Joi, 22 mai 2014, la ora 18, la Hotel Rapsodia Botosani, in sala Mihai Eminescu, a avut loc lansarea albumului de debut al Ştefaniei Iacob. Un album de muzică folk realizat pe versurile lui Sorin Poclitaru, muzica Ştefania Iacob.
.jpg)
Albumul Ştefaniei Iacob, un proiect F.A.I.R Play, denumit "Eu si prietenul meu", a fost prezentat de poetul Sorin Poclitaru, care a creat o atmosferă relaxată, el anunţând, totodată, şi lansarea, în cadrul evenimentului, a cărţii sale "Un zambet Per/Vers". Alături de Ştefania s-a aflat şi Florin Bejan, care, la pian, a dat culoare pieselor oferite publicului.
Rareori se întâmplă ca un eveniment cultural să adune la un loc oameni atât de diverşi. Copii, adolescenţi, tineri, bătrâni. Fiecare cu trăirea sa, cu bucuria de a vedea în faţa lui un artist care vorbeşte despre viaţă, iubire, regrete şi împliniri. Pe faţa tuturor se citeşte admiraţia, sala în lumina joasă se lasă cuprinsă de zumzetul zecilor de oameni veniţi la lansarea primului album al Ştefaniei Iacob.
"Sunt copleşită de prezenţa dvs. în număr atât de mare. Este una dintre cele mai speciale seri din viaţa mea, pentru că îmi lansez primul meu album, şi sper că nu va fi primul şi ultimul", a spus Ştefania Iacob înainte de a cânta primele două piese ale serii, dedicate memoriei Tatianei Stepa: "Durerea femeiască" şi "Copacii fără pădure", încheind prima serie de melodii cu un moment Păunescu, "Noaptea marii beţii".
.jpg)
Ştefania Iacob a interpretat apoi melodii de pe noul album, versurile acestora fiind asigurate de Sorin Poclitaru.
Albumul Ştefaniei Iacob, denumit "De dorul ochilor căprui", este o împlinire fericită a unei artiste care s-a maturizat prin cântec. "Pentru mine, sunt toate intr-o ordine fireasca (vorba poetului). Nu cred ca a existat o anumita zi in care sa imi fi dat seama ca Dumnezeu m-a harazit cu acest dar minunat, dar, pe parcurs, am observat ca am puterea de a transmite (in sufletele ascultatorilor acestui gen de muzica, si nu numai) mesajele melodiilor mele", ne mărturisea Ştefania Iacob în urmă cu ceva timp, atunci când mirajul folkului era încă un foc cu vâlvătaie, o "arsură pe mână" (tot vorba poetului!).
Deşi gravă în atitudine, Ştefania Iacob nu a cântat niciodată cu disperare sau cu riscul de a pierde inocenţa în obsesii greu de controlat. Ea este în primul rând o voce care transmite, lăsând publicul să îşi asume mesajul, încărcătura şi emoţiile fireşti. Un copil care cântă despre iubire, viaţă, moarte sau destin. Dar o face cu sinceritate şi puritate, fără să aşeze greutăţi pe inima ascultătorului.
"Sunt un adolescent precoce", ne spunea acum ceva vreme Ştefania. "Inlauntrul meu e pace. Sunt un copil relaxat, cu un suflet infantil, un suflet care nu este amprentat de temeri, necazuri, esecuri (cel putin deocamdata). Cred, ca orice adolescent precoce, ca am un nivel de ratiune care ma face sa nu traiesc patimas si obsedant versurile profunde despre destinul crunt sau despre moarte. E drept, nu pot ramane imuna in fata sentimentelor starnite de unele cantece, poezii, versuri, dar am grija ca acestea sa aiba o intensitate moderata asupra psihicului meu. Alaturi de familia mea sunt fericita si probabil relaxarea asta psihica tocmai de aici vine".
Ştefania Iacob îşi asumă, în schimb, o anume maturitate menită să o aşeze deasupra goliciunilor sufleteşti care îi cuprind atât de uşor pe oamenii mari.
Ştefania Iacob este şi va rămâne un copil de care noi, ceilalţi, vom avea mereu nevoie în preajmă pentru a ne aminti că iubirea, viaţa, chiar şi moartea sunt ale noastre, suntem noi şi destinul nostru. Vocea Ştefaniei este şi vocea noastră. Să o ascultăm!
(Florentina Toniţă)
