Desigur, nu trebuie sa uitam ca punctul culminant al Revelatiei este intruparea Fiului lui Dumnezeu. Dar Duhul Sfant este Cel care il reveleaza pe Fiul lui Dumnezeu Care-si asuma umanitatea. Duhul Sfant il reveleaza pe Cuvantul lui Dumnezeu inca inaintea intruparii, din vesnicie. Fiul si Duhul, Cuvantul si Puterea lui Dumnezeu realizeaza impreuna Revelatia si lucrarea lui Dumnezeu in creatie. Realitatea fundamentala care explica rolul Sfantului Duh in Revelatie si in Biserica este locul Sau in Sfanta Treime.
Dupa invatatura ortodoxa, Sfantul Duh purcede din Tatal si straluceste din Fiul. Aceasta invatatura si-a gasit formularea cea mai limpede la patriarhul Constantinopolului, Grigorie Cipriotul (1283-1289). Potrivit acestei invataturi Sfantul Duh stralucind din Fiul, il lumineaza pe Acesta nu numai in fata Tatalui, dar si in fata noastra. Astfel, cu iradierea Lui care il lumineaza pe Fiul, Duhul patrunde in constiinta noastra si intareste in ea capacitatea de a-L cunoaste pe Fiul, si prin El pe Tatal.
Dar dupa Sfantul Grigorie Palama, Sfantul Duh, care purcede de la Tatal spre Fiul si straluceste din Fiul spre Tatal, nu il lumineaza numai pe Fiul in fata Tatalui, ci re-prezinta si bucuria Tatalui pentru Fiul si bucuria Fiului pentru Tatal. In aceasta bucurie consta stralucirea Lui.
Asa cum, atunci cand straluceste din Fiul spre Tatal, Duhul aduce Tatalui stralucirea si bucuria Fiului, tot astfel El ne face sa stralucim ca niste fii, ne imbratiseaza cu bucuria si iubirea pentru Tatal. Astfel, Duhul sadeste si intareste in noi capacitatea de a-L percepe pe Dumnezeu, o sensibilitate filiala. Aceasta sensibilitate ne apare ca simtirea noastra proprie, subiectiva. Totusi, ne dam seama ca in ea se gasesc imprimate sensibilitatea Duhului si cea a Fiului. Distingem in ea persoana noastra, persona Duhului Sfant si persoana Fiului. Sensibilitatea formeaza un tot, dar persoanele sunt distincte.
Duhul nu aduce deci in noi o lumina teoretica, ci o lumina care imbratiseaza inima noastra pentru Fiul si pentru Tatal. Faptul ca Duhul aduce lumina lui Dumnezeu in noi Mantuitorul il exprima in acesti termeni:
Nu voi veti vorbi, ci Duhul Tatalui vostru va vorbi in voi" (Mt 20, 20). Iar Apostolul Pavel scrie: "Tot astfel Duhul vine in ajutorul slabiciunii noastre, caci noi nu stim sa ne rugam asa cum trebuie, ci Duhul insusi se roaga pentru noi cu suspine negraite" (Rm 8, 26).
Intemeindu-se pe aceste expresii si pe invatatura despre Duhul Care purcede din Tatal si straluceste prin Fiul, astfel ca in acelasi timp si Fiul straluceste in lumina Duhului, Parintii au considerat pe Sfantul Duh drept Persoana Care aduce in suflete energia divina, Care devine in acestea capacitatea de a-L cunoaste si de a-L iubi pe Dumnezeu. Sfantul Grigorie Palama este cel ce a precizat formularea dogmatica a acestei conceptii. "In primele opt secole - remarca Paul Evdokimov - am asistat la un ciclu hristologic care a facut loc in secolul IX unui ciclu pnevmatologic. Prin calea isihasta, acesta din urma isi atinge punctul culminant in secolul XIV si isi gaseste armatura dogmatica in invatatura Sfantului Grigorie Palama si in definitiile Sinoadelor de la Constantinopol. Adagiul patristic: «Dumnezeu S-a facut om ca omul sa se poata face dumnezeu» pune «indumnezeirea» fiintei umane drept scop al iconomiei mantuirii. El primeste o aprofundare decisiva in lumina teologiei Sfantului Duh si a invataturii energiilor divine". "Palamismul desavarseste marea elaborare pnevmatologica a Evului Mediu bizantin caci, dupa Palama, «energia necreata este inseparabila de Duhul Sfant»".
Aceasta nu inseamna ca energia divina este proprie numai Duhului, ci ca Duhul este Cel care o introduce in creatie si ii da toata eficacitatea Sa. Duhul primeste de la Tatal aceeasi energie necreata ca si Fiul, dar nu exista nici o confuzie intre cele trei Persoane: Duhul primeste aceasta energie in felul Sau propriu, tot asa cum El poseda fiinta divina in felul Sau propriu.
