Noile legi ale învățământului au fost publicate. Vezi modificările ce se aplică din septembrie

Actuala lege ce reglementează învățământul, Legea 1/2011 a educației naționale, va fi înlocuită, din toamnă, de cele două legi apărute miercuri, respectiv una pentru învățământul preuniversitar (Legea 198/2023) și una pentru cel universitar (Legea 199/2023). Cele două legi se vor aplica din 3 septembrie 2023.

Actuala lege a educației se va modifica substanțial din septembrie, urmând să fie aduse schimbări, printre altele, în privința examenului de bacalaureat și a duratei studiilor universitare de doctorat, după cum apare în două legi publicate, miercuri, în Monitorul Oficial.

În primul rând, actuala lege ce reglementează învățământul, Legea 1/2011 a educației naționale, va fi înlocuită, din toamnă, de cele două legi apărute miercuri, respectiv una pentru învățământul preuniversitar (Legea 198/2023) și una pentru cel universitar (Legea 199/2023). Cele două legi se vor aplica din 3 septembrie 2023.

 

Legea învățământului preuniversitar

O primă modificare stabilită pentru învățământul preuniversitar este apariția unor noi evaluări obligatorii. Astfel, la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a, elevii vor susține, în mod obligatoriu, evaluări scrise la materiile „limbă și comunicare” și „matematică și științe”.

Apare portofoliul personal educațional, ce va conține toate diplomele sau certificatele obținute de un elev și care va fi folosit la monitorizarea evoluției acestuia. Portofoliul educațional va fi obligatoriu începând cu generația de preșcolari care intră în grupa mijlocie și generația de elevi din clasa pregătitoare, în anul școlar 2024-2025.

Liceele vor putea organiza concursuri de admitere în clasa a IX-a, cu condiția ca locurile ocupate astfel să nu depășească 50% din numărul total de locuri. Examenul de admitere la liceu nu va fi o alternativă la evaluarea națională, aceasta fiind obligatorie. Concret, noua lege stabilește că, după absolvirea învățământului gimnazial, elevii susțin evaluarea națională, obligatorie.

Asta înseamnă că, dacă decid asta, pe lângă susținerea evaluării naționale, elevii care vor dori să intre la un anumit liceu vor putea susține și un examen acolo. Însă vor putea participa la concursul de admitere doar elevii care au obținut cel puțin nota 5 la fiecare probă a evaluării naționale.

Pe de altă parte, și-n cazul examenului de bacalaureat vor apărea schimbări. Astfel, va apărea bacalaureatul tehnologic și se va introduce o probă ce va viza competențele de bază. Adică elevii vor susține o probă din profilul opus celui urmat. De pildă, pentru profilul umanist, filiera teoretică, proba scrisă va viza evaluarea competențelor de bază la matematică/ fizică/ chimie/ biologie, în timp ce pentru profilul real, filiera teoretică, proba scrisă va avea scopul evaluării competențelor de bază, la alegere, la una dintre disciplinele socio-umane studiate: istorie, geografie, logică, psihologie, sociologie, economie, filosofie sau religie.

Examenul de bacalaureat se va desfășura conform noii legi începând cu generația de elevi înscriși în clasa a IX-a în anul școlar 2025-2026, scrie Avocatnet.ro.

În fine, meditarea elevilor de la propria clasă va reprezenta abatere disciplinară, iar profesorul va putea fi sancționat inclusiv prin desfacerea contractului de muncă.

Legea învățământului superior

În ceea ce privește învățământul superior, noua lege dedicată prevede că universitățile vor trebui să asigure un minim de 50% din locurile de practică necesare, dintre care cel puţin 75% în afara instituțiilor de învățământ superior.

De asemenea, va crește durata studiilor universitare de doctorat de la trei ani, cât e acum, la patru ani. Totodată se reglementează și posibilitatea reducerii perioadei de studii cu un an, la solicitarea doctorandului, cu avizul conducătorului de doctorat și cu aprobarea senatului universitar.

Noua lege stabilește că un conducător de doctorat va putea îndruma simultan opt studenți-doctoranzi. Prin excepție, vor putea fi îndrumați până la maximum 12 studenți-doctoranzi/ conducător, dar numai cu aprobarea senatului universitar și nu pentru mai mult de 20% din conducătorii de doctorat dintr-o școală doctorală.

Această regulă intră în vigoare începând cu anul universitar 2026-2027. Până atunci însă, senatul universitar decide numărul maxim de studenți-doctoranzi ce pot fi îndrumați simultan de un conducător de doctorat.

Nu în ultimul rând, studentul-doctorand va putea desfăşura activităţi didactice remunerate, în limita normei de asistent universitar.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Răspunsul lui Meme Stoica la ironiile lui Iftime la adresa FCSB: „Nu știe cu ce se mănâncă”

Sunday, 5 April 2026

Botoșănenii au obținut un nou succes în acest sezon împotriva campioanei en-titre. Valeriu Iftime nu a ratat ocazia să ironizeze echipa lui Gigi Becali, dar a venit și replica lui Mem...

Două eleve din Botoșani premiate la etapa națională a Olimpiadei naționale de Limba Română!

Sunday, 5 April 2026

Olimpiada națională de limba și literatura română pentru elevii de liceu, desfășurată în această săptămână la Botoșani, a adus rezultate frumoase și pentru două eleve a...

RAZIE în Piața Centrală, amenzi de 25.000 de lei în câteva ore!

Sunday, 5 April 2026

Sâmbătă, 4 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea furturilor în municipiul Botoșani și în zona...

-->