În ziua întâlnirii noastre, doamna Natalia era în căutarea unui cadou ÅŸi a unui buchet de flori pentru prietena sa, care îÅŸi aniversa ziua de naÅŸtere. A acceptat invitaÅ£ia, nu înainte de a merge la slujba Vecerniei. De altfel, biserica este locul în care urmaÅŸa marelui poet merge cu regularitate.
"Sunt un om ca toţi ceilalţi"
În Biserica "Acoperământul Maicii Domnului" din Titan, deÅŸi nu sunt mulÅ£i oameni, lăcaÅŸul de rugăciune răsună de imnuri de slavă ÅŸi rugăciune. De câteva minute, a început slujba Vecerniei. O caut din priviri pe cea care ar putea însuma, după mintea mea, semnalmentele unei descendente dintr-o familie de vază - coc atent aranjat sub o eÅŸarfă din mătase, haină de blană ÅŸi încălţări fine. Nicio figură din cele prezente nu se potriveÅŸte descrierii creionate sumar în imaginaÅ£ia mea. Chiar dacă îi privesc insistent, oamenii nu mă văd, îÅŸi Å£in capetele plecate, atenÅ£i la cuvintele preotului.
"Doamna Natalia, veniÅ£i, vă rog, mai în faţă!", se aude la finalul slujbei glasul parohului Mihai Stavără. Cei prezenÅ£i îÅŸi îndreaptă cu toÅ£ii privirile spre femeia chemată de preot. Din rândul enoriaÅŸilor care aÅŸteaptă la miruit se desprinde o bătrână uÅŸor gârbovă, mică de înălÅ£ime, modestă, cu un zâmbet bun pe faţă. Intimidată de atenÅ£ia neaÅŸteptată a tuturor celor prezenÅ£i, în ochii femeii încep a licări două luminiÅ£e, la fel ca cele din policandrul care atârnă greu din tavan.
"Ce aÅŸ putea să vă spun? Nu prea sunt obiÅŸnuită cu interviurile. Eu sunt un om ca toÅ£i ceilalÅ£i, nu ÅŸtiu dacă aÅŸ avea ceva interesant să vă spun", încearcă să mă convingă doamna Natalia.
"Nu am făcut medicina, pentru că nu am avut rădăcini sănătoase"
Începem cronologic discuÅ£ia. Aflu de la Natalia Eminescu de Matei, al zecelea copil din cei 11 copii ai lui Gheorghe ÅŸi ai Ralucăi Eminovici. Matei, născut în 1856, a studiat Politehnica la Praga ÅŸi a devenit căpitan în armata română. Aglae, născută în 1852, ÅŸi Matei sunt singurii care au lăsat urmaÅŸi direcÅ£i. Victor, tatăl doamnei Natalia Eminescu, este primul ÅŸi singurul băiat al lui Matei.
"Pe bunicul nu l-am cunoscut. Tata s-a născut în Brăila, dar a trăit foarte mult în IaÅŸi, unde a cunoscut-o pe mama. S-a căsătorit târziu cu mama mea, Alexandrina, pe la 50 de ani, după ce a mai avut o căsnicie în tinereÅ£e. Din prima căsătorie a tatei am avut două surori gemene, care au murit. Erau cam de o vârstă cu mama mea. Noi, cele trei surori, ne-am născut în BucureÅŸti. Tata a murit când eu aveam 13 ani, din cauza unui reumatism poliarticular", povesteÅŸte doamna Eminescu, care nu a renunÅ£at la numele său nici după ce s-a căsătorit.
După moartea tatălui, mama Alexandrina a rămas singură cu cele trei fete. Nu s-a mai recăsătorit vreodată ÅŸi a preferat să-ÅŸi întreÅ£ină copilele prin forÅ£ele proprii, aÅŸa că s-a angajat într-o alimentară. Doamna Natalia povesteÅŸte, fără să detalieze, că anii aceia au fost o luptă. O perioadă de timp a stat împreună cu surorile dânsei la internat. N-au avut încotro. Când a venit vremea să se orienteze spre o profesie, ÅŸi-ar fi dorit să devină medic, aÅŸa cum o sfătuise tatăl, dar nu s-a putut, pentru că "nu am avut rădăcini sănătoase - tata a fost avocat, mai scria, traducea din limba franceză, scria la ziar. Dacă nu s-a putut, am ales ÅŸcoala de asistente".
"Nu am înclinaÅ£ii spre literatură"
O întreb dacă a ajutat-o în vreun fel numele Eminescu. "Cei mai mulÅ£i oameni ne-au privit pe mine ÅŸi familia mea cu multă curiozitate, mirare ÅŸi interes. Cei mai mulÅ£i au vorbit cu noi pentru a-ÅŸi documenta un discurs sau o prezentare, pe care mai apoi au susÅ£inut-o într-un cadru oficial".
Cu toate acestea, urmaÅŸa marelui nostru poet ÅŸi-a văzut de drumul său în viaţă, fără să facă apel la înaintaÅŸii săi. A lucrat o viaţă întreagă ca asistentă medicală la SecÅ£ia chirurgie cardio-vasculară a spitalului Fundeni, cu cei mai renumiÅ£i medici, dintre care amintim: Ioan Pop de Popa, Dan Setlacec, Ion Făgărăşanu. Åži-a iubit meseria, căreia i s-a dedicat până la epuizare. Pentru că viaÅ£a s-a confundat cel mai adesea cu profesia, într-un ritm de contratimp, nu prea a fost loc de poezie în viaÅ£a Nataliei Eminescu. De altfel, "nu am fost niciodată visătoare ÅŸi nici nu am înclinaÅ£ii spre literatură", răspunde amuzată femeia.
Doamna Natalia este o femeie puternică, care a ÅŸtiut să reziste necazurilor, să nu-ÅŸi plângă de milă ÅŸi să-ÅŸi asume responsabilităţi în viaţă. Pentru dânsa, familia din care provine nu este un mijloc de a obÅ£ine anumite câÅŸtiguri sau atenÅ£ie din partea oamenilor. Nu a aÅŸteptat niciodată nimic de la nimeni. Åži-a câÅŸtigat demnitatea prin munca proprie.
Păstrează cu respect memoria înaintaÅŸilor săi, pe care îi pomeneÅŸte la Sfânta Biserică, iar pe Mihai Eminescu îl vede ori de câte ori i se face dor. Nu este un mod metaforic de exprimare, ci adevărul gol-goluÅ£. Mihai Eminescu există. Este băiatul surorii mijlocii a doamnei Natalia, care este specialist în electronică. Despre marele Mihai, femeia conchide: "Pentru mine, Mihai Eminescu este un înaintaÅŸ de valoare al familiei noastre ÅŸi al întregii ţări".
(Raluca Brodner)
