Astăzi, joi, 02 noiembrie 2023, începând cu ora 9.00, la Biserica Sf. Cuvioasă Parascheva din municipiul BotoÈ™ani a fost săvârÈ™ită Sfânta Liturghie Arhierească de către PS Varlaam PloieÈ™teanul, episcop-vicar Patriarhal, împreună cu un sobor de preoÈ›i È™i diaconi.
Evenimentul, încărcat de emoÈ›ie, l-a avut în centru pe părintele Grigore Diaconu, fost protopop al Protopopiatului BotoÈ™ani, fost director al Seminarului Teologic „Sfântul Gheorghe” din BotoÈ™ani È™i mulÈ›i ani preot paroh la Biserica Sfânta „Cuvioasă Parascheva”, locul unde a împletit activitatea duhovnicească cu cea socială.
Bucuria acestei sărbători a fost împărtășită de părintele Grigore Diaconu cu foÈ™ti elevi, actuali preoÈ›i, colaboratori, dar mai ales cu enoriaÈ™ii, care i-au fost alături È™i în aceste momente înălțătoare, venind să îl sărbătoreacă la el ”acasă”.
În semn de preÈ›uire È™i recunoÈ™tință, atât Patriarhia Română, cât È™i Mitropolia Moldovei È™i Bucovinei au delegat înalÈ›i prelaÈ›i să participe la eveniment, care i-au conferit părintelui Grigore Diaconu distincÈ›ii pentru ”activitatea meritorie îndelungată, desfășurată pe tărâm pastoral, misionar, administrativ-bisericesc, didactic-educativ È™i social-filantropic”.
La finalul slujbei, în cuvântarea sa, PS Varlaam PloieÈ™teanul a arătat că ”astăzi este sărbătoare. Aniversarea părintelui Grigore Diaconu la împlinirea a 75 de ani. Iată că această sărbătoare nu a rămas doar una de familie, ci este una a comunității, a municipiului, a parohiei, a Seminarului Teologic, pe care părintele l-a condus multă vreme È™i din absolvenÈ›ii căruia mulÈ›i au slujit împreună cu noi astăzi, bucurându-se de această aniversare”.
”La această sărbătoare participă Patriarhia Română. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, căruia părintele Grigore i-a fost colaborator în calitate de director al seminarului È™i care a trimis o delegaÈ›ie, m-a trimis pe mine, împreună cu părintele consilier patriarhal Dionisie Constantin, ucenic al părintelui Grigore, absolvent al seminarului de aici, de la BotoÈ™ani, botoșănean È™i dânsul, È™i de asemenea, Mitropolia Moldovei, delegând pentru acest eveniment pe părintele vicar administrativ al Arhiepiscopiei IaÈ™ilor, părintele Marian Timofte”, a arăta episcopul vicar patriarhal.
Preafericitul Daniel a trimis, cu prilejul acestei sărbători, un mesaj părintelui Grigore, pe care l-a intitulat ”Un preot harnic È™i vizionar, părintele Grigore Diaconu”.
În mesajul Patriarhului Daniel se arată că ”aniversarea a 75 de ani de viață È™i a 55 de ani de slujire preoÈ›ească a părintelui Grigore Diaconu, fost director al Seminarului Teologic Liceal Ortodox ”Sf. Gheorghe” È™i fost preot paroh al parohiei Sf. Cuvioasă Parascheva din BotoÈ™ani, ne oferă prilejul de a mulÈ›umi împreună lui Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra SfinÈ›iei Sale, pe care le-a cultivat È™i le-a pus în slujba bisericii, prin rugăciune È™i osteneală, înÈ›elepciune È™i stăruință”.
Printre altele, în mesajul transmis de Patriarhia Română, se arată că ”părintele Grigore Diaconu a ajutat mulÈ›i elevi seminariÈ™ti, care proveneau din familii cu o sitaÈ›ie materială modestă, elevi care sunt acum preoÈ›i, profesori sau care activează în alte domenii importante din È›ară È™i străinătate”.
”Întrucât recunoÈ™tinÈ›a, ca mulÈ›umire adusă lui Dumnezeu È™i oamenilor, este un act de cultură a sufletului È™i un semn al comuniunii, dorim să exprimăm preÈ›uirea È™i gratitudinea noastră pentru bogata activitate a părintelui Grigore Diaconu, desfășurată în slujba Seminarului Teologic Liceal Ortodox ”Sf. Gheorghe” din BotoÈ™ani. Apreciat È™i îndrăgit de colegi, de elevi È™i credincioÈ™i, părintele Grigore Diaconu este pentru generaÈ›iile tinere o pildă de hărnicie, entuziasm, È™i dăruire de sine pentru binele bisericii”, se mai arată în mesajul Patriarhiei.
În acest context, Patriarhia Română a conferit părintelui Grigore Diaconu ordinul Crucea Patriarhală ”pentru activitatea meritorie îndelungată, desfășurată pe tărâm pastoral, misionar, administrativ-bisericesc, didactic-educativ È™i social-filantropic”.
Aceasta nu a fost, însă, singura distinÈ›ie primită de părintele Grigore Diaconu.
