Eveniment
O mașină condusă de un bărbat din Botoșani a ajuns cu roțile în sus în județul vecin, șoferul a fost transportat la spital!
Conducătorul auto a fost testat și cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Tânăr din Botoșani implicat într-un accident mortal în Dej, impact violent între o mașină și un tir!
Polițiștii rutier continuă cercetările, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Patru persoane rănite într-un accident cu trei mașini la Vlădeni, autoturisme puternic avariate! (foto, video)
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD, dar și o ambulanță SAJ. ...
Polițiștii au stabilit din ce cauză s-a produs accidentul de pe drumul Botoșani – Suceava!
Unul dintre șoferi a fost rănit serios, după ce a intrat cu autoturismul pe contrasens și s-a izbit de altă mașină.
Accident cu victime în județul vecin, o mașină a ieșit în decor! (foto)
La fața locului s-au deplasat pompierii militari din Suceava, dar și un echipaj al SMURD și unul al SAJ.
Muniție descoperită în grădina unui sătean dintr-o localitate din Botoșani, au intervenit pirotehnicienii ISU!
În timp ce săpa în grădină, un bărbat din localitatea Tudora a găsit un obiect ce părea a fi o bombă. S-a întâmplat în după-amiaza zilei de vineri, 2.08.2024.
Salvatorii botoșăneni chemați în ajutor: Patru incendii produse în ultimele ore! (foto)
Printre cauzele de producere a incendiilor se numără și acțiunea intenționată.
Accident în Cătămărăști Deal: Victima, preluată de ambulanță! (foto)
Un tânăr de 20 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce s-a răsturnat cu mașina pe un drum de pe raza localității Cătămărăști Deal. Evenimentul s-a produs în ace...
Accident rutier în apropiere de Botoșani, trafic blocat pe ambele sensuri! (foto)
În urma impactului au rezultat două victime, dar care au primit îngrijiri medicale la fața locului.
Doi bărbați și două femei, ridicați de polițiștii botoșăneni și băgați în arest după un scandal de pomină! (Video)
Cele patru persoane sunt reținute de polițiștii botoșăneni pentru comiterea a nu mai puțin de 10 infracțiuni!
Cum a fost prins pedofilul din Botoșani, după ce a fost păcălit de un tânăr de 20 de ani pe internet: „S-a oferit voluntar!”
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de racolare a minorilor în scopuri sexuale.
Casă distrusă de un incendiu, pompierii au luptat două ore cu flăcările! (Foto)
Alarma a fost dată chiar de către proprietară, care a observat fumul dens ieșind din podul locuinței.
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.69 secunde