Născut în anul 1568, în localitatea Răguza din Dalmaţia, pe malul Mării Adriatice, Iosif – pe numele lui de botez Iacob – era fiul unei familii de ortodocşi vlahi.
Tatăl său, negustor, transporta mărfuri pe Dunăre, Marea Neagră, Mediterană, Adriatică. După moartea tatălui, familia se mută la un frate al mamei, în Orhida, unde Iacob învaţă carte şi unde, la 15 ani, intră în mănăstirea Maica Domnului.
După 5 ani de învăţătură duhovnicească pleacă la muntele Athos, intrând la Mănăstirea Pantocrator, unde urcă treptele desăvârşirii şi primeşte haina monahală sub numele de Iosif.
La cererea patriarhului Constantin, Iosif este trimis egumen la marea larvă (mănăstire) a Sfântului Ştefan de la Adrianopole, unde contribuie la reorganizarea şi punerea în orânduială a aşezământului.
Fiindu-i apreciate calităţile de bun conducător, este pus să păstorească marea larvă românească de la Cutlumas, veche ctitorie a voivodului Vlaicu-Vodă, înzestrată de Matei Basarab şi Vasile Lupu şi locuită de moldoveni, transilvăneni, bănăţeni şi munteni.
Ajuns la o vârstă înaintată, Iosif se retrage la mănăstirea Vatoped,de unde, la 1650, este hirotonisit arhiereu şi ridicat la rangul de Mitropolit al Ţării Banatului. Punând suflet şi dragoste în toată munca sa, Iosif reorganizează mitropolia, întemeiază şcoli pentru pregătirea preoţilor, înalţă altare, ajută mănăstirile şi parohiile bănăţene, fiind un bun păstor al credincioşilor creştini.
În acea vreme, se spune că, fiind odată partea de apus a Timişoarei cuprinsă de un foc groaznic ce mistuia casele oamenilor şi ameninţa să se întindă în tot oraşul, Iosif, ieşind în faţa bisericii cu Sfintele Taine în mână şi rugându-se cu lacrimi a fost ascultat de Dumnezeu, care a trimis o ploaie puternică ce a stins focul, scăpând astfel oamenii şi aşezarea de acel mare pericol. Aceasta minune este trecută şi în Acatistul care îi este închinat: "Ca să arăţi marea ta milostivire pentru turma ta şi râvna ta pentru slobozirea ei din toate nevoile ce o împresurau, atunci când pârjolul focului s-a întins să cotropească toată cetatea Timişoarei, nu ai fugit ca un fricos, ci ai stat ca un viteaz, biruind puterea focului, prin rugăciunea ta mai fierbinte decât vâlvătaia focului, scăpând neatinsă biserica slujirii tale şi oprind, prin ploaie năpraznică pe care cerul a trimis-o ţie în ajutor, întinderea focului... (Icosul 7)".
Îngreunat de povara bătrâneţii, Iosif se retrage la Mănăstirea Partoş, unde după trei ani, în 1656, trece în lumea celor drepţi, la vârsta de 88 de ani.
Tradiţia spune că, în clipa dormirii sale, clopotele mănăstirii au început să bată singure, vestind plecarea sfântului. Trupul i-a fost aşezat într-un mormânt zidit în naosul bisericii mănăstireşti, unde o mulţime de oameni au vegheat la căpătâiul său.
Trei sute de ani mai târziu, în duminica de 7 octombrie, moaştele sale au fost mutate în catedrala Mitropoliei timişorene, sfântul valah fiind canonizat şi înscris în calendarul creştin ortodox la data de 15 septembrie.
Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş - Patronul pompierilor din România
În urma adresei Ministerului de Interne din anul 1997, Sfântul Sinod a aprobat ca Sfântul Ierarh Iosif cel Nou să fie patron al pompierilor.