In toate privintele Duhul Sfant isi pastreaza rolul de a Treia Persoana in Treime. Si in nici un chip El nu poate deveni a Doua, pentru ca Treimea nu se poate reduce la o dualitate si pentru ca fiecare Persoana isi pastreaza in Treime rolul Sau distinct. Cea de a Treia Persoana le confirma pe celelalte doua in distinctia lor, nelasandu-le sa se confunde intr-una singura, asa cum se intampla in anumite sistematizari ale filioquismului.
Sfantul Atanasie scrie: "Domnul a spus ca Duhul este «Duhul Adevarului» indicand prin aceasta faptul ca in El Treimea isi gaseste desavarsirea ". Numai cei Trei intr-o reciprocitate neintrerupta, fiecare unic si in acelasi timp implicandu-i pe ceilalti fara a-i confunda, reprezinta desavarsirea existentei si a relatiei. Trebuie sa existe un al Treilea pentru a depasi dualitatea fara sa existe confuzie a celor Doi. Daca n-ar exista decat Doua Persoane, Ele ar risca fie sa se confunde, fie sa se separe total. Numai o a Treia Persoana poate asigura comuniunea de bucurie a celorlalte Doua.
Sfantul Duh face imposibila o relatie impersonala in Dumnezeu, asa cum tot El face imposibila o atare relatie intre oameni. Cea de-a Treia Persoana inseamna orien-tarea Celei Dintai catre Cea de-a Doua, ca si orientarea diferita a CeIei de-a Doua catre cea Dintai. Daca, nascandu-l pe Fiul Tatal aseaza in fata Acestuia, in loc de nimic, o Persoana Care Ii este egala, purcezandu-L din Sine pe Sfantul Duh, El nu aseaza pe cineva in loc de nimic, ci pe cineva prin care El insusi se orienteaza catre Fiul, adica spre o Persoana care exista. Si, prin aceasta a Treia Persoana nu se manifesta numai bucuria Celei Dintai fata de Cea de-a Doua ci si bucuria Celei de-a Doua catre cea Dintai pentru ca Aceasta este obarsia sau principiul care face sa existe tot ceea ce exista. Dar Cea de-a Treia nu este numai un semn aI bucuriei Tatalui fata de Fiul. O bucurie neimpartasita nu ar fi o adevarata bucurie. Cea de-a Treia ingaduie Fiului sa transforme bucuria primita de la Tatal in bucurie fata de Tatal. Si aceasta nu este numai o bucurie proprie Tatalui si Fiului, ea apartine deopotriva Duhului Sfant Care poarta aceasta bucurie de la Unul la Altul. De aceea, Sfantul Grigorie Palama scrie: "Astfel Duhul Sfant este bucuria dinainte de veci a Tatalui si a Fiului, in care Acestia impreuna se bucura. Aceasta bucurie este trimisa de Acestia Doi celor care sunt vrednici de ea... dar existenta Sa [personala] vine numai de la Tatal". O bucurie care ea insasi ar fi impersonala i-ar lasa pe Cei Doi inca separati. Bucuria desavarsita dintre Cei Doi cere prezenta unui al Treilea Care sa depaseasca orice preocupare de sine si sa permita celorlalti Doi sa depaseasca nu numai separatia solitara dar si dualitatea inchisa.
Fiecare lucrare este realizata de Cei Trei: este bucuria si stralucirea comuna. Dar fiecare Persoana infaptuieste lucrarea comuna in modul care ii este propriu. Sfantul Duh duce la bun sfarsit fiecare energie sau lucrare divina si, in acest sens, se spune ca El o desavarseste. Dar El nu ar putea sa o duca la capat si sa o desavarseasca, daca nu ar primi-o de la Tatal si nu ar arata-o prin Fiul, sau daca Fiul nu ar arata-o prin Duhul. In Duhul fiecare lucrare isi atinge scopul sau pentru ca desavarsita comuniune in Dumnezeu, care exista nu numai in fiinta comuna dar si in fiecare lucrare, se manifesta si se infaptuieste in Cea de-a Treia Persoana.
Se intelege acum ca Duhul joaca un rol deosebit de important in raportul pe care Dumnezeu il stabileste cu creatia Sa si in lucrarea Sa de mantuire a acesteia. Duhul este bucuria lui Dumnezeu revarsandu-se asupra creatiei pentru a asigura o orientare innoita a creatiei catre Creatorul sau, depasirea separatiei dintre Dumnezeu si creatia Sa si deci realizarea deplina a acesteia. Concentrata in Sfantul Duh, bucuria lui Dumnezeu se revarsa datorita Lui in inimile noastre, astfel ca suntem introdusi in insasi bucuria Treimii.
Parintele Dumitru Staniloae
Extras din "Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant", Editura Deisis
