Specialist în educație din Botoșani, desemnat vicepreședinte al Fundației Naționale pentru Tineret

Un specialist în educație din Botoșani a fost desemnat vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al Fundației Naționale pentru Tineret (FNT), în urmă cu trei zile. Este vorba despre președintele Centrului Județean de Voluntariat din Botoșani, Oana Onciu, doctorandă în domeniu.

Alegerile pentru desemnarea unui Consiliul de Administrație al FNT exclusiv din tineri au avut loc pe 15 iulie, la București, iar mandatele sunt valabile patru ani, fiind desemnați reprezentanți din opt județe ale țării. Poziția a doua din structură i-a revenit botoșănencei.

 

Despre ce înseamnă fundația din punctul de vedere al coeziunii în educație, Oana spune că „este o dinamică în zig-zag”, însă, din postura de membru în conducere, poate înțelege mai corect interesele și necesitățile din educație.

„Cred că este mai curând o dinamică în zig-zag. În sensul amplu că Fundația Națională de Tineret beneficiază de acum înainte de experiența subsumată a Consiliului de Administrație (Științe Politice, Proiectare Grafică, Coordonare de Proiecte Internaționale, Limbi moderne aplicate, Științe Penale, Pedagogie). Iar în cazul meu, specializarea în Științele Educației, proiectele de voluntariat din ultimii ani și experiența activă atât în predare, cât și în proiecte de tipul educației non-formale, îmi oferă posibilitatea de a observa direct, în timp real necesitățile și interesele acestui segment, oferindu-mi  astfel oportunitatea de a identifica linii reale de acțiune pentru proiecte viitoare”, susține Oana Onciu.

Botoșăneanca și-a început activitatea ca voluntar în 2008 în cadrul unui ONG din Regatul Marii Britanii „Agents of Change'', la care se adaugă proiectele de voluntariat din ultimii ani şi experienţa activă cu copiii şi tinerii. Oana a urmat studiile Universităţii ''Ştefan cel Mare'' din Suceava şi ale Universităţii ''Alexandru Ioan Cuza'' din Iaşi şi, pe lângă calificările subsumate domeniului, deţine şi acreditarea de formator.

„Domeniul Educației este unul larg, diferit de clișeul intituțiilor de învățământ, care sunt doar o componentă a ceea ce înseamnă educație în sens amănunțit, iar fundațiile de tineret din România au o istorie lungă în diversitatea programelor lor, care nu s-a limitat numai la organizarea de tabere de  exemplu, așa cum se întâmplă în multe țări din Europa. Proiectele fundațiilor membre din ultimii ani au implicat culturalizarea și educarea tinerilor: festivale de artă, teatru, muzică, literatură, activități de dezvoltare a spiritului civic, activități sportive, proiecte de tip Erasmus+ ș.m.d. Iar eu, noul consiliu și, respectiv, întreaga Fundație Națională a Tineretului cu toate filialele regionale membre, dorim să păstrăm direcțiile de lucru care s-au dovedit eficiente și reale, să identificăm unele noi, actuale și să dinamizăm ceea ce înseamnă oferta de programe pentru tineret, înspre beneficiul acestora și nouă, a tuturor, ca societate”, mai spune specialistul în educație botoșănean.

Președinte al Fundației a fost desemnat Mihai Adrian Vilcea, delegat din partea Fundaţiei Judeţene pentru Tineret din Timiş.

Fundația Națională pentru Tineret este unica structură neguvernamentală pentru tineret de drept privat și utilitate publică, autonomă, neguvernamentală, nepolitică și fără scop lucrativ care prin structura sa organizatorica de tip piramidal. FNT asigură reprezentarea la nivel central a intereselor a peste 300 de organizații neguvernamentale de tineret de nivel local, aducând astfel sub o singură umbrelă tot ceea ce înseamnă structurile de și pentru tineret din România.

Constituirea unui consiliu de conducere exclusiv din tineri este o premieră pentru existența FNT.

„Faptul că acum FNT are un Consiliu de Administrație compus exclusiv din oameni tineri, cu vârsta sub 35 de ani, profesioniști din diferite domenii și arii de activitate, oferă acestei entități o axă de acțiune mai cuprinzătoare și mai complexă, upgradată cumva la necesitățile și la preocupările din acest moment a tinerilor”, conchide președintele Centrului Județean de Voluntariat din Botoșani.

(Roxana)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Atenție, șoferi! Vizibilitate redusă și polei pe străzile din Botoșani până la miezul nopții!

Sunday, 1 March 2026

Conduceți prudent! Până la ora 00:00, pe drumurile din Dorohoi, Ungureni, Hudești, Coțușca, Suharău, Havârna, Vorniceni, Rădăuți-Prut, Ibănești, Șendriceni, Vârfu Câ...

Florin Prunea l-a auzit pe Leo Grozavu și l-a „taxat”: „A exagerat!”

Sunday, 1 March 2026

Hermannstadt a învins-o pe FC Botoșani, scor 3-1, în deschiderea etapei cu numărul 29 din SuperLiga României. Marcatori: Chorbadzhiyski (17), Neguț (32) și Chițu (50) pentru ...

Și-a făcut de cap în trafic. Un bărbat aproape de comă alcoolică s-a urcat la volan și a ajuns în arestul Poliției!

Sunday, 1 March 2026

La data de 28 februarie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 28 de ani, din comu...