Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) din Botoșani a aplicat, în cursul lunii mai, amenzi în cuantum total de 136.000 de lei pentru nereguli depistate în urma verificării a peste 100 de agenți economici, se arată într-un comunicat emis marți de ITM.
Potrivit sursei citate, în domeniul relațiilor de muncă au fost constatate 84 de deficiențe, pentru care au fost dispuse tot atâtea de măsuri și au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, dintre 6 amenzi în valoare de 106.000 lei.
„În cadrul Compartimentului Contracte Colective de Muncă și Monitorizare Relații de Muncă, în cursul lunii mai 2022, au fost eliberate 1773 de certificate/rapoarte cu informații extrase din baza de date gestionată de Inspecția Muncii, 13 adeverințe, în baza documentelor existente în arhiva inspectoratului de muncă, 63 de parole pentru transmiterea on-line a registrului electronic al salariaților și un număr de 14 carnete de muncă aflate în gestiune și neridicate de titulari în termenul legal”, arată ITM Botoșani.
Totodată, au fost preluate la sediul Inspectoratului 89 de registre electronice de evidență a salariaților.
În domeniul securității și sănătății în muncă, în cursul lunii mai au fost controlați 58 de agenți economici. Nu mai puțin de 98 de neconformități au fost depistate de inspectori, fiind dispuse 99 de măsuri, 4 amenzi în valoare de 30.000 de lei și 94 avertismente. S-a înregistrat și un accident de muncă.
„6 evenimente au fost comunicate în această lună de către angajatori către inspectoratul teritorial de muncă; 1 eveniment a fost cercetat de angajator și avizat de Inspectoratul Teritorial de Muncă; 1 eveniment a fost cercetat de Inspectoratul Teritorial de Muncă și avizat de Inspecția Muncii; a fost înregistrată 1 persoană accidentată în accident de muncă, cu incapacitate temporară de muncă”, a detaliat instituția menționată.
Sursa citată precizează că cele mai frecvente deficiențe descoperite au fost: lipsa verificării periodice a echipamentelor de muncă in conformitate cu reglementările tehnice din domeniu; neasigurarea verificării de către angajator a aplicării prevederilor legale SSM, inclusiv la utilizarea echipamentului individual de protecție; lipsa evaluării riscurilor de accidentare și de îmbolnăvire profesională; neinstruirea lucrătorilor la angajare, la care se adaugă alte probleme de natură similară.