Partida dintre CSM Botoșani și Poli Iași a avut parte de un moment foarte emoționant. Un cor de 22 de copii a susținut, pe toată durata partidei, echipa de handbal a orașului și a împins echipa de la spate, atunci când jucătorii aveau nevoie de un sprijin. Aceștia au fost "echipați" cu pancarte pe care scria „Botoșani”, dar și cu mult entuziasm.
Elevii au fost aduși la meci de profesorul Mihai Bunduc și provin din comuna Frumușica, acolo unde acesta este profesor de geografie. Gestul său i-a lăsat mască pe reprezentanții echipei botoșănene, care au postat imediat un mesaj de mulțumire pe rețelele de socializare.
"La meciul cu Poli Iași, toți am fost uimiți și surprinși de o apariție nouă în Sala Polivalentă! 22 de elevi însoțiți de profesorul de geografie Bunduc Mihai s-au comportat întocmai unei galerii organizate!
Domnul profesor predă geografia în comuna Frumușica, făcând zilnic naveta din Botoșani. Iubește sportul și își dorește să îi debaraseze pe elevi de telefoane, cultivându-le simțul sportiv. Elevii prezenți aveau între 13 și 15 ani, iar direcțiunea Școlii Generale din Frumușica a fost de acord cu deplasarea copiilor, punându-le la dispoziție microbuzul școlar. Șoferul, fiind în timpul său liber, a acceptat să îi aducă pe copii la sală! Elevii nu mai participaseră la vreun meci de handbal, dar acum, profesorul Bunduc Mihai ne spune că vor veni de fiecare dată când meciurile se vor desfășura la ore care să nu afecteze orarul școlar.
Vă mulțumim! Respect!"
, a fost mesajul care a strâns zeci de reacții din partea suporterilor.
Zilele trecute, l-am contactat pe Mihai Bunduc pentru a-l "interoga", cu privire la ideea sa, care a reprezentat atât o metoda de a promova sportul printre elevi, cât și o experiență greu de uitat pentru elevi, aceștia plecând fericiți de la sala după victoria "noilor" favoriți. Din reacțiile ulterioare, aceștia s-au declarat îndrăgostiți de handbal și de echipa de handbal și își doresc să susțină echipa la fiecare meci, iar în viitor își doresc sa aibe propria echipa de handbal de copii.
Reporter: De când sunteți profesor? De ce ați ales aceasta meserie și din ce motiv ați ales sa va specializați în geografie?
Profesor: Sunt profesor din anul 2013. Am ales această meserie pentru că mi-a plăcut mereu ideea de a lucra cu elevii și consider că pot să îi învăț multe elemente interesante și importante pentru viață. Specializarea am ales-o din pasiune pentru geografie și pentru că geografia este o știință care oferă o bază solidă de cultură generală.
Reporter: Ce reprezintă pentru dumneavoastră școala?
Profesor: Școala, pentru mine, reprezintă un stâlp al societății, locul unde se șlefuiesc caractere și se formează viitoarele generații. Este locul unde multe întrebări își pot găsi răspunsul și mă bucur că unele răspunsuri vin chiar de la mine.
Reporter: Cum v-a venit ideea de a aduce copiii la handbal?
Profesor: Am fost mereu un iubitor al sportului, in general și al handbalului în particular. Pe vremea când eram elev am participat la competiții de handbal pentru elevi (județene și regionale). Faptul că orașul are o echipă de handbal și dorința de a le face cunoscută copiilor atmosfera dintr-o sală polivalentă în timpul unui meci oficial au fost elementele cheie care m-au determinat să îi propun domnului director o activitate de acest gen.
Reporter: Cum au răspuns copiii la invitația dumneavoastră? Dar conducerea școlii?
Profesor: Au fost încântați de idee, mai ales că pentru toți a fost prima dată când au vizionat un meci de handbal ”pe viu”. Conjunctura a fost de așa natură să venim abia acum la un meci, chiar dacă am avut în plan să ajungem mai devreme. Conducerea școlii mi-a sprijinit ideea, domnul director, Bălășanu Ștefan, fiind de acord cu participarea elevilor la meci; am avut sprijin organizatoric (microbuzul școlar). De altfel, domnul director este un mare fan al sportului și tot timpul susține orice fel de activități în favoarea elevilor. De remarcat a fost disponibilitatea domnului Siriteanu Viorel (șoferul microbuzului școlar) care a adus elevii la Botoșani, chiar dacă era în timpul liber (și dumnealui este un mare iubitor al sportului).
Reporter: Aveți alte activități de acest gen pe care sa le realizați împreună cu copiii?
Profesor: Am mai mers cu o parte din ei la meciul de fotbal dintre F.C Botoșani și Astra Giurgiu din octombrie. Când vremea ne permite facem excursii, activități de ecologizare, vizionări de filme documentare. Încerc să-i responsabilizez cu fiecare ocazie, pentru că din absolut orice experiență se pot învăța foarte multe (din ambele sensuri, pentru că și eu am multe de învățat de la ei).
Reporter: Am văzut câteva pancarte în sală, a fost ideea dumneavoastră sau a elevilor să vă faceți o mică coregrafie?
Profesor: Ideea a fost a mea, le-am sugerat să avem pe foi A3 literele din cuvântul ”Botoșani”. Ei s-au ocupat de confecționarea propriu-zisă. Spontaneitatea și entuziasmul din timpul meciului au fost ale lor, cu foarte mici intervenții din partea mea.
Reporter: Ce vârste aveau elevii participanți?
Profesor: Între 13-15 ani (clasele a VII-a și a VIII-a).
Reporter: Ce feedback ați primit din partea elevilor la finalul meciului? S-au îndrăgostit de handbal?
Profesor: Feedback-ul a fost unul pozitiv. Le-a plăcut și au spus că mai venim cu siguranță și data viitoare. Da, le place handbalul și având în vedere că există un plan de construcție pentru o bază sportivă la școală, ideea unei echipe de handbal a școlii se va concretiza în viitor.
Reporter: Ne vedem și la următoarea partidă?
Profesor:Cu siguranță, dacă meciul va fi la o oră la care să putem participa fără să fie afectat programul școlar. Doritori sunt foarte mulți, dar un impediment este capacitatea redusă a microbuzului școlar. Încerc să găsesc soluții pentru a avea cât mai mulți șansa să fie spectatori direct în sală și să perceapă nedistorsionat fenomenul sportiv.
În acest moment, CSM Botoșani încearcă să le întoarcă favorul copiilor. Clubul încearcă să obțină aprobările necesare pentru a-i duce pe copii la Suceava, într-o mică excursie, prilej cu care vor susține echipa și în "Derby-ul Nordului".
(Iosif Pintilie)