“Sa ne pese de celalalt, sa ne doara durerea lui!”
“Dreptmaritori crestini,
Evanghelia care s-a citit astazi la Sfanta Liturghie arata ca intr-o zi a venit la Iisus un invatator de lege care, cu gand viclean „ispitindu-L”, L-a intrebat: “Invatatorule, ce sa fac sa mostenesc viata de veci?“.
De cate ori nu ne punem si noi aceasta intrebare? Ce ar trebui, oare, sa facem, ca sa fim fericiti atat pe pamant, dar mai ales in vecii vecilor? Iata o intrebare cat se poate de buna, pusa insa cu gand rau!… De aceea Hristos nu i-a dat niciun raspuns, ci l-a pus sa-si raspunda singur. Doar era invatator de lege!… Lua cuvantul in sinagoga si ii invata pe conationalii sai tainele si poruncile lui Dumnezeu… Cum adica, tocmai el sa nu stie? Tocmai el sa aiba semne de intrebare cu privire la mijloacele ori calea de a mosteni viata de veci? De aceea l-a si intrebat la randu-I: Ce este scris in Lege? Cum citesti? Si acela a trebuit sa spuna, fiind nevoit sa recunoasca faptul ca stia foarte bine raspunsul: „Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta si din tot sufletul tau, din toata puterea ta si din tot cugetul tau, iar pe aproapele tau ca pe tine insuti… Drept ai raspuns; fa aceasta si vei fi viu!“, i-a replicat Iisus.
Totusi, invatatorul de lege s-a simtit nemultumit, daca nu umilit de faptul ca Domnul nu i-a acordat destula atentie si „l-a expediat” atat de usor. El a avut un gand anume, probabil acela de a-L prinde pe Iisus in cuvant, iar Iisus se arata atat de „expeditiv”, va fi gandit rabinul? De aceea, zice, „voind sa se indrepteze pe sine“, adica sa se indreptateasca, aratand ca totusi merita mai multa atentie, a mai pus si urmatoarea intrebare: „Dar cine este aproapele meu?” Ar fi trebuit sa-i raspunda Hristos: Cum, nu stii!? Tu esti invatator de lege si nu sti cine este aproapele tau? Tu care iei cuvantul in public si inveti pe oameni, Ma intrebi pe Mine cine este aproapele tau? Hristos insa nu i-a reprosat acestea, ci a folosit prilejul de a largi notiunea de «aproapele» care la evrei ajunsese sa fie limitata strict la conationalii lor. Astfel, a rostit minunata parabola a Samarineanului milostiv, pilda ce poate fi interpretata diacronic, dar mai ales trebuie asumata de fiecare dintre noi sincronic.
Diacronic, cel care cobora de la Ierusalim la Ierihon este omul in general, alungat din paradis pentru neascultare pe pamant, cazut si ranit de pacate. Caci, cine altcineva credeti ca sunt talharii, daca nu vrajmasii nostri, vazuti si nevazuti, care prin rautatile si ispitirile lor ne aduc de atatea ori in starea celui „abia viu”? Au trecut insa, pe rand, pe langa omul cazut, preotul si levitul, adica Legea si proorocii Vechiului Testament, si cu totii s-au aratat neputinciosi sa-l ridice pe om din pacat! De aceea a trebuit sa vina „Samarineanul milostiv”, adica Mesia Hristos, Care S-a aplecat cu deosebire asupra celui ranit, i-a ingrijit ranile cu untdelemn si vin – simbol al Sfintelor Taine ce folosesc drept materie untdelemnul si vinul -, l-a pus pe asinul Sau si l-a dus la o casa de oaspeti. Ei bine, spun Sfintii Parinti ca asezarea pe asinul Sau inseamna luarea asupra Sa a pacatelor lumii; asumarea in trupul Sau a „boldului pacatului”, iar casa de oaspeti este „biserica”, unde Insusi l-a ingrijit. Plecand de pe pamant, a incredintat doi dinari, adica Vechiul si Noul Testament gazdei, care nu este altcineva decat „noul preot”, ce se bucura de aceasta data de increderea Sa ca poate purta grija de cel ranit pana la cea de-a doua venire a Sa. Aceasta este interpretarea istorica sau, cum am spus, diacronica.
Revenind la zilele noastre si la noi insa, trebuie sa incercam si o actualizare sau o intelegere sincronica a celor spuse, pentru ca asa si-a si incheiat Hristos pilda de astazi: “Du-te si fa si tu asemenea!” Asemenea cui? Asemenea „Aproapelui” celui cazut intre talhari; asemenea lui Hristos!
