Născut în anul 1568, în localitatea Răguza din DalmaÅ£ia, pe malul Mării Adriatice, Iosif – pe numele lui de botez Iacob – era fiul unei familii de ortodocÅŸi vlahi.
Tatăl său, negustor, transporta mărfuri pe Dunăre, Marea Neagră, Mediterană, Adriatică. După moartea tatălui, familia se mută la un frate al mamei, în Orhida, unde Iacob învaţă carte ÅŸi unde, la 15 ani, intră în mănăstirea Maica Domnului.
După 5 ani de învăţătură duhovnicească pleacă la muntele Athos, intrând la Mănăstirea Pantocrator, unde urcă treptele desăvârÅŸirii ÅŸi primeÅŸte haina monahală sub numele de Iosif.
La cererea patriarhului Constantin, Iosif este trimis egumen la marea larvă (mănăstire) a Sfântului Åžtefan de la Adrianopole, unde contribuie la reorganizarea ÅŸi punerea în orânduială a aÅŸezământului.
Fiindu-i apreciate calităţile de bun conducător, este pus să păstorească marea larvă românească de la Cutlumas, veche ctitorie a voivodului Vlaicu-Vodă, înzestrată de Matei Basarab ÅŸi Vasile Lupu ÅŸi locuită de moldoveni, transilvăneni, bănăţeni ÅŸi munteni.
Ajuns la o vârstă înaintată, Iosif se retrage la mănăstirea Vatoped,de unde, la 1650, este hirotonisit arhiereu ÅŸi ridicat la rangul de Mitropolit al Ţării Banatului. Punând suflet ÅŸi dragoste în toată munca sa, Iosif reorganizează mitropolia, întemeiază ÅŸcoli pentru pregătirea preoÅ£ilor, înalţă altare, ajută mănăstirile ÅŸi parohiile bănăţene, fiind un bun păstor al credincioÅŸilor creÅŸtini.
În acea vreme, se spune că, fiind odată partea de apus a TimiÅŸoarei cuprinsă de un foc groaznic ce mistuia casele oamenilor ÅŸi ameninÅ£a să se întindă în tot oraÅŸul, Iosif, ieÅŸind în faÅ£a bisericii cu Sfintele Taine în mână ÅŸi rugându-se cu lacrimi a fost ascultat de Dumnezeu, care a trimis o ploaie puternică ce a stins focul, scăpând astfel oamenii ÅŸi aÅŸezarea de acel mare pericol. Aceasta minune este trecută ÅŸi în Acatistul care îi este închinat: "Ca să arăţi marea ta milostivire pentru turma ta ÅŸi râvna ta pentru slobozirea ei din toate nevoile ce o împresurau, atunci când pârjolul focului s-a întins să cotropească toată cetatea TimiÅŸoarei, nu ai fugit ca un fricos, ci ai stat ca un viteaz, biruind puterea focului, prin rugăciunea ta mai fierbinte decât vâlvătaia focului, scăpând neatinsă biserica slujirii tale ÅŸi oprind, prin ploaie năpraznică pe care cerul a trimis-o Å£ie în ajutor, întinderea focului... (Icosul 7)".
Îngreunat de povara bătrâneÅ£ii, Iosif se retrage la Mănăstirea PartoÅŸ, unde după trei ani, în 1656, trece în lumea celor drepÅ£i, la vârsta de 88 de ani.
TradiÅ£ia spune că, în clipa dormirii sale, clopotele mănăstirii au început să bată singure, vestind plecarea sfântului. Trupul i-a fost aÅŸezat într-un mormânt zidit în naosul bisericii mănăstireÅŸti, unde o mulÅ£ime de oameni au vegheat la căpătâiul său.
Trei sute de ani mai târziu, în duminica de 7 octombrie, moaÅŸtele sale au fost mutate în catedrala Mitropoliei timiÅŸorene, sfântul valah fiind canonizat ÅŸi înscris în calendarul creÅŸtin ortodox la data de 15 septembrie.
Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la PartoÅŸ - Patronul pompierilor din România
În urma adresei Ministerului de Interne din anul 1997, Sfântul Sinod a aprobat ca Sfântul Ierarh Iosif cel Nou să fie patron al pompierilor.
