Se recalculează pensiile! Pensionarii nu vor fi puși pe drumuri

Recalcularea pensiilor va intra în vigoare de la 1 septembrie 2024, potrivit noului act normativ, ale cărui norme de aplicare au fost publicate recent.

Autoritățile susțin că decizia de recalculare va fi primită de români începând din luna mai.

Mulți pensionari se întreabă e trebuie să facă după ce primesc în plic decizia de recalculare.

”Nu trebuie să se deplaseze la Casele de Pensii, aceste calcule se vor face din oficiu, se va face acea calculare mare, unde se vor așeza acele principii de care am vorbit până acum. Este foarte important că vom face acea calculare pentru toți cetățenii, cu toate documentele care sunt, și după vom intra în etapa a doua, cu acele sporuri cu caracter nepermanent, unde putem introduce și acordul global care nu a fost luat în calcul. Deci lucrurile curg de la sine, oamenii nu vor fi nevoiți să se deplaseze la Casele de Pensii, să îi purtăm pe drumuri degeaba”, a spus fostul Ministru al Muncii, Marius Budăi, la Antena 3 CNN.

 

Pentru a eficientiza întregul proces de recalculare a pensiilor, Casa de Pensii a trecut la etapa de digitalizare a arhivei:”Dumneavoastră nu veţi fi puşi pe drumuri pentru asta. Pentru asta avem, pe de o parte, un plin proces început deja de colegii noştri de la Casele Teritoriale de Pensii de digitalizare a dosarelor de pensii, astfel încât toate dosarele să fie reevaluate, toate informaţiile pensionarilor să fie în sistem, toate acestea să fie scanate şi să avem o arhivă electronică, o bază de date electronică, iar după finalizarea normelor, şi ne dorim să fim gata cât mai rapid, legea prevede 90 de zile pentru elaborarea normelor, dar noi ne străduim să fim gata mai rapid”, a confirmat și Simona Bucura Oprescu, actualul ministrul al Muncii.

Continuarea pe jurnalul.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Echiparea barului: forme, grosimi și profile de pahare adaptate fiecărui tip de băutură

astăzi, 21:04

Listele obișnuite de pahare numără forme, dar lasă în plan secund volumul, manevrarea și locul de depozitare. Într-un bar, toate acestea intră în aceeași decizie: ce servești...

Cum alegi un ceas Casio de damă pentru ținutele de zi cu zi?

astăzi, 20:48

Un ceas purtat zi de zi trebuie să fie mai mult decât un accesoriu care îți arată ora. Este acel detaliu care completează o ținută, reflectă stilul personal și rămâne practi...

Un elev din Botoșani se află pe locul 10 la Jocurile Olimpice de Tineret din Dakar! (Foto)

astăzi, 19:40

Tânărul atlet român Liviu Isache a încheiat pe locul 10 finala probei de 3000 m, cu timpul de 9:16.66, la cea de-a IV-a ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret, desfășurată la Da...