Dragii mei,
Indemnul acesta ne obliga pe noi toti sa-L urmam pe Domnul in ceea ce priveste atitudinea fata de cei din jurul nostru, de la compasiune si sprijin concret, pana la jertfa. El a patimit pentru noi ocari, batai si moarte. De aceea, datori suntem si noi, daca nu este nevoie sa patimim aceleasi, oricum sa „ne dam viata pentru El” intr-altfel, punandu-ne-o in slujba Lui; facand din viata noastra o viata bineplacuta Lui, chiar daca lumea de astazi si tentatiile ei ne indeamna mai degraba spre moduri de a ne cheltui viata in distractii in timp ce Biserica ne cheama la infranare si chiar asceza; ne indeamna la destrabalare, in vreme ce Biserica ne cere curatie trupeasca si sufleteasca; ne indeamna la mancare si bautura peste masura, in timp ce Biserica ne vorbeste de post si cumpatare! Iata cum trebuie sa ne dam viata pentru Hristos!
„Du-te si fa si tu asemenea!” inseamna sa dovedim si noi mila si intelegere fata de aproapele nostru: fata de cel cazut intre „talharii” vietii acesteia, fata de vaduva cazuta prada singuratatii, fata de orfanul urgisit de soarta, fata de bolnavul cazut prada suferintei, fata de cel intemnitat cazut prada faradelegii – catre toti acestia ne trimite Sfanta Evanghelie: „Du-te si fa si tu asemenea!” Apleaca-ti genunchiul tau langa cel care sufera sau patimeste, fie de boala, fie de singuratate, fie de lipsa unui sfat ori a unui cuvant bun! Daca esti sarac si nu poti ajuta material pe aproapele tau, da-i macar cuvantul tau bun! Arata-i cat a patimit Hristos! Imbarbateaza-l in singuratatea ori suferinta lui si vei fi si tu „samarineanul milostiv”.
„Du-te si fa si tu asemenea!” inseamna sa ne pese de celalalt; sa ne doara de durerea lui, pentru ca se intampla, de multe ori, sa traim fara sa ne gandim ca, poate, langa noi, vecinul sau strainul sufera de foame! De aceea, in ceea ce ne priveste, am cerut preotilor in mod expres sa monitorizeze atent cazurile sociale din parohii, caci nu ne este ingaduit sa sufere cineva langa necunoasterea ori nepasarea noastra. Nu ii este ingaduit niciunui crestin ca, stiind ca alaturi isi duce cu greu zilele un batran ori un bolnav singur, sa nu caute zilnic prilej potrivit sa-i slujeasca. Iata la ce ne indeamna evanghelia de azi: „Du-te si fa si tu asemenea!” si nu te preface, cum s-a prefacut invatatorul de lege de astazi ca nu cunoaste cine este aproapele lui si ca nu stie ce trebuie sa faca pentru a mosteni viata de veci! Predica in fiecare sambata in sinagoga si se prefacea ca nu stie acestea. Oare nu ne prefacem si noi uneori ca nu cunoastem acestea, sau ca nu stim ca langa noi patimesc adeseori tot felul de oameni „talhariti” intr-un fel sau altul de nedreptatile vietii? De cate ori nu vedem in jurul nostru oameni cara se mai prefac si astazi ca nu stiu prea multe despre Dumnezeu ori ca nu stiu cine este aproapele lor sau ce datorie morala si crestineasca au fata de acesta?
Fac unii milostenie pentru cei adormiti ai lor, dand de pomana rudelor, prietenilor si cam atat!… Aceasta insa nu este milostenie, ci schimb de bunuri! Cautati cand faceti milostenie pentru cei adormiti sa aduceti bucurie vaduvei, saracului si orfanului! La aceia sa ajunga blidul dumneavoastra de mancare, caci aceea este pomana! Faceti mila cu cei care merita mila! Iata, voi spune si aceasta: nu va lasati exploatati de cei care va cer ajutorul fara sa-l merite; care pot munci, dar se complac in cersetorie! Nici aceea nu este pomana, ci incurajare a lipsei de dorinta de a-si castiga in mod cinstit hrana.
Iata cate putem invata din evanghelia de astazi! Pe de o parte ca, pentru a mosteni viata de veci trebuie sa-L iubiti pe Dumnezeu din toata inima, din tot sufletul, din toata puterea si din tot cugetul – o impatrita iubire, asadar – iar pe de alta, caci nu ajunge doar aceasta, sa-l iubim si pe aproapele ca pe noi insine. Asa cum te iubesti pe tine insuti si iti pasa de tine! Pui deoparte banuti pentru zile negre; te hranesti cand iti este foame si iti potolesti setea pe arsita; iti imbraci si iti ingrijesti trupul ca sa fie sanatos si curat si celelalte lucruri trebuincioase firii – la fel trebuie ne preocupe si soarta aproapelui nostru!
Asadar, ce indemn mai practic vreti decat: „du-te si fa si tu asemenea!“
Macar de am lua cu totii in serios indemnul Evangheliei si ne-am stradui la o asa atitudine, iubind atat pe Dumnezeu din toata fiinta noastra, dar si iubindu-ne aproapele cu masura cu care ne iubim pe noi insine, Amin!”
PS Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor