Peste 350 de elevi din toată țara, dar și zeci de profesori, se află la Botoșani în perioada 14-18 aprilie, pentru a participa la etapa națională a Olimpiadei de Informatică, competiție organizată de Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și Societatea pentru Excelență și Performanță în Informatică-Filiala Botoșani.
Luni, pe 14 aprilie, a avut loc festivitatea de deschidere a competiției, iar astăzi, 16 aprilie, cei mai buni copii în informatică au fost premiați.
Festivitatea de premiere a debutat cu intonarea Imnului Național al României de către corul Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani.
Botoșaniul se poată lăuda și cu un copil premiat la această olimpiadă. Este vorba despre Filip Boariu, elev în clasa a V-a la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” din Dorohoi.
Șeful educației botoșănene, prof. Bogdan Suruciuc: „A debutat cu festivitatea de deschidere, iar apoi cu nemulțumiri”
În deschiderea festivității de premiere a vorbit prof. Bogdan Suruciuc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, care a punctat și nemulțumirile care au survenit în urma organizării competiției.
O parte dintre părinții copiilor care au participat la Olimpiada Națională de Informatică s-au arătat nemulțumiți atât de faptul că proba s-a desfășurat într-o sală de festivități, mai precis pentru nunți sau botezuri, dar și cu privire la sala Teatrului „Mihai Eminescu”, care a fost neîncăpătoare pentru cei peste 300 de copii, profesori și părinți care au ajuns la Botoșani.
Un părinte chiar și la festivitatea de premiere s-a declarat nemulțumit de alegerea sălii, acesta neavând loc pe scaun.
„Nu înțeleg cum au ales această sală și de ce nu au căutat alta. E total nepotrivită, mulți stăm în picioare”, a precizat mama unuia dintre copii.
Cu toate acestea, șeful educației botoșănene a susținut că, în ciuda acestor nemulțumiri, speră ca invitații să se fi simțit bine la Botoșani.
„Sper ca perioada petrecută la Botoșani care a debutat cu festivitatea de deschidere, iar apoi cu nemulțumiri să vă fi lăsat totuși amintiri frumoase. Îmi place să spun lucrurilor pe nume și vedem realitatea. Au fost discuții în care eu am observat că acest triunghi despre care se vorbește, o colaborare între părinți, profesori și autorități locale și care ar trebui să funcționeze în fiecare unitate de învățământ, la Botoșani a funcționat. Nimeni nu este perfect. Perfecțiunea o are doar Dumnezeu. Sper ca tot ceea ce s-a întâmplat la Botoșani să vă lase o amintire plăcută. Au apărut tot felul de discuții, că s-a ținut într-o sală de nunți, dar aș vrea să îi spun sală de festivități. Sper să aveți puterea, dragi părinți, să spuneți că ați fost mulțumiți pentru că Botoșaniul v-a fost gazdă cu bune și cu rele pentru a susține excelența în educație”, a declarat prof. Bogdan Suruciuc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani.
În final, șeful educației botoșănene le-a transmis urări de bine și sărbători liniștite tuturor factorilor implicați în organizarea acestei Olimpiade Naționale de Informatică, dar și participanților.
„Îmi doresc ca fiecare dintre voi să petreceți sărbătorile Pascale în familie, alături de cei dragi, să vă bucurați de tot ce ați realizat, de tot ce ați obținut fie ele premii sau doar prezența la această olimpiadă”, a completat Bogdan Suruciuc.
De asemenea, prof. Bogdan Suruciuc a oferit plachete de recunoștință unora dintre organizatori.
Prof. Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației: „Am o ușoară invidie...”
După ce a participat la o ședință cu directorii și directorii adjuncți ai unităților de învățământ din Botoșani, Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, a participat și la festivitatea de premiere a copiilor care au participat la Olimpiada Națională de Informatică.
„Sentimentul pe care îl am acum de pe scenă este de invidie. Am privit câteva minute videoclipul de prezentare și mi-am dat seama cam ce ați făcut voi în aceste zile (...) Am o ușoară invidie și față de toți elevii ăștia de aici care sigur sunt mai buni decât mine la informatică. Pe vremea mea nu exista această materie”, a precizat prof. Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării.
Pentru a elimina orice dubiu cu privire la mulțumirea sau nemulțumirea față de organizarea olimpiadei la Botoșani, Sorin Ion i-a întrebat pe copii dacă le-a plăcut la Botoșani și dacă sunt mulțumiți de toate activitățile pe care le-au avut pe parcursul acestor zile.
„Există momente când nu suntem pe deplin mulțumiți de organizare, dar aici nu cred că este cazul. Am văzut că toți ați stat la hotel. Am încheiat acest subiect, gata”, a menționat Sorin Ion, iar ulterior copiii i-au transmis că au fost mulțumiți de ce s-a întâmplat la Botoșani.
Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean Botoșani: „Ați câștigat prietenii, o experiență de viață”
Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean Botoșani și cel despre care prof. Bogdan Suruciuc susține că este „cel fără de care” aceste două competiții naționale „nu ar fi avut loc la Botoșani”, le-a transmis copiilor că toți au avut ceva de câștigat în urma acestei olimpiade. Fie că vorbim despre medalii, premii, diplome sau despre experiență, prietenii și amintiri.
„Eu cred că toți ați câștigat ceva, luați un premiu și ați ajuns aici pentru că sunteți cei mai buni la nivel național. Ați câștigat prietenii, o experiență de viață. Voi, informaticienii, sunteți mecanismele care puteți regla o locomotivă. Nevoia de informaticieni, de oameni ca voi, este mare (...)”, a completat și Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Vom reveni ulterior și cu lista elevilor premiați la Botoșani.