Polițiștii au stabilit din ce cauză s-a produs accidentul de pe drumul Botoșani – Suceava!

Unul dintre șoferi a fost rănit serios, după ce a intrat cu autoturismul pe contrasens și s-a izbit de altă mașină.

Accidentul produs joi, în plină zi, pe DN 29 Suceava – Botoșani, la Plopeni - Salcea, s-a produs pe fondul faptului că șoferul autoturismului implicat ar fi adormit la volan. Acesta și pasagerul din autoutilitara care se deplasa regulamentar au fost și cei doi răniți rezultați în urma accidentului, însă răni mai multe a suferit chiar cel care a pătruns pe sens opus.

Din cercetările preliminare ale poliției rezultă că pe 1 august, în jurul orei 14:50, șoferul unui autoturism VW Golf, care se deplasa pe drumul național 29, pe direcția dinspre Dumbrăveni spre Suceava, în zona unei curbe la dreapta ar fi adormit la volan, moment în care a pătruns direct pe sensul opus, în coliziune frontală, cu autoutilitara Fiat Ducato, condusă regulamentar, scrie Monitorul de Suceava.

 

Echipajele medicale ajunse la fața locului au constatat că prezentau leziuni șoferul autoturismului, cel care a pătruns pe sens opus, respectiv un pasager din autoutilitară.

Ambii au fost transportați la Spitalul Județean Suceava.

Șoferul mașinii care a pătruns pe sens opus a suferit cele mai multe leziuni, respectiv un traumatism cranio-cerebral cu plagă frontală, contuzie toracică, contuzie coloană lombară, conform investigațiilor preliminare.

Ambii conducători auto au putut fi testați cu aparatul etilotest și s-a constatat că nu erau băuți.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bombă de aruncător și focos fuzant de artilerie, găsite de muncitori în timp ce lucrau la Șoseaua de Centură a Botoșaniului!

Wednesday, 28 October 2026

O bombă de aruncător și un focos fuzant de artilerie au fost descoperite, în această după-amiază, în localitatea Orășeni Vale, comuna Curtești. Muniția a fost găsită de o pe...

MAI despre părinții care își sperie copiii pentru vizualizări pe TikTok: „Este un abuz emoțional”

Wednesday, 28 October 2026

Ministerul Afacerilor Interne reacționează, pe pagina de socializare, în legătură cu trendul de pe TikTok prin care părinții îi sperie pe copii. „Dacă cel care filmează r&...

Moșii de toamnă, zi de pomenire a celor adormiți întru Domnul. Credincioșii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie!

Wednesday, 28 October 2026

Moșii de toamnă reprezintă un moment de rugăciune și aducere-aminte pentru cei trecuți la cele veșnice. În această zi, credincioșii ortodocși îi pomenesc pe părinți, bunici, st...