Un botoșănean și-a depus candidatura la președinția Uniunii Scriitorilor din România!

"Astăzi mi-am depus Programul de candidatură la președinția Uniunii Scriitorilor din România, pe care, iată, îl fac public. Să fie într-un ceas bun!", a scris pe Facebook scriitorul născut la Botoșani.  

Scriitorul Dan Lungu (născut pe 15 septembrie 1969, la Botoșani) și-a depus marți, 16 ianuarie 2018, candidatura la președinția Uniunii Scriitorilor din România. Programul său a fost prezentat integral pe Facebook.
 
"Sunt convins că toată experiența managerială și capitalul social acumulate până acum - ca inițiator al Club-ului 8, co-fondator al Festivalului Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT), director al Muzeului Național al Literaturii Române Iași și, în prezent, membru în Comisia pentru cultură și media a Senatului României - mă vor ajuta deopotrivă să duc la bun sfârșit acest proiect de candidatură și să apăr cu succes drepturile obținute de breasla noastră de-a lungul timpului", scrie Dan Lungu.
 
"În viziunea mea, USR este mai mult decât un sindicat sau o uniune a intereselor de breaslă, este un organism care contribuie la stimularea și protejarea creației libere. Nici caracteristicile individuale, nici sistemul politic și nici piața nu trebuie să condiționeze libertatea de creație. Atunci când USR acordă un ajutor social, văd în asta mai degrabă un mod de a proteja libertatea de creație – acesta e sensul fundamental al acțiunilor noastre. Pentru a crea condițiile creației libere, USR trebuie să fie o organizație tolerantă, iar pentru a fi eficientă trebuie să fie profesionistă", a completat Dan Lungu.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

Saturday, 14 November 2026

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

Saturday, 14 November 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

Saturday, 14 November 2026

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...