Părintele Marian Timofte, în calitate de vicar administrativ al Arhiepiscopiei IaÈ™ilor a înmânat părintelui Grigore Diaconu Crucea Moldavă, ”simbol al dreptei credinÈ›e în sfânta Treime, al iubirii jertfelnice È™i învierii domnului Isus Hristos”, din partea ÎnaltpreasfinÈ›itului Teofan, mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei, ca expresie a preÈ›uirii deosebite È™i ca binecuvântare sfântă din partea Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei.
În cuvântul de mulÈ›umire, părintele Grigore Diaconu a arătat că ziua de azi are o importanță deosebită: ”în viaÈ›a mea am avut această deviză: ceea ce faci numai pentru tine, moare odată cu tine; ceea ce faci pentru alÈ›ii, aceea rămâne. Această convingere m-a călăuzit în cei 54 de ani de preoÈ›ie, din care 34 de ani în administraÈ›ia bisericească, ca protopop È™i director al al Seminarului Teologic Liceal Ortodox ”Sf. Gheorghe” din BotoÈ™ani. Dar, mă gândesc, câte pedici, câte vorbe grele, câte calomnii am primit eu È™i familia mea din partea acelora care bâjbâie în întuneric È™i nu vor să cunoască pe Dumnezeu. Mărturisesc că toată viaÈ›a mea m-am străduit să fiu acelaÈ™i în gând, în vorbă È™i în faptă. Numai Dumnezeu È™tie cu câtă dăruire mi-am îndeplinit în viaÈ›a mea îndatoririle legate de activitatea mea de preot paroh, protopop, profesor, director, dar È™i ca părinte È™i soÈ›. M-am gândit că nu viaÈ›a separă oamenii, ci răutatea, ipocrizia, egoismul, trădarea È™i lipsa de respect”, a rostit în biserică părintele Grigore Diaconu.
Cu lacrimi în ochi, părintele a amintit È™i de prezbitera Alexandrina: ”în toată munca depusă în cei 54 de ani am fost spijinit de soÈ›ia mea Alexandrina, plecată în veÈ™nicie”.
De altfel, în cadrul Sfintei Liturghii a fost săvărÈ™ită o slujbă de pomenire a prezbiterei Alexandrina, cea care i-a stat alături părintelui Grigore Diaconu, la bine È™i la greu.
Părintele Grigore Diaconu s-a născut pe 21 noiembrie 1948, în satul Munteni, comuna BelceÈ™ti, judeÈ›ul IaÈ™i. Între anii 1962 – 1967, a urmat cursurile Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea NeamÈ›, după care, în perioada 1967-1971 a urmat cursurile Institutului Teologic de Grad Universitar din BucureÈ™ti.
Pe 9 noiembrie 1969, Grigore Diaconu a fost hirotonit preot în parohia Santa Mare, judeÈ›ul BotoÈ™ani, de către Patriarhul Iustin Moisescu, pe atunci Mitropolitul Moldovei È™i Sucevei.
În perioada 1 ianuarie 1978 – 1 februarie 1990, Grigore Diaconu a fost protopop al Protopopiatului BotoÈ™ani, perioadă în care au fost construite 14 biserici. A coordonat lucrările la Biserica „NaÈ™terea Maicii Domnului” din satul Victoria, ctitorie a Patriarhului Teoctist. Au mai fost construite 25 de case parohiale, două case de oaspeÈ›i la Mănăstirea Vorona, casa È™i bisericuÈ›a de la Mănăstirea Gorovei. Totodată, au fost pictate 14 biserici È™i au fost făcute reparaÈ›ii la 77 de biserici.
De la 1 februarie 1990 a fost transferat preot paroh la Biserica Sfânta „Cuvioasă Parascheva”, locul unde a împletit activitatea duhovnicească cu cea socială. GraÈ›ie relaÈ›iilor de colaborare cu mulÈ›i preoÈ›i din străinătate, au fost aduse în BotoÈ™ani ajutoare de sute de mii de lei pentru parohii, case de copii, spitale, grădiniÈ›e, cămine de bătrâni. Un proiect de suflet al părintelui Grigore Diaconu este realizarea SecÈ›iei de Fizioterapie a Spitalului de Copii.
În aprilie 1997 a promovat concursul pentru funcÈ›ia de director al Seminarului Teologic „Sfântul Gheorghe”. Seminarul a fost transformat, graÈ›ie eforturilor părintelui Grigore Diaconu, într-o unitate de învățământ modernă. În anul 1999 a fost sfinÈ›it Paraclisul Seminarului. După cinci ani, a fost construit È™i un nou corp de clădire, cu o finanÈ›are de 150.000 de euro acordată de Banca Mondială. Din toamna anului 2008, funcÈ›ionează în cadrul Seminarului Teologic GrădiniÈ›a cu program prelungit „ÎngeraÈ™ii”.
Grigore Diaconu a acordat o mare atenÈ›ie calității învățământului teologic È™i a ajutat mulÈ›i elevi seminariÈ™ti care proveneau din familii cu o situaÈ›ie materială modestă. Seminarul Teologic „Sfântul Gheorghe” are absolvenÈ›i preoÈ›i dedicaÈ›i care au urcat în ierarhia Bisericii Ortodoxe Române. Grigore Diaconu a fost directorul Seminarului Teologic „Sfântul Gheorghe” până în septembrie 2014.
Părintele profesor Grigore Diaconu îÈ™i continuă È™i la această dată activitatea de preot, considerându-i pe enoriaÈ™i ca făcând parte din marea sa familie.
