftime și-a ales favorita la câștigarea campionatului în România: „Ăsta e pronosticul meu"

Thursday, 19 March 2026

Universitatea Craiova, Rapid, Universitatea Cluj, CFR, Dinamo și FC Argeș au fost cele șase echipe calificate în play-off-ul SuperLigii. Marea absență este cea a campioanei FCSB, care a ratat play-off-ul pe...

Centura Municipiului Botoșani are finanțare și constructor desemnat, dar contractul încă nu poate fi semnat!

Thursday, 19 March 2026

Proiectul centurii ocolitoare a municipiului Botoșani are asigurată finanțarea, are emisă autorizația de construire și chiar constructor desemnat. Cu toate acestea, contractul nu poate fi semnat din cauza unei s...

Țigări și zeci de sticle cu alcool, găsite în două microbuze în Rădăuți-Prut! (Foto)

Thursday, 19 March 2026

Polițiștii de frontieră botoșăneni au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra unor microbuze, ascunse și nedeclarate, țigarete și 85 de sticle cu alcool, pentru care conducătorii nu au putut pr...

Patronul i-a dat un permis fals, polițiștii de frontieră au demarat cercetări!

Thursday, 19 March 2026

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț efectuează cercetări în privința unui cetățean ucrainean asupra căruia au descoperit, la controlul de frontieră, un permis de...

-->